de Elena Nedelcu
Statul în faţa calculatorului, condusul multe ore, lipsa somnului, alimentaţia nesănătoasă sau cosmeticele folosite în exces îşi lasă amprenta asupra ochilor, care se umflă, se înroşesc, lăcrimează des sau chiar se „îmbolnăvesc”. Pentru a pune capăt acestor probleme permanente sau doar de sezon, aveţi nevoie de o alimentaţie echilibrată şi de câteva tehnici simple, care vă vor reda sănătatea şi echilibrul natural al organelor de văz.
Aplicaţi feliuţe de castraveţi
Atunci când seara începe cu o petrecere, dimineaţa debutează, de obicei, cu o durere de cap şi cu ochi umflaţi şi încercănaţi. În aceste condiţii, machiajul ajută de multe ori, dar el doar acoperă, fără să remedieze situaţia. Aşa că problema pungilor de sub ochi încă va persista. Obişnuiţi-vă să vă trataţi ochii cu remedii naturiste, precum feliile de castravete ţinute pe pleoape timp de 15 minute sau cu pliculeţe de ceai negru sau verde. Pentru cearcăne folosiţi ulei puternic hidratant, cum ar fi cel de jojoba, de susan sau un tratament local, pe bază de vitamina K.
Puneţi comprese cu pliculeţe de ceai
Sarea în exces, alergiile sau sinuzita pot cauza apariţia umflăturilor inestetice de sub ochi. Problema poate fi provizorie sau de lungă durată, în funcţie de stilul de viaţă. Însă, atunci când devine supărătoare şi doriţi să scăpaţi de acele pungi odată pentru totdeauna puteţi folosiţi comprese cu ceai verde sau negru seara, înainte de culcare - aplicaţi două pliculeţe călduţe pe ochii obosiţi, relaxaţi-vă timp de zece minute şi apoi puteţi adormi, fiind siguri că ceaiul şi-a făcut efectul, deoarece cofeina conţinută stimulează circulaţia sângelui şi reduce inflamaţiile.
Albuşul estompează „pungile”
Un alt remediu benefic constă în folosirea albuşului. Acesta este recomandat pentru ochii umflaţi şi roşii, deoarece ajută la restabilirea echilibrului pielii şi a sângelui din zona afectată. Bateţi într-un bol, cu furculiţa, un albuş şi aplicaţi-l apoi pe pielea de sub ochi cu un prosop moale sau cu o pensulă. Clătiţi după 15 minute şi hidrataţi cu ulei de migdale.
Apa de trandafiri are şi ea un rol important în sănătatea ochilor. Umeziţi două dischete cosmetice cu acest lichid, puneţi-le pe pleoape seara, înainte de culcare, şi lăsaţi-le să acţioneze zece minute.
Mâncaţi multe portocale
Alimentaţia constituie un factor important, care poate influenţa sănătatea şi aspectul ochilor. Poate nu ştiaţi, dar legumele verzi precum spanacul, salata, broccoli, mazărea sau gulia conţin luteină şi zeaxantină, două carotenoide care au fost întotdeauna asociate cu un risc scăzut de degenerescenţă maculară (boală oftalmologică în urma căreia apare distrugerea vederii) şi de cataractă. Rolul celor două este de a filtra lumina albastră, nocivă, şi de a bloca acţiunea ei dăunătoare asupra retinei. Ideal ar fi să consumaţi zilnic câte două porţii mici din aceste legume, preferabil crude.
Şi fructele au rolul lor în menţinerea unei bune funcţionări a ochilor. Afinele, căpşunile şi altele, înrudite cu ele, dar şi portocalele, prunele şi cireşele, diminuează considerabil acţiunea nocivă a radicalilor liberi din mediul înconjurător, precum lumina soarelui şi poluarea, ce pot duce la apariţia cataractei şi a degenerescenţei maculare. La fel ca şi în cazul legumelor, două porţii zilnice din aceste fructe (o ceşcuţă cu afine dimineaţa şi o portocală după-amiaza) vă vor ţine ochii sănătoşi pentru mai mult timp.
Peştele încetineşte degenerarea acuităţii vizuale
Peştele gras, precum tonul sau somonul, consumat de două ori pe săptămână, fereşte ochii de boli, în special de degenerarea acuităţii vizuale, deoarece conţine acizi graşi Omega 3. Oamenii de ştiinţă au ajuns la această concluzie analizând obiceiurile alimentare. Astfel, în cadrul unui studiu publicat în Jurnalul Britanic de Oftalmologie, în care au fost monitorizate 3.000 de persoane pe parcursul a opt ani, s-a descoperit că somonul şi tonul protejează cu adevărat ochii. Iar dacă însoţiţi dieta din peşte cu un regim sărac în carbohidraţi, aveţi şansa să micşoraţi riscul avansării bolilor la acest nivel cu 50%. Şi vinul menţine ochii sănătoşi, datorită unui compus numit resveratrol. Acesta împiedică formarea vaselor de sânge anormale la nivelul ochilor. Antioxidantul resveratrol mai este prezent şi în afine, arahide, nuci şi alte fructe, însă în cantităţi mult mai mici.
Pont! Dacă remediile externe nu dau rezultate, este posibil ca problema să aibă cauze interne. Feriţi-vă de alimentele picante şi sărate, de carbohidraţi rafinaţi (pâine albă sau paste) şi evitaţi să staţi mult timp în faţa monitorului sau a televizorului. Dacă lucraţi la calculator luaţi o pauză la fiecare jumătate de oră şi priviţi pe fereastră.