de Anda Postolache

Puţină lume a auzit de planta medicinală numită zgrăbunţică. Ştiinţific este numită Lapsana Communis, iar în popor i se mai spune iarba-zgaibei, iarbă-de-zgaibă, salata-câinelui, salată-câinească, dar şi buruiană de brâncă, buruiană de orbalţ, iarbă-de-zgăibi, scai sau scăietiu. Indiferent de nume, aceasta are un important rol terapeutic în bolile dermatologice.

Are principii antibacteriene puternice
Zgrăbunţica e o plantă erbacee anuală, comună în ţara noastră, din familia Compozeelor. Are tulpina ramificată, frunzele ovale sau eliptice şi florile galbene. Înfloreşte în lunile iunie, iulie şi august. În terapie sunt utilizate frunzele şi tulpinile. În tradiţia populară, frunzele se puneau crude pe tăieturi sau pe bube greu vindecabile, care se numeau în popor chiar zgaibe, precum şi pe erizipel (brâncă), o boală dermatologică infecţioasă.
Efectele vindecătoare sunt conferite de părţile aeriene ale plantei, care au proprietăţi antiinflamatoare, antibacteriene, cicatrizante, limitează procesul inflamator, manifestă proprietăţi bactericide şi favorizează procesul de epitelizare şi vindecare a rănilor.

Dă rezultate bune în urticarie, bube şi erizipel
Sucul proaspăt din plantă este util în urticarie şi calmează pruritul atunci când apar bubiţe pe corp din cauza diverselor alergii alimentare. Se beau trei-patru linguri pe zi.
Pentru cicatrizarea bubelor şi a rănilor se pun frunzele proaspete de zgrăbunţică pe locul afectat şi se pansează. În cazul erizipelului, câteva straturi de frunze se aplică pe locul cu pricina şi se pansează.

De reţinut! Zgrăbunţica este bună şi pentru diabeticii care au ca manifestare mâncărimi de piele - se infuzează 25 g plantă într-un litru de apă şi se bea de mai multe ori pe zi.