de Alexandra Rotărescu
Rolul din drama plină de erotism, în care a jucat cu Michael Douglas, i-a asigurat statutul incontestabil de bombă sexy. Dar atunci Sharon Stone avea 34 de ani, era normal să arate cât se putea de bine. Surprinzător pentru toată lumea a fost să vedem cum şi-a păstrat actriţa forma fizică şi puterea de atracţie chiar şi acum, la 57 de ani. La mijlocul lunii august, blonda fatală a pozat nud în paginile revistei „Harper’s Bazaar”, uimindu-ne pe toţi cu trupul său adolescentin. Trebuie să-şi fi făcut o duzină de operaţii estetice, ne-am gândit pe loc. Nici vorbă, n-a călcat niciodată pragul chirurgului plastician. Atunci i s-au retuşat pozele în Photoshop! Nu e exclus, pentru că toate celebrităţile beneficiază de pe urma acestui program. Însă profilul publicaţiei ne asigură că doar mici retuşuri au fost permise post-shooting. Şi atunci care să fie secretul înfăţişării ei întinerite?
„Posteriorul meu e plat ca o clătită”
Nu e vorba despre măsuri drastice de menţinere a condiţiei fizice şi nici măcar despre eforturi supraomeneşti de atingere a unor dimensiuni perfecte. Chiar ea îşi recunoaşte minusurile: „Posteriorul meu e plat ca o clătită. Dar nu încerc să fiu cea mai frumoasă femeie din lume. Oricum, vine o vreme când începi să te întrebi ce e sexy cu adevărat.” Şi noţiunea de frumuseţe s-a schimbat de-a lungul vieţii vedetei. Şi nu din falsă modestie, ci din pură necesitate. A existat în 2001 un moment de cotitură în viaţa actriţei, când menţinerea statutului de divă sexy nu s-a numărat printre priorităţile sale. Sharon a suferit o hemoragie cerebrală care a durat nouă zile şi de pe urma căreia şi-a revenit în ani buni. „Hemoragia din capul meu era atât de mare, încât creierul mi-a fost împins spre faţa mea”, a declarat Stone.
„După AVC, până şi forma corpului mi s-a schimbat”
Când a fost externată din spital se bâlbâia, şchiopăta şi nu era în stare să citească sau să vadă bine. „Abia în doi ani s-a absorbit toată sângerarea internă şi, după asta, parcă întregul meu ADN s-a schimbat. Până şi forma corpului mi s-a modificat, alergiile mele sunt acum altele”, adaugă ea. Din păcate, dificultăţile au continuat. În perioada lungă şi dificilă de recuperare, când a învăţat să meargă şi să vorbească din nou, căsnicia cu jurnalistul Phil Bronstein s-a destrămat şi a pierdut custodia fiului lor adoptat Roan. „Dar ştiţi ceva? Toate astea m-au făcut mai puternică. Nici nu prea am avut încotro…”, spune cu emoţie în glas.
„Sunt recunoscătoare că îmbătrânesc!”
Şi-a continuat conştiincioasă şedinţele de fizioterapie şi orele la logoped, a înfiat alţi doi băieţi şi a încercat să privească plină de speranţă spre viitor. „Eu am supravieţuit unui accident vascular cerebral şi sunt foarte recunoscătoare pentru că îmbătrânesc!”. Şi cât de frumos îmbătrâneşte! Singurul său aliat sunt fillerele, la care apelează ocazional. Dar nu atât ca să-şi întinerească aspectul, cât din motive medicale. Stone, care a devenit între timp imaginea fillerelor Restylane, le foloseşte cu încredere după accidentul vascular cerebral care i-a deformat faţa. „Sunt de preferat decât operaţiile estetice. Senzualitatea dispare în sala de operaţii estetice!”.
„Nu fumez, nu beau alcool şi nu mă droghez”
Dacă a refuzat să intervină chirurgical doar de dragul întineririi, ce alternative a preferat pentru a afişa o siluetă de invidiat? O dietă cu puţine zaharuri şi carbohidraţi şi multe şedinţe de pilates şi yoga. „Cu cât trăieşti mai sănătos, cu atât arăţi mai bine. Eu nu fumez, nu beau alcool şi nu mă droghez.” Dar, în ciuda încrederii pe care o afişează nonşalant şi a fizicului care sfidează trecerea timpului, Sharon recunoaşte cu sinceritate că nu s-a împăcat din start cu faptul că îmbătrâneşte. „A existat un moment în viaţa mea, pe la 40 şi ceva de ani, când am intrat în baie cu o sticlă cu vin, am încuiat uşa şi am zis că nu ies de acolo până nu accept felul în care arăt”, a mărturisit. Şi cum a făcut mai exact asta? Şi-a propus să încerce să treacă prin viaţă cu graţie şi să nu se mai opună procesului natural de îmbătrânire. „De fapt, nu vreau să arăt ca o fetiţă, pentru că sunt de fapt o femeie care vrea să arate cât de bine poate pentru vârsta sa”, spune cu sinceritate. Şi reuşeşte din plin. Ridurile de expresie nu-i lipsesc, dar nici zâmbetul de pe chip.
Cât mai puţin zahăr şi carbohidraţi
În ce constă mai exact dieta pe care o urmează Sharon? Din alimentaţia sa nu lipsesc carnea roşie şi legumele, în timp ce zahărul şi carbohidraţii sunt consumaţi în cantitate redusă. Vedeta a adoptat acest mod de a se hrăni pentru că a ajutat-o mult în perioada de recuperare. În afara celor câteva reguli alimentare pe care le respectă de mai bine de un deceniu, actriţa încearcă să se menţină activă. Face sport în mod regulat, combinând exerciţiile de întindere cu ridicarea de greutăţi, dansul şi yoga. Vedeta de 1,75 m a fost mai tot timpul slabă, însă a existat o perioadă când avea un exces de 20 de kilograme. Asta se întâmpla la 20 de ani, iar surplusul de greutate i-a provocat o reală depresie. „Suferisem un accident la călărie şi mi-a fost administrat cortizon, ceea ce m-a făcut să iau proporţii. Îmi doream să mor şi am devenit foarte introvertită”, explică ea.
„Nu suport să mă îngraş. Nu-mi place ca atunci când mă aplec să simt cum îmi atârnă grăsimea. Nu ţin regimuri de slăbire, dar, când pun câteva kilograme pe mine, mă mai abţin de la una, alta“
Vedeta din „Instinct primar” pune mai mult accentul pe viaţa lungă decât pe frumuseţe
„După 50 de ani mi s-a permis să exist din nou“
Cu determinarea-i caracteristică a reuşit să treacă şi peste acel moment dificil. Exact ca atunci când îşi dorea să dea lovitura la Hollywood, dar nu primea nicio şansă de-a se afirma. În 1980 şi-a făcut debutul, însă a trebuit să treacă un deceniu până să vorbim despre o carieră în Cetatea Filmului. Nici atunci n-a stat cu mâinile în sân aşteptând să dea succesul peste ea. A evaluat singură situaţia, şi-a cântărit potenţialul şi a acţionat. „La începutul carierei, toată lumea îmi spunea că nu sunt suficient de sexy, şi de-asta nu primesc roluri”. Şi cum mai bine să arăţi lumii întregi ce fizic desăvârşit ai decât să-l expui în toată splendoarea în paginile revistei „Playboy”?! Pictorialul sexy din 1990 i-a făcut rost de rolul principal feminin din „Instinct primar”, care a transformat-o peste noapte în femeia fatală de la Hollywood. Şi de-atunci n-a fost nimeni în stare s-o detroneze. Cele mai recente imagini nud ale sale tocmai ce i-au confirmat statutul de divă cu un sex-appeal debordant. La 57 de ani pare că întreaga lume e a sa: „Când ai 40 de ani, America n-are nicio idee ce să facă din tine. De parcă n-ai exista ca femeie. Dar, odată ce am trecut de 50 de ani, mi s-a permis să exist din nou.”
Secretele lui Sharon
- Rutina de întreţinere - dimineaţa îşi spală faţa cu apă, apoi îşi aplică crema cu protecţie solară maximă, după care crema hidratantă, pe care o foloseşte şi seara, înainte de culcare
- Nu-i lipsesc niciodată din portfard o cremă cu factor de protecţie solară, peria de păr, elasticul de păr şi loţiunea dezinfectantă pentru mâini