de Claudia Stan
Untul de karite este o nouă şansă pentru femeile cu tenul îmbătrânit sau uscat. Acesta este obţinut din fructele arborelui karite ce creşte în Africa şi este prelucrat sub formă de grăsime vegetală. Graţie beneficiilor sale medicale, planta este protejată de lege, distrugerea ei fiind interzisă.
Explozie de vitamine
Printre ingredientele de bază ale untului se numără vitamina E naturală, vitaminele A, K şi acizii graşi. Cei din urmă ajută la reîntinerirea celulară şi netezirea dermei, în timp ce vitaminele stimulează formarea celulelor noi şi coagulează sângele. Mai mult, stabilizează conţinutul de lipide, ajutând la refacerea echilibrului pielii. Primele care s-au bucurat din plin de beneficiile untului sunt femeile din Africa. O bună perioadă a fost singurul produs destinat înfrumuseţării acestora, produsul având o gamă largă de folosire. Acesta este destinat persoanelor care vor să trateze pielea uscată sau iritată, pentru înlăturarea petelor roşii, împotriva decolorării tenului şi pentru a scăpa de urme inestetice (riduri, cicatrice). Totodată, untul oferă protecţie solară şi calmează durerile cauzate de artrită. Datorită compoziţiei sale, acesta este unul dintre cele mai agreate produse cosmetice, pătrunzând rapid în piele, dându-i elasticitate şi un aspect sănătos. În plus, persoanele care urmează un regim de slăbit, dar şi femeile însărcinate pot scăpa de vergeturi.
Regenerează părul
Fructul de karite conţine una, maximum două nuci de culoare albicioasă. Mai mult de jumătate din conţinutul fructului este materie grasă, din care se fabrică şi săpunuri. S-a demonstrat că untul aplicat pe podoaba capilară ajută la oxigenarea rădăcinii părului şi poate fi folosit ca remediu împotriva firelor despicate. În plus, redă echilibrul pielii capului şi vă scapă de mătreaţă, vindecând totodată şi iritaţiile cauzate de vopseaua de păr.
Se masează bine untul pe păr, după care se înfăşoară într-un prosop cald. Se menţine o jumătate de oră, după care se spală în mod obişnuit. Mai mult, acesta poate fi folosit şi pentru buzele crăpate sau pentru nasul iritat. Produsul poate fi procurat şi din România, din magazinele specializate în produse cosmetice.
Sportivii folosesc untul pentru accelerarea circulaţiei sângelui, tonifierea muşchilor, acesta ajutând şi la o recuperare rapidă după efort. Înainte de aplicarea pe corp se încălzeşte între palme.
Africa este singurul continent ce furnizează unt de karite.