Main menu

header

de Cătălina Rafailă

Trandafirii au fost folosiţi încă din Antichitate ca plante vindecătoare, deoarece au proprietăţi antibiotice şi de înfrumuseţare a pielii. Terapeuţii consideră că aceştia, dacă sunt utilizaţi sub formă de ceai, sunt buni în tratamente pentru ficat, splină, bilă şi stomac.

O compresă cu infuzie din flori proaspete de trandafiri poate ameliora abcesele şi vindeca ochii care curg. Împotriva durerilor de gât şi a halenei (respiraţia urât mirositoare) ajută şi gargara cu infuzie din aceste flori. Aromoterapia foloseşte uleiul de trandafiri pentru efectul relaxant şi totodată revigorant, capabil să vă transporte într-o altă lume şi să alunge stresul. Chiar şi acasă se poate folosi sau la birou, într-o pauză, aplicând un strop pe încheieturi sau prin împrejurimea nărilor.

Masaj odihnitor
Amestecaţi trei linguri cu ulei pur de trandafiri (pe care îl găsiţi în magazinele cu produse naturiste) cu trei linguri cu ulei de măsline şi veţi obţine o substanţă pentru masaj mai ceva ca acelea folosite la centrele SPA. Aceasta va energiza pielea şi va tonifica muşchii. În plus, se ştie că astfel de frecţii au efect de detoxificare a organismului şi de îmbunătăţire a sistemului circulator. Starea de relaxare indusă de acest ulei va deveni o obişnuinţă, astfel încât veţi fi în scurt timp pasionaţi de aceste masaje.

Apa de roze dă strălucire pielii
Pentru tenul sensibil, uscat, apa de trandafiri poate reprezenta o adevărată minune. Folosită regulat, aceasta va „limpezi” faţa, va elimina cearcănele şi riscul apariţiei ridurilor şi va împrospăta pielea de pe gât sau mâini. Se obţine foarte simplu: adăugaţi două mâini cu petale foarte parfumate (de preferat din soiul Paul Ricard sau Madame Boll) peste un litru de apă fiartă şi lăsaţi la macerat timp de două zile. Se strecoară, se opreşte apa, se aruncă petalele şi se toarnă o cantitate de petale identică în aceeaşi apă, lăsându-se încă două zile la macerat. Se strecoară, iar lichidul rezultat se pune într-o sticlă sterilizată, cu capac. Se poate folosi timp de o săptămână.

Inhalaţiile sunt benefice în îndepărtarea greţurilor
Inhalaţiile cu ulei de trandafiri ameliorează simptomele neplăcute ale infecţiilor respiratorii, decongestionează nasul în perioada unei viroze şi pot elimina stările de greaţă ale gravidelor. Pentru inhalaţii umpleţi un ibric de 500 ml cu apă fierbinte şi adăugaţi trei-cinci picături de ulei esenţial de trandafiri. Ţineţi capul cât de aproape puteţi de ibric, acoperit cu un prosop şi inhalaţi puternic de cel puţin zece ori. Aceste exerciţii trebuie repetate cu regularitate, pentru a avea efectul dorit.