Main menu

header

Ghiveciul plantelor de apartament trebuie schimbat atunci când acestea au crescut prea mari şi au nevoie de mai mult spaţiu. Dacă vreţi o dezvoltare mai rapidă, mutaţi plantele mici şi mijlocii într-un ghiveci cu un diametru cu cel mult 5 cm mai mare decât cel vechi şi cu 10-15 cm mai mare în cazul plantelor mari.

O transplantare o dată la doi-trei ani este suficientă pentru florile mature, ce au creşterea mult mai încetinită. În schimb, puteţi transplanta şi de două-trei  ori pe an toate plantele tinere, provenite din butaşi, de exemplu, ce colonizează rapid ghiveciul. Atenţie! Nu transplantaţi niciodată plante ce sunt deja înflorite. Acest lucru va avea un efect dezastruos asupra lor, determinând căderea florilor şi a bobocilor.