de Raluca Grințescu
Denumirea populară a lunii decembrie este Undrea, dar şi Luna lui Cojoc, Ningău sau Luna lui Andrei; sunt şi ziceri populare despre luna decembrie: „În Undrea, iarnă-i grea” sau „Undrea geros aduce an mănos” şi se spune că această lună fiind geroasă, gerul înţeapă de parcă-ţi bagă ace, undrele, andrele în piele. În categoria prevestirilor de timp, vecine cu superstiţia, se mai spune că, „De va fi Crăciun ploios, va fi Paşte friguros” sau: „Cum va fi vremea la începutul lui decembrie, tot aşa va fi timp de zece săptămâni”.
Zilele bubatului
Luna decembrie începe cu ciclul de sărbători trinitare, între 4 şi 6 decembrie, consacrate vărsatului, una dintre bolile cel mai temute în mediul rural. Sfânta Varvara îi apară pe copii, pe mamele lor, pe tinerele fete, dar şi pe mineri; se ţine în ziua de 4 decembrie, pentru a nu se îmbolnăvi. Superstiţia cere ca, în dimineaţa acelei zile, toţi ai casei să-şi facă semnul crucii pe faţă cu miere de stup, pentru a se feri de bubat. Tot în această zi se dau de pomană turte sau azime unse cu miere şi calde, pentru ca şi vărsatul să fie cald, moale şi dulce. Nu e bine să laşi copiii să mănânce porumb copt, fasole sau seminţe de dovleac, pentru ca erupţia să nu fie mare şi deasă ca seminţele respective. Superstiţia cere ca în această zi să nu se poarte straie negre, nici să nu se fiarbă în vase negre, ca să nu se facă tăciune în grâne.
Ziua Sfântului Sava este bună pentru magie
Mai este o superstiţie: în această zi se pun în apă crengi de măr sau de vişin, care se lasă până la Florii. Dacă aceste rămurele înfloresc până atunci, e semn că anul va fi mănos, iar dacă nu, va fi secetos. Cea de-a doua zi a acestei sărbători a bubatului, 5 decembrie, este ziua Sfântului Sava, o personalitate enigmatică în virtutea ambivalenţei numelui; elementul central al sărbătoririi îl constituie pomana rituală. Ziua Sfântului Sava este bună pentru magie: se iau trei lumânări şi se pun la icoana Sfântului; când cineva aiurează, înnebuneşte sau strigă a lingoare, se aprind lumânările pe rând, se picură câte trei picături de ceară din fiecare. Ceara picată se strânge cu grijă şi se pune sub perna bolnavului.
Crăciunul copiilor
Închizând cele trei zile consacrate vărsatului, ziua Sfântului Nicolae este la 6 decembrie. Sfântul Nicolae însumează numeroase atribuţii: protector al copiilor, dar şi al tâlharilor, al corăbierilor şi al oștenilor. El este primul moş darnic sau justiţiar care le face cadouri copiilor odată cu venirea iernii; de aici şi altă denumire a zilei de 6 decembrie - Crăciunul Copiilor. O vorbă populară spune: „Când îşi scutură Sfântul Neculai barba lui cea albă, ninge negreşit”. Sfântul Nicolae se serbează pentru ajutor la boli şi mai ales la lovituri, dar şi pentru vite. Şi în această zi se pun crenguţe de pomi fructiferi în apă, pentru a înflori până la Anul Nou, cu care ocazie se aprecia şi rodul livezilor. Sfântul Nicolae, bucurându-se de un statut deosebit în panteonul popular, era firesc ca sărbătoarea lui să fie una complexă, a cărei sacralitate se prelungeşte până la 7 decembrie, când se serbează Ciuda Sfântul Neculai, zi în care nu se lucrează, se fac praznice pentru cei morţi de moarte năprasnică, înecaţii, mâncaţii de lupi, precum şi pentru cei pierduţi fără urmă prin lume. În aceeaşi zi este Sfânta Filofteia, care se ţine de fete, pentru a fi ajutate în căsătorie şi în lehuzie, dar şi de gospodari, pentru binele vitelor din bătătură.
Superstiții de Ignat
Înainte de Ajun, la 20 decembrie, este ziua Ignatului. Din vremurile întunecate ale precreștinismului a rămas obiceiul ca, la sfârşitul anului, să faci sacrificii. La noi, românii, ritualul tăierii porcului are loc la 20 decembrie, de Ignat. De unde vine acest obicei? În vechime, oamenii au observat că, până în preajma solstiţiului de iarnă, soarele îşi „pierde puterea”. Astfel, precreştinii sacrificau un animal, de obicei un porc, pentru a oferi sângele său soarelui, ca să se întremeze. Nu este exclus ca în vremurile de demult să fi fost sacrificaţi chiar oameni; la noi există zicala „Ignatul are rânduit să moară negreşit un om de ziua sa”, ceea ce ar putea fi o urmă a ancestralului ritual de sacrificiu uman. Numele acestei zile - Ignatul - vine de la focurile pe care se sacrificau animalele, „ignis” (care înseamnă „foc”).
Dacă splina porcului e groasă, iarna va fi grea
Ritualul tăierii porcului a atras după sine şi multe superstiţii; dintre care cea care face pronosticuri asupra felului în care va fi iarna: dacă splina porcului e groasă, iarna va fi grea, cu geruri şi cu zăpezi mari; dacă splina este subţire, iarna va fi mai blândă. Se spune că la tăierea porcului nu trebuie să asiste un om milos, pentru că porcul moare greu şi carnea lui nu va mai fi fragedă. La sate, fetele care-şi doresc părul lung, bogat şi mătăsos trebuie să mănânce o bucăţică din splina porcului. Superstiţia mai spune că vei fi ferit de rele dacă te mânjeşti cu sângele unui porc negru; la fel, dacă vrei să ai copii rumeni şi sănătoşi, ei trebuie mânjiţi cu sânge proaspăt. În unele zone, după tăierea porcului, se face o crestătură în formă de cruce pe ceafa lui, pentru că pe acolo îi iese sufletul. În ziua de Ignat nu se munceşte, în afara celor trebuitoare pregătirii porcului. Dacă trebuie să lucreze, gospodinele nu o pot face decât după ce au văzut sângele porcului; altfel, se spune că ele vor grohăi ca porcul sau aceştia le vor tăvăli rufele întinse la uscat. În alte zone, sângele proaspăt este amestecat cu mălai, se fac turte puse la uscat, apoi se macină şi, cu praful obţinut, se afumă copiii cu guturai sau oamenii bolnavi de spaimă sau de nălucă. În toate locurile însă se obişnuieşte a se face „pomană porcului” - şi asta, tot ca o rămăşiţă a obiceiului precreștin de sacrificare rituală. Se spune că în noaptea dinaintea Ignatului, porcul îşi visează cuţitul sau se visează cu mărgele roşii la gât. Poate aşa este, poate nu.
Tot la 20 decembrie este sărbătorit Sfântul Mucenic Ignatie Teoforul.
Moş Ajun, stăpânul timpului
La 24 decembrie, sărbătoarea Ajunului, patronată de Moş Ajun - stăpânul timpului -, prefigurează anul care pleacă, dar şi deţinătorul puterii anului ce vine. Superstiţia spune că, la miezul nopţii dinspre Crăciun, apa se preface în vin, iar dobitoacele vorbesc. La fel, în Ajun se dă copiilor să mănânce bostan pentru a fi graşi peste an; e bine să mănânci peşte în Ajun, ca să nu te scuture frigurile peste an. În Ajun, fetele posteau, pentru a-şi putea vedea ursitul; alte fete se feresc să bea apă toată ziua, iar seara îşi fac o turtiță (jumătate sare, jumătate făină) şi o mănâncă; se crede că este cu putinţă ca viitorii lor miri să li se arate în vis ca să le dea să bea apă. Magie: femeile prind lilieci, pe care îi îngroapă într-un furnicar, pentru ca, după ce vor putrezi, să le ia oasele şi să descânte cu ele de urât, de dragoste şi de altele. Cu împrumut nu se dă nimic în această zi. Tot atunci se fac pregătirile pentru Crăciun, ziua Naşterii Mântuitorului.