de Silviu Ghering şi Adrian Barna
Silvio Berlusconi este, fără nicio îndoială, „una grande figura”, traducerea fiind evidentă. Prezentarea sa „clasică” ar suna astfel: s-a născut la 29 septembrie 1936, la Milano, într-o familie mic-burgheză. A moștenit de la tatăl său, funcționar de bancă, un ascuțit simț pentru afaceri, pe care l-a manifestat încă din adolescență, când a făcut primii bani de pe urma ajutorului acordat colegilor săi de clasă atât la învățătură, cât și la... fete, cărora le compunea lungi scrisori siropoase și versificate, evident în numele celor care îl plăteau pentru asta! După liceu se angajează ca animator în cluburi de noapte și pe nave de croazieră, unde cântă și spune bancuri. Sfârșitul anilor ’50 îl găsește vânzând... aspiratoare, apoi obține, în 1961, o licență în drept, după care împrumută bani de la banca unde lucra tatăl său pentru a fonda „Șantierele milaneze reunite”. Începe o ascensiune de neoprit în domeniul imobiliar, care declanșează multe întrebări despre originea averii sale, la care a răspuns întotdeauna ambiguu...
Cum îl va reține istoria?
În 1994 pune pe picioare în numai câteva săptămâni partidul politic Forza, Italia! (Hai, Italia!) și rămâne lider al dreptei italiene nu mai puțin de 17 ani. A fost premier al Italiei între 1994-1995, 2001-2006 și 2008-2011. Proprietar al unui imperiu media și fost proprietar al echipei de fotbal AC Milan. „Forbes” l-a categorisit în 2002 drept „cea mai prosperă persoană din Italia”, cu o avere de 7,2 miliarde de dolari, și apoi, în 2011, l-a plasat pe locul 118 în lume, cu o avere estimată la 7,8 miliarde de dolari. Cu un ego fără pereche, care dezvăluie un puternic complex de superioritate, va rămâne sigur în istoria Italiei. Și nu numai pentru nenumăratele escapade sexuale sau scandaluri internaționale pe care le-a provocat... Întrebarea este cea din titlu: cum va fi ținut minte, ca „Il cavaliere” (titlu onorific decernat în 1994 de președintele Oscar Luigi Scalfaro) sau ca „giullare”, bufon în italiană („titlu” deloc onorific cu care l-a „mângâiat” deseori presa din „Cizmă”...). TAIFASURI vă prezintă câteva dintre „isprăvile” acestui carismatic Casanova din vârful politicii italiene.
A vrut să-i pună penis unei statui!
Cotidianul italian „La Repubblica” publica în premieră la 18 noiembrie 2010 că premierul Silvio Berlusconi, plictisit să tot vadă o statuie fără penis a Zeului Marte şi o alta fără braţe a Zeiţei Venus, expuse în Palatul Chigi, sediul Guvernului italian, a decis să redea acestor sculpturi părţile anatomice ce le lipseau, încălcând astfel regulile stricte ale restaurării!
Datând din anul 175 e.n. şi descoperit în anul 1918, la Ostia, în apropiere de Roma, acest grup statuar, cu o înălţime de 228 de centimetri şi cu o greutate de 1,4 tone, îi prezintă pe Zeul Războiului (Marte), cu trăsăturile împăratului roman Marc Aureliu, şi pe Zeiţa Iubirii (Venus), cu trăsăturile soţiei sale Faustina. Intervenţia „estetică”, cerută expres de Berlusconi, venea în totală contradicţie cu regulile drastice italiene referitoare la procedurile de restaurare a operelor de artă vechi. Aceste reguli prevăd ca restaurarea să nu înşele ochiul spectatorului, ci să îi arate diferenţa dintre ceea ce este cu adevărat original şi ceea ce a fost restaurat. „De ce sculpturile din China par să fie noi, în timp ce ale noastre nu au braţe şi, uneori, nici capete?”, întreba retoric Berlusconi într-o emisiune televizată în momentul în care grupul statuar a fost adus, în februarie 2010, la Palatul Chigi, relata „La Repubblica”. „Inițiativa” sa a cauzat o furtună de polemici în presa italiană și a rămas, normal, fără urmări, mai bine zis fără „adăugiri” pe corpurile statuilor...
Săpun din... propria grăsime!
În data de 10 octombrie 2010 s-a mai consumat un episod de „Berlusconiadă”: a fost „prezentat” un săpun făcut din... grăsimea lui don Silvio! Artistul elveţian Gianni Motti susţinea că a realizat un săpun din grăsimea premierului italian! Săpun ce urma să fie expus la 28 noiembrie în Muzeul de Artă Contemporană „Migros” din Zürich! Se pare că, în 2004, Silvio Berlusconi a suferit o operaţie de liposucţie, iar reprezentaţii muzeului susţineau că de acolo provine materia primă pentru „opera de artă”. Clinica Tessin, din sudul Italiei, unde își făcuse premierul liposucţia, a dezminţit spusele artistului elveţian, care la rândul său a declarat că este dispus să lase autorităţile să facă un test ADN pentru a se convinge că săpunul este făcut cu adevărat cu grăsimea lui Berlusconi. Tot „circul” s-a terminat odată cu plecarea lui Motti în vacanță în America de Sud, prelungită mai multe luni, până când lumea a uitat de săpunul din Berlusconi...
„Bunga bunga pân-la moarte!”
Într-o vizită la Tripoli în 28 octombrie 2002, la un pahar, ca între prieteni, i-a spus lui Muammar Gaddafi un banc: „Doi italieni sunt prinși de un trib feroce din jungla africană. Șeful de trib îl întreabă pe unul dintre prizonieri: «Ce preferi, moartea sau bunga bunga?». Italianul, fericit că poate scăpa cu viață, alege bunga bunga. Care însemna să stea «capră» la toți războinicii tribului! Îl iau sălbaticii să-l «frăgezească» și-l închid pe al doilea. A doua zi seara, șeful de trib îl întreabă pe acesta același lucru: «Ce preferi, moartea sau bunga bunga?». Italianul, bățos și demn: «Mai bine moartea!». «Bine...», zice șeful. «Hai, băieți, bunga bunga pân-la moarte!»”. În cartea sa de memorii „My Way”, scrisă de ziaristul Alan Friedman, Berlusconi își amintește că Gaddafi s-a înecat de râs și îl întreba mereu de vestitele sale petreceri, numindu-le „bunga bunga”.
A făcut-o pe Angela Merkel „vacă grasă nef...tă“!
Pe la mijlocul lui septembrie 2011, Silvio Berlusconi gafează la greu. Potrivit tabloidelor britanice „The Sun” și „Daily Mail”, ar fi spus că Angela Merkel este o „vacă grasă nef...tă, cine și-ar dori-o în pat?!”. Remarca făcea parte dintr-o discuție telefonică interceptată de justiţia italiană într-un caz în care era implicat şeful Executivului de la Roma. Tabloidul german „Bild” s-a arătat indignat de declarația premierului italian, în timp ce ziarele deținute de acesta au susținut vehement că totul e doar un zvon. Berlusconi nu era la prima gafă referitoare la cancelarul Germaniei. Odată a lăsat-o să aștepte cu fanfara lângă ea, pentru că el... vorbea la celular, iar altădată s-a furișat după o statuie și i-a urlat „Cucu!” în ureche atunci când aceasta a trecut pe lângă el fără să-l vadă! Iar în vara aceluiași an 2011 numea Italia drept „o ţară de rahat, de care mi-e scârbă”, conform unei alte interceptări telefonice!