de Luana Mare

A studiat Dreptul la o facultate acreditată de Sorbona, a lucrat în imobiliare, a învăţat actoria, a fost asistent de regie, a predat engleza şi franceza copiilor din familii nevoiaşe, practică sporturi extreme, de cinci ani este în fiecare dimineaţă la „Observator”, prezentând ştirile, iar de câteva săptămâni îl urmăriţi trăind la maximum emoţiile concursului alături de participanţii de la „The Wall - Marele Zid”, difuzat în fiecare miercuri, joi şi vineri, de la ora 20:00, la Antena 1. Valentin Butnaru, prezentatorul show-ului ce aduce premii de zeci de mii de euro concurenţilor, spune că banii nu reprezintă un motto în viaţa sa şi că preferă să trăiască la maximum, liber, deschis emoţiilor şi experienţelor artistice. Viaţa sa se împleteşte deja cu cea a participanţilor la concurs, atât în momente de agonie, dar şi de extaz. Are umor, este spontan şi spune că n-ar putea trăi fără sport şi fără cărţi.

„La 20 de ani munceam 16 ore pe zi, acum... doar 12”

- Cum este drumul de la „Observator” la „Marele Zid”?

- Aş fi vrut să spun că a fost o tranziţie lentă, în care am apucat să acumulez foarte multe informaţii, să exersez, să improvizez, dar nu. A fost o trecere destul de bruscă, însă eu am mai făcut divertisment acum vreo zece ani. Asta m-a ajutat destul de mult. Am mai făcut şi actorie, şi toate lucrurile astea m-au ajutat foarte mult, pentru că a trebuit să ne adaptăm cu toţii, întreaga echipă, la un regim de lucru strict. Totul e pe timp şi totul e la superlativ: număr de camere, număr de oameni, echipa de acolo, din Polonia. Echipa e de peste 100 de oameni, sunt vreo 200 în public, zeci de camere, toţi sunt cei mai buni în domeniul lor. Nici nu aş fi putut visa la aşa ceva. Filmăm cam 12 ore pe zi.

- Cum rezişti acestui ritm?

- Am antrenament. În urmă cu zece ani munceam 16 ore pe zi. Acum, doar 12 ore. La 20 de ani aveam multe blocaje, temeri. Acum ştiu cât pot să duc, îmi cunosc organismul foarte bine, mai ales de când cu squash-ul.

„Banii n-au reprezentat niciodată un deziderat în viaţa mea!”

- Practici squash?

- Când sunt în ţară încerc să mă antrenez aproape zilnic la squash, pentru că nu prea pot altfel, nu rezist fizic, intru într-un fel de sevraj dacă nu fac squash. Încerc să joc o oră, două. Eu sunt şi antrenor şi am o groază de prieteni care vor să vină să le arăt… Nu sunt antrenor la modul oficial, dar am diplomă de aşa ceva şi prefer să lucrez cu prieteni, cunoscuţi, oameni care vor să facă mişcare, să slăbească, să se menţină.

- Care este „zidul” tău, provocarea vieţii?

- Legat de bani? Glumesc, desigur. Banii nu au reprezentat niciodată un deziderat în viaţa mea. Poate sună puţin arogant, dar nu am un „zid” peste care să nu trec. Eu nu ţintesc atât de sus. Am nişte visuri foarte frumoase, dar sunt ca proba de 100 de metri garduri: cu multe obstacole, periodic, mai apare unul, dar nu foarte mare. Nimic insurmontabil. „Zidul” e cu mine! Legat de problemele mele, pot spune că am încercat mereu să ajung la un finiş prestabilit. Cu zone de sprint, de ape, de nisip, dar întotdeauna ajung cu bine la finiş.

„Am fost asistent de regie, de producţie şi şofer totodată”

- Pe unde ai putea încadra studiile la Sorbona, imobiliarele, lucrul cu copii din familii nevoiaşe, spectacolele din parcurile bucureştene cu piesele lui Cehov? La sprintul vieţii, la nisipuri mişcătoare sau la ape tulburi?

- Despre partea cu copiii n-aş vrea să vorbim, face parte din ceva ce-mi aparţine doar mie, pot spune doar că au fost nişte cursuri de engleză şi de franceză pe care le-am predat în adolescenţă la biserică unor copii din familii mai puţin avute. Tata preda matematică, iar eu, limbi străine. Cât despre facultatea de la Sorbona, este un mare regret că nu am absolvit-o. Am fost admis şi am studiat doi ani la un colegiu din Universitatea Bucureşti, acreditat de Sorbona, dar m-am implicat foarte mult în imobiliare şi am renunţat la studiile în Drept. Trebuia să-mi ajut într-un fel familia. Este un regret că nu am dus facultatea până la capăt. Apoi am avut o vară în care am lucrat la Studiourile Buftea, la filme. Un program de 14 ore pe zi. Eu lucram 16 ore. Eram asistentul regizorului, eram şi şofer, mă ocupam şi de toate actele, eram şi asistent de producţie. Făceam mai multe treburi. Eram tânăr şi puteam. Acum pot doar 12 ore pe zi. Eram cu o oră mai devreme să-l iau, să-mi explice ce vrea de la mine în ziua respectivă, şi plecam cu o oră mai târziu. Acolo am învăţat foarte multe. Ştiam cam tot despre filme. Am avut contact cu cei mai buni oameni de acolo, care făcuseră foarte multe filme până atunci. Şi am avut contact direct. Auzeam toate deciziile. Toată viaţa mi-a plăcut să învăţ în toate domeniile posibile. Apoi am făcut Şcoala de Arte, actoria. Am studiat aproape doi ani. Am început spectacolele şi am intrat într-un festival organizat de ARCUB. Veneau oameni la spectacolele noastre, în parcurile din fiecare sector, cu piese de Cehov. Era un soi de trilogie, cumva, un mix. Greu de înţeles, dar era funny. După perioada asta am cunoscut-o pe Teo Trandafir şi am ajuns să prezentăm împreună o emisiune care era difuzată doar la posturile locale. Mă pot considera un norocos al destinului. Am avut în jurul meu femei puternice, de carieră, care m-au susţinut, iar Teo este una dintre acestea. Au urmat Realitatea, Antena, iar acum… „Zidul”.

- Te duci la filmări cu avionul? Ştiu că ai teamă de înălţime.

- Dacă iau un mic calmant… e ok. Un singur zbor până la Rio de Janeiro a fost mai rău. Am rău de înălţime, dar de fapt e lipsa controlului. Am făcut alte nebunii - am mers cu caiacul, la sailing pe mare agitată, m-am aruncat de la șapte-opt metri de pe stânci. N-am probleme cu înălţimea dacă eu controlez elementele constitutive.

„Voi fi naşul copiilor Laurei Epuraş, concepuţi cu ajutorul emisiunii”

- Care a fost echipa care te-a impresionat cel mai mult la „The Wall - Marele Zid”?

- Laura Epuraş, prima femeie jandarm din România. Îşi dorea foarte mult să devină mamă, dar avea nevoie de bani pentru o fertilizare in vitro. A câştigat în echipă cu Alex Daniel Maria, un prieten din copilărie, iar acum deja a contactat clinica la care va urma procedura de inseminare. Mi-aş dori să aibă gemeni, iar eu le voi fi naş! M-a impresionat cazul în mod deosebit, dar fiecare situaţie este una specială.

- Există loc şi pentru o relaţie de iubire în viaţa ta?

- Da, de curând există cineva, tot din domeniul televiziunii. Este o relaţie recent începută. Ea nu apare în faţa camerelor, dar are legătură cu televiziunea. Aşa că poate să înţeleagă ritmul meu de lucru, pentru că şi al ei este la fel.

„Echipa emisiunii «Marele Zid» e de peste 100 de oameni, sunt vreo 200 în public, zeci de camere, toţi sunt cei mai buni în domeniul lor. Filmăm cam 12 ore pe zi“

„Pe viitorii colegi din televiziune îi învăţ să cunoască emoţiile, să le controleze şi să le gestioneze“

- Eşti trainer la IMA (Intact Media Academy). Ce-i înveţi pe elevii tăi, pe cei care-ţi vor fi colegi?

- Am un curs de două ore, marţi şi miercuri. Predau un curs numit „Creative Media” şi îi învăţ să trăiască emoţii de tot felul, să le stăpânească şi uneori să le exprime, să fie creativi. Avem un platou pe care lucrăm. Îi sfătuiesc să înveţe bine gramatica limbii române, să-şi formeze o cultură generală serioasă, să citească mult şi să se cunoască bine, să-şi exploreze potenţialul creativ.