de Laura Zmaranda şi Sorin Dumitrescu
Din vremurile cele mai îndepărtate oamenii au simțit nevoia să se înconjoare de lucruri frumoase, iar bijuteriile au apărut în viața omului odată cu primele semne ale civilizației. În anumite culturi se credea că acestea aveau puteri magice, în vreme ce în alte civilizații bijuteriile erau folosite pentru a stabili o anumită ierarhie. Istoria bijuteriilor spune că de-a lungul vremurilor au fost folosite tot felul de materiale pentru a le realiza, de la scoici, sâmburi, lemn, fildeș. Și pentru că istoria se scrie în fiecare zi, o putem adăuga pe lista creatorilor de bijuterii și pe doamna Ana Popescu. Aceasta realizează bijuterii într-un mod inedit și poate chiar unic în România. Colecțiile sale de podoabe sunt formate din bijuterii cusute. Închipuiți-vă un gherghef miniatural plin de culoare, cu semnificații profunde prin faptul că aduce un tribut tradiției și femeilor de la sate care au cusut cu migală ii pentru generații întregi. Și pentru că vine primăvara cu o explozie de culori, bijuteriile cusute pot fi un dar neprețuit pentru doamnele din viața dumneavoastră.
„Am fost prietenă toată viața mea cu croșeta, cu acul și cu ghergheful”
- Doamna Ana, bijuteriile inedite pe care le creați m-au făcut să îmi doresc să aflu mai multe despre dumneavoastră.
- Sunt bucovineancă, iar satul meu natal este Tibeni, din județul Suceava. Deși profesia mea de bază este alta decât cea prin intermediul căreia ne-am cunoscut, trebuie să mărturisesc că dintotdeauna am avut înclinații artistice. Am iubit desenul, pictura, fotografia și mi-a plăcut să mă joc cu culorile. După terminarea studiilor, înainte de 1989, am lucrat în domeniul textilelor ca broder manual mecanic, adică „picturi cu acul pe pânză” sau am brodat „povești cu acul și ața”. Am fost prietenă toată viața mea cu croșeta, cu acul și cu ghergheful, dar cum viața ne poartă pe cărări nebănuite, toate acestea au rămas o pasiune de care mă ocup în timpul liber.
- Este această pasiune și o „moștenire” preluată de la alte femei din familie?
- Încă de când eram doar un copil, mama mea mi-a pus acul, ața și pânza în mână și m-a inițiat în tainele lucrului de mână. A fost valabil și pentru surorile mele. Astăzi una dintre ele realizează „povești cu mărgele” pe catifea. Mama este o femeie modestă, care iubește tot ce este frumos și care pune mare preț pe lucrul făcut de mână. Așa, spune ea, se obțin lucruri care sunt trainice, frumoase și deosebite. Sub îndrumarea ei am ajuns să stăpânesc aproape tot ce se numește lucru de mână, mai exact cusut, croșetat, împletit, țesut la război. Apoi am început să fiu mânată de dorința de a purta ceva ce mă poate face unică. Am hotărât să mă las condusă de inspirație și astfel am creat prima bijuterie. Aceasta a fost scânteia care avea să aprindă înlăuntru ființei mele dorința de a realiza și alte modele.
„La un set lucrez câte o oră sau două pe zi, timp de câteva zile bune”
- Ați cusut prima bijuterie și nu v-ați oprit aici. Cum a fost primită ideea dumneavoastră?
- Mi-am dorit ca lucrurile pe care le fac să fie unice și, într-adevăr, am continuat să realizez bijuterii. Astăzi pot spune că am reușit să creez o colecție frumoasă de bijuterii. Tot ce îmi pot închipui pun apoi în aplicație și așa apar colierele, cerceii, brățările, inelele, broșele. La început am oferit bijuteriile drept cadou membrilor familiei și cunoscuților. Toți au fost impresionați și m-au încurajat să continui. Și mai mult decât atât m-au rugat să cos alte bijuterii pentru ca și ei să le poată oferi la rândul lor. Asta m-a determinat să continui cu mult curaj. Apoi m-am gândit să testez impactul bijuteriilor mele prin intermediul rețelelor de socializare, iar din vara anului trecut am creat o pagină de facebook dedicată bijuteriilor cusute și am început să postez lucrările mele. Rezultatul este uimitor pentru că bijuteriile mele sunt apreciate, sunt încurajată și felicitată.
- Sunt convinsă că toți cei care vă admiră bijuteriile înțeleg că realizarea lor este o muncă extrem de migăloasă ce presupune și foarte multă dedicare. Cât timp alocați acestei pasiuni?
- Din păcate, profesia mea de bază implică un program de opt ore, așa că timpul pe care îl mai am liber trebuie împărțit între familie, lucrurile casnice și pasiune. Încerc însă în fiecare zi să acord măcar puțin timp și bijuteriilor. Firește că îmi doresc ca pe viitor să dezvolt această pasiune și să reușesc cumva să valorific această muncă. Pentru că pun foarte mult suflet în ceea ce fac și pentru că îmi doresc să iasă un lucru frumos din mâinile mele, nu am măsurat niciodată timpul pe care îl petrec realizând aceste bijuterii. Dar pot să vă spun că muncesc mult pentru un set. În general, lucrez câte o oră sau două pe zi, după program, timp de câteva zile bune. Este însă minunat pentru că astfel pot să pătrund în lumea mea cu povești colorate.
- Pentru mine a fost prima oară când am văzut astfel de bijuterii. Mai există cineva în țară care face astfel de podoabe?
- Eu nu cunosc personal pe nimeni care să facă asta, dar pot să vă spun că după crearea paginii în mediul virtual am cunoscut o mulțime de persoane care au pasiunea bijuteriilor în diferite tehnici de lucru. În plus, nu sunt membră a vreunui club sau a unei asociații a meșteșugarilor pentru că în puținul timp liber sunt mamă, soție și gospodină. Poate într-un viitor apropiat.
Într-o lume a maşinilor, lucrul manual este un ambasador al neamului
- Cum ați defini dumneavoastră bijuteriile pe care le creați?
- În primul rând consider că sunt niște bijuterii atipice, sunt podoabe care te scot din monotonie și te aşază în lumină, punți colorate pline de bucurii. Aș putea face o paralelă chiar cu viața noastră. Cusătura în sine reprezintă povești mute ale sufletului care trăiește frumos, dar limitat. Limita este repre- zentată de ramele care, deși sunt decorate frumos, sunt metalice... și reci. Într-o lume a mașinilor, lucrul de mână este tot mai rar și nu este atât de sprijinit pe cât ar merita. Arta cusutului de mână este un ambasador minunat al neamului nostru și trebuie așadar să facem această activitate nemuritoare.