de Valentin Țigău

Deși sunt o comunitate relativ restrânsă, pe care o regăsim în special în nord-estul țării (judeţele Suceava și Maramureș) și în sud-vest (judeţele Arad și Alba), rutenii au reușit, într-un efort concertat, din ultimele două sute de ani, să își conserve excelent tradițiile și limba și să nu se dezică de vechea deviză lansată în 1848 de Aleksander Duhnovici: „Am fost, sunt și voi rămâne rutean!” Așa i-am întâlnit, în ultimul deceniu și jumătate, și acasă la ei, și pe scena celui mai amplu eveniment dedicat minorităților, în România: Festivalul Intercultural „ProEtnica” din Sighișoara - prilej să stăm de vorbă cu ei și să aflăm că acum, la mijlocul toamnei, va avea loc „chirvaiul” din Peregu Mare, o tradiție care se ține nesmintită de un secol și jumătate.

„Așa era datina la noi”

„Chirvaiul” are loc în comunitatea ruteană de la Peregu Mare (Arad), în fiecare an, de hramul bisericii lor - Acoperământul Maicii Domnului - care are însă semnificații aparte, față de orice alte sărbători „de hram” de oriunde din România. Asta pentru că, povestește preotul paroh al rutenilor, Vasile Bojcsuk, sunt îmbinate atunci mai multe evenimente/sărbători, care țin de calendarul religios, de calendarul agrar și, nu în cele din urmă, de ritualul de maturitate al tinerilor care urmau să fie luați cătane. „Așa era datina la noi”, spune părintele, „ca după ce s-au luat de pe ogoare, grâul, porumbul și ce bucate mai fuseseră cultivate, întreaga comunitate să se adune la biserică, pentru chirvai. Veneau toți, și bătrâni, și copii, dar sărbătoarea era dedicată mai ales tinerilor care împliniseră în ultimul an 19 ani și urmau să intre în al doilea pas al vieții. Ei erau «regruții», adică aceia care urmau să plece cătane în armata Împăratului”. Obiceiul se ține și-n ziua de azi, tinerilor de 19 ani tot „regruți” li se spune, chiar dacă armata nu mai e demult o obligație, la această vârstă, iar Ardealul și Banatul sunt, de o sută de ani și mai bine, între granițele României moderne. Despre cum se ține, azi, „chirvaiul” vom relata ceva mai departe. Acum însă se cuvine să lămurim cine sunt rutenii și cum de au ajuns ei în Peregu Mare.

Au emigrat din Prešov în Banat

Rutenii au emigrat la Peregu Mare, în 1852, venind din Prešov, o regiune carpatică, azi între granițele Slovaciei, şi s-au așezat aici. „Au venit la o pâine mai bună, cum se zice. Și-au făcut la început case din chirpici. Au primit pământ și drepturi de la Împărat”, spune părintele Bojcsuk. Fiind o comunitate slavă, aveau nevoie să-și păstreze tradițiile, limba și portul, iar asta s-a făcut, în bună măsură, prin religie (la vremea aceea rutenii erau ortodocși de rit vechi). „Primul lucru pentru ruteni a fost credința. Biserica de azi, cu hramul Acoperământul Maicii Domnului, au început să o construiască în 1921. Cel care i-a îndrumat atunci a fost părintele Mihail Man. A fost greu de tot. Am niște procese-verbale în care se arată că se duceau după material la vreo 50 de kilometri de sat, iar bătrânii aduceau cu mâna câte patru cărămizi pentru biserică. În 1923, au terminat construirea bisericii. Munceau împreună apoi, seara, în armonia acordeonului, cântau, jucau și se veseleau”.

Răscumpărarea pălăriei „regruților”

Pregătirea tinerilor de 19 ani pentru „chirvai” începea, de fapt, cu şase luni înainte. „Atunci, băieții se duceau la biserică, dimineața, într-o duminică, și puneau pălăria dinaintea preotului, să o sfințească. După aceea, la marginea satului se juca un joc cum îi bowlingul de azi, era tot așa un joc cu popice și cu o bilă. Jucau pentru pălărie și adunau niște bani. Și cine câștiga mai mulți bani, acela răscumpăra pălăria regruților”. În ziua chirvaiului, azi - ca și în vremurile vechi - tinerii vin la biserică, împreună cu familiile lor. „Preotul ține slujba, apoi le povestește care va fi rolul lor în societate, odată cu acest pas pe care îl fac în viață, după care se merge la căminul cultural, unde se licitează pălăria. Din banii obținuți, se plătesc mâncarea și muzicanții și se invită oficialitățile - primarul, polițistul, directorul școlii, preotul -, sunt chemați părinții și nașii tinerilor, și se bucură toți, împreună. Petrecerea începe în prima sâmbătă care urmează licitației și se termină marți dimineața”.

Ce îi diferențiază de alte neamuri slave?

Care este specificul comunității rutenilor din Arad? Ce face diferența între ruteni și alte neamuri slave? „În primul rând, este vorba despre limba slavă și despre scrierea cu chirilice. Ei vorbesc o limbă slavă veche, din vremea lui Chiril și Metodiu. Eu, fiind preot în comuna Peregu Mare, fac Sfânta Liturghie tot în slava veche, după Scripturile în chirilică. Toate cântecele, toate dansurile, s-au făcut așa și s-au respectat întotdeauna tradiția și folclorul. Copiii sunt învățați de mici și cântecele, și dansurile, și limba noastră, că numai așa ele pot să se perpetueze. Rolul Bisericii în păstrarea limbii și obiceiurilor în aceste comunități restrânse este foarte mare”, mai spune părintele Vasile Bojcsuk. Dacă în trecut erau de rit vechi, pe parcursul istoriei s-a mai schimbat câte ceva. Deși slujbele se țin încă în slava veche, de fapt, rutenii din Peregu Mare sunt azi de credință greco-catolică. „Ei au fost de rit vechi până în 1936. Din 1936 au trecut la greco-catolicism. Asta până în 1948, când comuniștii au desființat Biserica greco-catolică și au fost nevoiți să treacă la Biserica ortodoxă pe rit nou. După 1990, s-a revenit la greco-catolicism. În comună este și biserică ortodoxă, iar noi ne avem ca frații și cu părintele ortodox, și cu cel reformat, și cu cel romano-catolic”.

„Trăim într-o «mică Europă»”

Adeseori, comuna arădeană Peregu Mare este numită așa: „mica Europă”. Asta pentru că aici trăiesc șapte etnii diferite: ruteni, slovaci, cehi, nemți, români, maghiari și romi. „Fiecare ne păstrăm religia, tradiția, folclorul, putem spune că trăim ca adevărați frați. Această comunitate foarte mare este un exemplu de conviețuire interetnică. Puține comunități sunt ca a noastră (unele au probleme cu etniile sau cu religiile). De exemplu, când sunt Zilele Peregului, toți preoții sunt prezenți și, de la un an la altul, se face slujba într-o altă biserică cu participarea preoților de la toate celelalte biserici sau confesiuni, suntem toți prezenți, cu o rugăciune, cu un cuvânt adresat oamenilor”.

Dans și cântec, cu Ansamblul Holubok

Cântecele și dansurile rutene se perpetuează, la Peregu Mare, de 167 de ani, de la o generație la alta. N-au cum să se uite, pentru că în comună există trei ansambluri, pe generații, astfel încât și seniorii, și copiii lor, și nepoții duc mai departe tradiția. Primul este ansamblul seniorilor, generație din care fac parte și părintele Vasile și soția sa, preoteasa Viorica Bojcsuk. Cea de a doua generație o reprezintă tinerii… cam de vârsta celor care trec acum sau au trecut în anii din urmă prin ritualul „regruților”. „Generația nouă a rutenilor de la noi din sat, cea a copiilor, este cea cu care, de câțiva ani, mergem în toate festivalurile unde suntem invitați, ca să arătăm cât de frumoase sunt tradițiile noastre”, mai spune preotul rutean din Peregu Mare.