de Ştefania Băcanu şi Adrian Barna

Indiferent că vorbim despre o fobie simplă, despre o tulburare de panică, o fobie socială sau o anxietate, toate aceste suferinţe au la bază frica în forma ei patologică. Din păcate, cei care se confruntă cu astfel de tulburări cer ajutor specializat după ce afecţiunea se cronicizează şi apar modificări de natură personală sau socială. Psihoterapeutul Ionuţ Ghiugan a explicat, pe larg, ce înseamnă frica, de unde provine şi ce efecte poate produce dacă nu este tratată la timp.

„Este una dintre emoţiile de bază ale omului”

- Ce sunt fricile şi de unde provin?

- Frica este una dintre emoţiile de bază ale omului. Este o reacţie sănătoasă, adaptativă, declanşată de percepţia unei ameninţări sau a unui pericol faţă de securitatea fizică a unei persoane. Este o reacţie naturală, de protecţie şi ne ajută să recunoaştem şi să răspundem la situaţiile periculoase şi ameninţătoare. Frica este o reacţie în lanţ care produce efecte fiziologice şi psihologice intense şi este declanşată de un stimul posibil ameninţător. Oamenii dezvoltă frici legate de anumite obiecte, animale sau situaţii care, în timpuri străvechi, au fost primejdioase. De exemplu, insectele, soarecii, şerpii, înălţimile, străinii, apa sau spaţiile deschise puteau fi periculoase pentru strămoşii noştri. În istoria speciei, aceste frici erau foarte utile şi aveau valoare adaptativă ridicată. Multe frici se pot baza pe informaţii incorecte, pe o tendinţă de a prezice rezultatele cele mai negative/catastrofale şi convingerea că teama resimţită nu poate fi controlată.

- Care factori menţin frica?

- Frica este menţinută printr-o serie de mecanisme psihologice, dintre care cel mai important este tocmai evitarea obiectului sau situaţiei care produce teama. Atunci când evităm stimulul ameninţător nu avem şansa de a afla în mod real dacă putem sau nu face faţă acelei situaţii. O altă modalitate importantă prin care se menţine frica este angajarea în „comportamente de siguranţă”. Acestea sunt comportamente pe care persoana le pune în practică pentru a se proteja de ameninţare, dar care în mod paradoxal nu fac decât să întărească mecanisme psihologice ale fricii.

„Persoana pierde evaluarea obiectivă asupra realităţii reacţionând anormal în context de viaţă neameninţătoare”

- Frică, fobie sau anxietate?

- În unele situaţii frica, care ne protejează şi ne apără, evoluează în anxietate sau în fobie, emoţii nesănatoase şi cu potenţial patologic. Frica poate fi dezadaptativă atunci când apare într-o situaţie inofensivă sau neutră, care este interpretată greşit ca fiind un pericol sau o ameninţare potenţială. Teama se manifestă astfel prin anxietate, panică sau teroare şi modifică comportamentul individului într-o direcţie nedorită. Aceste răspunsuri emoţionale copleşesc individul, determinându-l să facă alegeri iraţionale. Când ne temem de ceva care nu ne poate afecta de fapt, sau când teama devine excesivă şi scapă de sub control, atunci este afectată funcţionarea normală de zi cu zi şi frica este nesănătoasă.

- Ce este anxietatea?

- Anxietatea excesivă sub toate formele ei produce efecte negative asupra vieţii persoanei, din mai multe perspective. Anxietatea are la bază o presupunere falsă, eronată despre caracterul periculos al unei situaţii. Situaţiile neutre sau cu nivel scăzut de ameninţare sunt percepute ca o ameninţare reală şi reacţia de răspuns este puternic dezadaptativă (frică excesivă, panică etc.). Astfel, persoana pierde evaluarea obiectivă asupra realităţii, reacţionând anormal în context de viaţă neameninţătoare. Anxietatea, prin faptul că perturbă răspunsul adaptativ şi eficient în faţa unor posibile ameninţări, diminuează capacitatea unei persoane de a duce o viaţă productivă şi satisfăcătoare. Evitarea unor situaţii de viaţă afectează viaţa socială a persoanei şi relaţiile cu ceilalţi. Anxietatea este provocată de o gamă largă de stimuli sau de situaţii de o intensitate relativ redusă, pe care un individ care nu se teme le-ar percepe ca situaţii inofensive.

„Există numeroase dovezi ale faptului că anxietatea este ereditară”

- Anxietatea este ereditară sau se dobândeşte?

- Există numeroase dovezi ale faptului că anxietatea este ereditară. Se moşteneşte o vulnerabilitate generală pentru dezvoltarea unei tulburări de anxietate. Această vulnerabilitate nespecifică la anxietate poate fi neuroticismul, anxietatea ridicată ca trăsătură, afectivitatea negativă. Indivizii vulnerabili manifestă o reacţie emoţională mai puternică faţă de situaţii potrivnice sau stresante. Factorii de mediu şi factorii cognitivi interacţionează cu această predispoziţie genetică, pentru a determina tipul specific de tulburare de anxietate pentru fiecare individ.

- Cum se manifestă?

- Fiziologic, creşte ritmul cardiac, apar palpitaţiile, dificultăţi de respiraţie, durere sau apăsare în piept, senzaţie de sufocare, senzaţie de ameţeală, de vid mental, transpiraţie, bufeuri, frisoane, greaţă, tulburări gastrice, diaree, furnicături sau amorţeală în corp, slăbiciune, pierderea echilibrului, gură uscată sau leşin. Cognitiv, se instalează frica de a pierde controlul, de a nu putea face faţă, teama de vătămare corporală sau de moarte, teama „de a nu înne- buni”, teama de evaluări negative din partea celorlalţi, gânduri, imagini înfricoşătoare, senzaţia de irealitate sau de detaşare, confuzie, limitarea atenţiei, memorie slabă, pierderea obiectivităţi. Comportamental, apare evitarea semnelor sau a situaţiilor ameninţătoare, dorinţa de evadare, fuga; căutarea siguranţei, neliniştea, agitaţia, senzaţia de îngheţare sau dificultăţi de vorbire. Iar afectiv, apar stările de nervozitate, tensiune, încordare, îngrozire, iritare, agitaţie, instabilitate şi frustrare.

- Netratată, o anumită frică poate duce la depresie?

- Da. Anxietatea clinică este însoţită în multe situaţii de alte tulburări psihice. Relaţia cea mai frecventă este între anxietate şi depresie. Studiile de specialitate au indicat faptul că fobia simplă, tulburarea obsesiv-compulsivă, agorafobia şi atacurile de panică au fost asociate cu un risc crescut pentru depresie majoră, 12 luni mai târziu. Depresia clinică care însoţeşte o tulburare de anxietate este asociată cu un parcurs mai persistent al tulburării, cu o severitate mai mare a simptomelor, cu o limitare sau cu o incapacitate funcţională mai mare. În plus, anxietatea care este însoţită de o depresie comorbidă determină un răspuns mai slab la tratament, o rată crescută de recidivă şi solicită mai mult serviciile medicale, decât în situaţia în care anxietatea se prezintă ca singura afecţiune.

„Studiile de specialitate au indicat faptul că fobia simplă, tulburarea obsesiv-compulsivă, agorafobia şi atacurile de panică au fost asociate cu un risc crescut pentru depresie majoră, 12 luni mai târziu“

„Psihoterapia este o modalitate de tratament“

- Când avem nevoie de ajutor specializat?

- Atunci când fricile sunt persistente şi se asociază cu niveluri ridicate de anxietate şi de disconfort, când persoana în cauză, deşi este conştientă de faptul că fricile pe care le trăieşte sunt excesive şi ireale, evită sau doreşte să evite anumite situaţii, este necesar ajutorul unui specialist în sănătate mintală. Se recomandă ca un prim demers evaluarea medicală pentru a se elimina posibile cauze medicale asociate. De asemenea, persoanele care suferă de anxietate sau de fobie pot beneficia de un ajutor important în urma tratamentului medicamentos. Rolul tratamentului medicamentos este reducerea rapidă a nivelului anxietăţii. Tratamentul medicamentos poate fi o parte esenţială a intervenţiei, paralel cu învăţarea în cadrul psihoterapiei a unui mod eficient şi constant de a gestiona anxietatea.