de Călin Popa şi Daniel Alexandrescu
Problemele comportamentale ale copiilor se prelungesc, de foarte multe ori, spre vârsta adolescenței, apoi mai departe, în viața de adult. Perioada curentă de izolare, care amenință să se prelungească pe termen mediu, ar putea agrava aceste manifestări ale celor mici. Despre pericolul apariției acestui tip de comportament, ca și despre metode de prevenție a manifestărilor de violență, a depresiei și a gesturilor antisociale ale celor mici detaliază, într-un interviu, doctor Alan E. Kazdin, psihiatru, profesor de psihologie a copilului la Universitatea Yale, din SUA.
„În mare parte, pacienții au circumstanțe familiale deosebite”
- Ce se cunoaște în prezent, la nivelul oamenilor de știință, despre problemele de comportament ale copiilor?
- Din perspectivă socială, precum și din experiență personală, pot afirma că în mare parte, minorii care au cele mai grave probleme de comportament au circumstanțe familiale deosebite - provin din familii destrămate, nu reușesc să depășească divorțul părinților, unii nu au părinți deloc, intră în anturaje periculoase sau sunt supuși unor traume. Modul lor de a reacționa variază de la gesturi antisociale sau chiar violențe la depresie și tendință de suicid.
- Care vă spun părinții că sunt manifestările curente ale micuților cu care vin la tratament?
- În majoritatea cazurilor, este vorba despre tendința spre violență, de a stârni scandaluri, chiar bătăi, distrugerea bunurilor, agresiune asupra fraților, refuzul obstinat de a comunica. Îngrijorător mi se pare faptul că 70% dintre copiii care considerăm că au nevoie de ajutor manifestă cel puțin două criterii care îi încadrează în categoria celor cu probleme de comportament.
„Părinții trebuie ajutați să-și depășească propriul stres”
- Cum pot acționa părinții în condițiile în care copiii lor manifestă tulburări comportamentale?
- Atunci când se prezintă la specialist, părinții par depășiți de felul în care se manifestă cei mici și spun că au scăpat situația de sub control. În același timp, stresul generat de manifestările copiilor lor se adaugă întregului tablou tensionat. De aceea, consider că este nevoie de un program de prevenție pe care viitorii părinți trebuie să-l cunoască, în linii mari, chiar înainte de nașterea copilului.
- Care sunt metodele cele mai potrivite de a gestiona problemele de comportament ale copiilor?
- Acest proces implică nu doar concentrarea profesioniștilor pe manifestările propriu-zise, ci și sprijinul acordat familiilor, module de abordare prin care aceștia să îmbunătățească șansele de depășire a situației copilului, plus înțelegerea deplină a factorilor declanșatori și acțiunea pentru eliminarea sau atenuarea acestora. De asemenea, ne concentrăm pe rezolvarea situațiilor care îi determină pe unii pacienți minori să renunțe la tratament. Unul dintre programele care a înregistrat o reală evoluție este cel prin care le recomandăm părinților trei abordări majore - antecedente, comportamente, consecințe - pentru fiecare dintre acestea existând în programul nostru tehnici care să genereze schimbarea de comportament a copiilor.
„O practică pozitivă repetată suficient modifică percepția la nivelul creierului”
- Cum pot adulții dintr-o familie, concret, să determine copilul cu probleme de comportament să renunțe la aceste atitudini și manifestări ostile?
- În primul rând, recomandăm anumite mijloace prin care adulții se adresează celui mic, de la tonul vocii la expresia facială. O altă tehnică ce a demonstrat rezultate notabile este repetarea până devine reflex, apoi obicei, a unui anume comportament pe care îl dorim de la copil. Este binecunoscut faptul că o practică pozitivă repetată suficient are capacitatea de a modifica percepția la nivelul creierului. Firește, cel mic trebuie motivat corespunzător pentru a intra în acest joc al repetitivității unei practici pozitive, care în final să-i elimine problemele de comportament.
- Cum poate acționa un părinte atunci când copilul refuză să facă un lucru pe care ar trebui să-l facă?
- În primul rând, părinții trebuie să știe că simpla încercare de a-i determina verbal pe copiii predispuși la „rebeliune” să facă ceea ce li se spune nu va avea efectul scontat. Ca urmare, abordarea optimă implică încercarea de a-l face pe copil să vadă motivul din spatele interdicției, eventual cooptarea celui mic în procesul de argumentație care să-l facă să înțeleagă de ce este oportună interdicția căreia i se opune. În al doilea rând, o abordare care nu dă rezultate este aplicarea pedepsei. Copilul care are germenii unor probleme de comportament nu va reacționa decât pe termen foarte scurt, dar rădăcina tendințelor spre manifestări nepotrivite nu va fi eliminată prin această practică, în multe cazuri generând chiar efecte secundare cu potențial de agravare. De exemplu, nu se pot opri doi frați să se certe doar aplicându-le pedepse. În schimb, părinții pot crea, prin repetare constantă, obiceiul ca cei doi copii să coopereze într-un proiect comun.
„În cazul acceselor de furie, putem interveni prin simulări”
- Care este cea mai potrivită abordare a acelui tip de comportament al copiilor mici care, atunci când li se refuză ceva, au adevărate accese de furie?
- De multe ori, atunci când părintele îi spune copilului „Nu”, reacția acestuia este furibundă: țipă, trântește, are gesturi de a-i lovi pe adulți, spune vorbe urâte, se tăvălește pe podea etc. În cazul acceselor de furie putem interveni gradual, prin simulări, după principiul menționat anterior, al repetitivității. Reacția copilului este generată „în laborator”, mai precis într-un joc, în care părintele și cel mic sunt îndemnați să joace rolurile acelei situații. Adultul interzice, copilul se înfurie, dar fără obiect, ceea ce, într-un răstimp de doar câteva săptămâni, prin repetare, duce la o atenuare vizibilă a nivelului manifestărilor de furie.
- Cum s-au schimbat în ultimele decenii problemele de comportament ale copiilor?
- În primul rând, aș puncta scăderea mediei de vârstă la care se manifestă acest tip de probleme. Dacă în urmă cu ceva timp această medie era de 8-9 ani, în prezent vârsta la care copiii arată devieri grave de comportament este tot mai mică, unii pacienți care reacționează prin distrugerea obiectelor având 3 ani sau chiar 2 ani, cum a fost cazul unui micuț care a fost dat afară de la grădiniță pentru că își lovea colegii în fiecare zi. Dar este preferabil, din perspectiva rezultatelor pozitive, ca specialistul să lucreze cu copii mai mici decât cu adolescenți, de pildă, care au sedimentate și agravate devierile de comportament.
„Marea problemă rămâne accesul la surse care promovează agresivitatea“
- Care sunt provocările momentului pentru specialiștii în psihologia copilului cu probleme comportamentale?
- Poate cea mai mare problemă cu care ne confruntăm este accesul copiilor la nenumărate surse care promovează agresivitatea și comportamentele antisociale. În timp ce specialiștii încearcă să lucreze cu părinții la atenuarea comportamentelor deviate, cei mici au acces la jocuri video cu violențe, la emisiuni tv cu alte violențe și, bineînțeles, la internetul care furnizează nenumărate modele ale aceleiași violențe. Acestui acces la surse nepotrivite i se adaugă și alte provocări - posibilitatea de a începe să ia medicamente periculoase sau chiar droguri, stresul și agresiunile pe care unii copii le percep în familie.