de Sorin Dumitrescu şi Daniel Şuta

Oraşul Viena a demarat în anii 1920 construcţia de locuinţe sociale pentru nenumăraţii muncitori veniţi la Viena din ţările Coroanei. De aceste clădiri - dintre care unele imense - nu se poate face abstracţie în imaginea arhitectonică actuală a Vienei.

Are o lungime de 1,1 km

Cea mai lungă clădire rezidențială din lume, Karl Marx-Hof, este situată în cartierul Heiligenstadt, din capitala Austriei. Concepută de urbanistul Karl Ehn și construită între 1927 și 1930, clădirea colosală are lungimea de 1,1 kilometri. Se întinde de-a lungul a patru stații de tramvai și este „străpunsă” de mai multe tuneluri care au fost încorporate în clădire pentru a permite desfășurarea străzilor orașului. Mulţi dintre arhitecţi fuseseră discipolii maestrului Jugend-stilului Otto Wagner, la Academia de Arte Plastice. Astfel şi Karl Ehn care a proiectat renumitul Karl-Marx-Hof din Districtul 19 al Vienei. Această construcţie este, împreună cu Sandleitenhof din Districtul 16 - cu cele 1.531 de locuinţe ale sale -, emblematică pentru construcţia de locuinţe „roşii”, construcţii edilitare de locuinţe sociale sub egida social-democraţiei din perioada interbelică. Karl-Marx-Hof include pe lângă cele 1.272 de locuinţe pe o suprafaţă totală de 156.000 de metri pătraţi şi un salon de spălătorie. Museum im Waschsalon este reprezentativ pentru concepţia de construcţie edilitară de locuinţe sociale din această epocă. Între 1923 şi 1934 au fost construite 61.175 locuinţe în 348 de blocuri de locuit şi 5.227 de locuinţe în cartiere de locuinţe înseriate. La construcţie au participat 400 de birouri de arhitectură. Această activitate de construcţie de locuinţe sociale a fost întreruptă de cel de-Al Doilea Război Mondial, dar oraşul Viena a reluat-o în anul 1947 şi o continuă până astăzi - în stiluri adaptate arhitectonic la cerinţele fiecărei perioade.

A făcut parte din programul Viena Roșie

A fost unul dintre cele aproximativ 400 de complexe noi de apartamente, denumite Gemeindebauten, construite de social-democrați pentru a oferi locuințe miilor de familii rămase fără adăpost după Primul Război Mondial. La sfârșitul războiului, economia Austriei era la pământ. Șomajul, sărăcia și foametea au paralizat Viena și în curând a apărut o mișcare muncitorească puternică, cerând schimbarea. La vremea respectivă, peste 250.000 de muncitori locuiau în blocuri de apartamente înghesuite, fără apă curentă. Venirea la putere a social-democraților în 1919 a marcat începutul unei noi ere. Așa-numita administrație „Rotes Wien” sau „Viena Roșie” a lansat un program de reformă socială, care includea construirea masivă de locuințe. În acea perioadă au fost construite blocuri de apartamente imense, care puteau funcționa ca niște adevărate orașe, cu propria infrastructură, propriile magazine, servicii și sisteme de parcuri. Guvernul social-democrat al Primei Republici (1918-1934) a dorit să amelioreze calitatea vieţii muncitorimii. Planul a fost realizarea unor blocuri de locuinţe mari care ofereau locuitorilor condiţii de viaţă bune la preţuri accesibile. Aceste construcţii sociale funcţionau ca şi oraşe de sine stătătoare în oraş şi au fost executate de cele mai multe ori prin construirea clădirilor cu curţi interioare. Printr-o poartă mare se intra într-o curte interioară cu spaţiu verde amenajat, de unde mai multe case ale scărilor permiteau accesul la locuinţe. Primul edificiu edilitar construit la Viena a fost Metzleinstalerhof din Districtul 5. Unele dintre aceste clădiri erau structuri uriașe care semănau cu niște fortărețe, dar niciuna nu egala dimensiunile blocului Karl Marx-Hof. Acesta este practic un adevărat oraș. În clădire se află grădinițe, creșe, cabinete medicale, locuri de joacă, biblioteci, spălătorii, centre de tineret, un oficiu poștal, o farmacie și 25 de magazine. A fost prima clădire rezidențială din Viena dotată cu apă curentă, toalete și balcoane individuale. Până la acel moment, blocurile de locuințe aveau doar toalete și surse de apă comune. Mai mult, balcoanele erau considerate un lux aristocratic pe care muncitorii nu-l experimentaseră niciodată.

Complexul, bombardat de fasciști în 1934

Karl Marx-Hof a devenit unul dintre principalele câmpuri de luptă ale scurtului război civil austriac din 1934. Bombardarea sa, ca și construcția sa, a devenit un simbol - de data aceasta nu al socialismului municipal, ci al luptei împotriva fascismului. Au murit oameni a căror singură vină a fost că s-au opus instalării fascismului ca regim politic în Austria. În primă fază a conflictului, cancelarul Egelbert Dollfus a dizolvat Parlamentul austriac în 1933, fiind un mare dușman al socialiștilor care îmbrățișau ideologia lui Karl Marx. Pentru că și Dollfus a făcut parte tot dintr-o grupare de tip socialist, dar una creștină, în care catolicismul avea o importanță deosebită. Atunci socialiștii de tip marxist au ales varianta de a se baricada în uriașul lanț de blocuri ale Karl Marx-Hof, determinând forțele paramilitare ale lui Dollfus să asedieze clădirea lungă de 1,1 km. Baricadați în incintele apartamentelor lor și în toate spațiile existente în cadrul uriașului complex, marxiștii au pus mari probleme socialiștilor creștini transformați rapid într-un nucleu fascist, după modelul văzut la vecinii germani. Această rezistență l-a înfuriat peste măsură pe colericul Dolfuss, care a dispus ca măsură pentru distrugerea celor baricadați nici mai mult nici mai puțin decât bombardarea uriașei clădiri. Împotriva unor oameni înarmați doar cu propriile mâini și a unui însemnat număr de femei și copii, cancelarul nu a avut nici cel mai mic strop de milă și a dispus ca artileria să neutralizeze rezistența și să distrugă clădirile cu simbol marxist de la bun început, culoarea roșie. În aceste condiții a fost ușor atacatorilor să pună capăt rezistenței celor aflați dincolo de zidurile complexului de locuințe, cu prețul a numeroase victime din rândul celor baricadați, ceea ce a însemnat și un important număr de femei și de copii.

Dotările moderne lipsesc şi acum

Clădirea uriașă a fost serios avariată, însă după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial noua conducere a Vienei a luat decizia de a restaura părțile din Karl Marx-Hof avariate. Adevărata refacere a celui mai mare bloc de locuințe din lume s-a făcut însă mult mai târziu, undeva spre jumătatea anilor 1970. În schimb, arhitectul său, Karl Ehn, nu a fost un socialist activ. El a continuat să lucreze la comisii după lovitura de stat fascistă din 1934, ba chiar a lucrat pentru naziștii, după anexarea Austriei patru ani mai târziu. O alegere care dacă pe moment i-a deschis drumul spre multe contracte edilitare la sfârșitul conflagrației l-a făcut persoană indezirabilă și a fost eliminat inclusiv din colegiul arhitecților vienezi sub acuzația de colaboraționism cu fasciștii. Astăzi, aproape un secol mai târziu, blocul Karl Marx-Hof este în continuare locuit, dar nu mai este cel mai căutat loc, din cauza dimensiunilor mici ale apartamentelor și pentru că dotările moderne lipsesc. Acum, majoritatea locatarilor sunt cupluri tinere, la început din drum. În prezent, aproximativ un sfert din populația Vienei trăiește în locuințe de stat și cei mai mulți trebuie să aștepte până la patru ani până ca autoritățile să le aloce un apartament.