Main menu

header

824 2 1de Silviu Ghering şi Adrian Barna

În comuna clujeană Ciucea din „Țara Călatei”, etnografic vorbind, se găsește un loc mai puțin cunoscut, dar foarte interesant de vizitat. Domeniul Octavian Goga, reședința sa începând din 1926 până la atacul cerebral care l-a omorât la 7 mai 1938. Poetul își doarme somnul de veci în Mausoleul Iubirii de pe „moșia” amintită.

Oferta „la pachet” include mai multe puncte de interes

„Castelul” (conacul) în care locuia familia, acum Casa Memorială Octavian Goga (inaugurată în 1967). Cu salonul de primire, Salonul Galben, sufrageria, biblioteca de periodice la parter, în timp ce la etaj sunt biroul de lucru, biblioteca (peste 6.000 de cărți), salonul de muzică, baia și dormitoarele. Toate încăperile au o mare diversitate de obiecte care au aparținut poetului. Clădirea este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Cluj din anul 2010. Casa Memorială Ady Endre, cu diverse documente legate de activitatea poetului maghiar care l-a susținut moral pe Goga cât a fost întemnițat, în 1911 și 1913, dar și cu obiecte etnografice din cultura populară română și maghiară. Casa albă (Casa de oaspeți), acum muzeu de artă etnografică, în care puteți admira costume populare, covoare, icoane și ceramică oșenești, moldovenești și oltenești. Teatrul de vară, în partea inferioară a domeniului, unde se aflau grajdurile. Mănăstirea de maici cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, în care se găsește iconostasul de la vechea capelă a Seminarului Teologic din Cluj-Napoca. Biserica de lemn adusă de a doua soție a lui Octavian Goga, Veturia, în 1939 din satul Gălpâia, județul Sălaj. Tot cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, construită în 1575.

Veturia și Octavian se odihnesc „placați” cu mozaic de Murano

Mausoleul Iubirii, amplasat pe panta dealului Pleșului, are 8 metri înălțime, cu o bază de 4 metri din beton armat pentru a preveni alunecarea sa în jos. Mausoleul este construit din marmură și mozaic de Murano adus din Italia. Placarea cu mozaic a fost făcută de însăși Veturia Goga, care a lucrat aproape 20 de ani pentru a finaliza lucrarea, începută după moartea soțului, în 1938.

Comuna Ciucea este pe Valea Crișului Repede, în partea de nord-vest a județului Cluj, la limita cu județul Sălaj, pe DN1, la 72 km de Cluj Napoca și 78 km de Oradea