de Cătălina Tăgârță
În momentul în care conștientizează că este ceva în neregulă cu viața lor, că își doresc mai mult și poate chiar ajung să aibă o idee despre mijloacele la care e nevoie să apeleze pentru a obține ceea ce își propun, mulți oameni ajung la epuizare. De ce? Pentru că majoritatea nu au un plan clar. Din energia aceea a conștientizării se simt împuterniciți să acționeze oricum și o fac haotic o vreme, pentru ca apoi să renunțe complet, fiind total dezamăgiți că nu a funcționat. Vă sună cunoscut? Ați început și voi un proiect superentuziasmați, pentru ca apoi să renunțați fiindcă nu mai aveați putere, deși poate mai era nevoie doar de un pas ca să strigați, în sfârșit: „Uraa!”? Vă prezint în continuare o strategie la care apelează oamenii de succes și pe care am adoptat-o și eu. Şi dă rezultate!
Funcționează numai împreună
Strategia este numită și „Puterea celor cinci”, fiindcă funcționează numai dacă cei cinci pași sunt adoptați împreună. Nu veți obține rezultate dacă acționați doar parțial. Lecția am ascultat-o personal în cadrul Conferinței Internaționale de Certificare în calitate de coach, trainer și speaker metoda Maxwell, ce a avut loc la Cluj, în luna iulie. John C. Maxwell (foto), autorul a peste 100 de cărți de leadership și comunicare, majoritatea bestsellers, ce i-au adus titlul de numărul 1 mondial în Leadership, a exemplificat cei 5 pași în stilul său caracteristic, pe înțelesul tuturor.
Pasul 1
Pasul 1 şi cel mai important este să știți ce vreți de la viață, să vă cunoașteți obiectivele. Pentru asta e necesar să faceți o introspecție, să vă definiți prioritățile și ideal să scrieți pe o agendă ce vă doriți. Sunt convinsă că vor fi mai multe lucruri, dar care este cel mai important? Alegeți ce contează mai mult pentru voi și scrieți pe foaie de ce este valoros pentru voi acel lucru, pentru ca în momentele în care vă veți simți demotivați să puteți reveni și să citiți, să vă reîmpospătați mintea cu motivația. Haide să luăm un exemplu simplu, pe care l-a dat și John în cadrul conferinței. Să presupunem că locuiți la curte, iar în spatele casei voastre se află un pom care a îmbătrânit, poate este și uscat și considerați că ar fi timpul să fie tăiat. Deci obiectivul este setat: tăierea pomului. Poate v-ați stabilit și voi obiectivul: vreți să vă schimbați jobul, să slăbiți, să atrageți mai mulți clienți în afacerea voastră sau să aveți o relație mai bună cu copiii. Nu contează. Important este ce faceți după stabilirea lui.
Pasul 2
Pasul 2 constă în căutarea uneltelor potrivite. În exemplul primit, pentru tăierea pomului este nevoie de un topor ascuțit. Deci nu un ciocan, nici baros sau drujbă, pe care poate nu știți să o folosiți sau vi se poate părea periculoasă activitatea în acel moment, și nici nu sunteți în măsura în care să delegați. Revenind la exemplele de mai sus, pentru voi poate instrumentul potrivit ar fi un CV bine făcut, un plan de slăbire personalizat primit de la nutriţionist, un mentor sau un curs de parenting, depinde de problema pe care o aveți și de obiectivul stabilit. Important este să alegeți instrumentul potrivit și cel mai accesibil pentru voi în momentul respectiv. Dar atenție: nu amânați prea mult, pentru că dacă ieșiți din energia acțiunii va fi mai greu apoi să reveniți pe aceeași frecvență vibrațională și nu veți fi la fel de entuziasmați când veți acționa din nou. Mulți oameni cad în capcana aceasta: nu am topor acum, mai stau jumătate de an, până fac rost de unul, sau nu am bani pentru cursul de parenting, lasă că mai e timp până cresc copiii. Greșit. Cel mai bun moment ca să acționați este acum. De multe ori e mai important să ne gândim „Cine ne poate ajuta”, decât „Cum să facem ceva”. Sigur aveți un vecin de la care puteți împrumuta toporul sau o prietenă care a urmat deja un curs despre creșterea copiilor, ori găsiți tutoriale gratuite pe YouTube. Nu există scuze când vine vorba despre instrumente.
Pasul 3
Pasul 3 constă în acțiune, dar cu măsură. Așadar, în exemplul său, John face o analiză și hotărăște că 5 lovituri pe zi sunt potrivite ca să doboare pomul într-o zi. În acest punct, exemplul lui nu mi s-a părut foarte credibil, întrucât nivelul meu de conștientizare era foarte scăzut în acel moment. Cu alte cuvinte, eram în sală, ascultam și mă gândeam, la fel ca voi acum, că nu cunosc nicio persoană atât de nebună sau inconștientă încât să dea doar cinci lovituri de topor într-un copac, cu gândul că într-o zi pomul va fi doborât. Pe principiul: lungește-mi Doamne zilele să se coacă și căpșunele! Dar explicația lui a fost mai mult decât plauzibilă: acționând câte puțin, zi de zi, nu ne suprasolicităm, deci nu simțim efortul depus atât de tare. Și m-am gândit în acel moment la toate impulsurile mele, din momentele în care aveam inspirație și ziceam: „Gata, de acum încep și fac X și Y”. Și mă împuterniceam cu o energie fantastică, nu simțeam cum treceau orele în fața calculatorului, adormeam copiii și lucram până aproape dimineața, prinzând doar două-trei ore de somn pe noapte… dar ceea ce se întâmpla, de fiecare dată, era că după câteva zile sau săptămâni organismul ceda. Și mă simțeam atât de obosită încât nu doar că nu îmi puteam reveni, dar nici nu mai dădeam randament la nimic. Aveam o perioadă lungă în care pur și simplu nu mai eram eficientă, deși mă culcam la timp și aveam suficiente ore de somn. Nu putem păcăli organismul pe termen lung, acum am înțeles asta.
Pasul 4
Pasul 4 este legat de păstrarea focusului. Se întâmplă adesea ca, în momentul în care ieșiți din casă cu toporul în mână, entuziasmat că veți mai da 5 lovituri pomului cel bătrân, ca să cadă peste câteva zile, pe măsură ce vă apropiaţi de el vedeți că, în spatele lui, aproape de gard, mai e un arbust crescut strâmb, și vă gândiți că azi mai bine începeți cu el, că îl tăiați mai repede, apoi vă mutați și la pomul vostru... Dar apoi de multe ori nu mai este timp și pentru pomul bătrân, care era de fapt obiectivul principal, sau poate deja ați obosit... De câte ori nu mi s-a întâmplat și mie să deschid un fișier să scriu ceva și să mă trezesc uitându-mă la o notificare pe Facebook, ca după „2 secunde” să îmi dai seama că au trecut deja 2 ceasuri?! Deci pasul patru este FOCUS pe obiectiv. Acum mi-am învățat lecția și, în vreme ce lucrez, mă deloghez de la rețelele sociale, dau pe modul „mute” toate grupurile de whatsapp de la creșă și grădiniță sau opresc de tot datele mobile de la telefon. În acest fel îmi creez contextul potrivit pentru a putea sta setată pe obiectivele mele.
Pasul 5
Pasul 5 constă în consecvență. Nu renunțați la nimic din ce ați început! Chiar dacă unele procese sunt de durată, „pomul” tot va cădea până la urmă. Evident, cu respectarea pașilor de mai sus: să fie obiectivul potrivit, instrumentele care trebuie, acțiune zi de zi, menținerea focusului și cosecvență. Dacă nu încercați și nu rămâneți consecvenți în ceea ce faceți nu veți ști cât de succes puteți deveni! Consistența bate intensitatea.
Luaţi în calcul că procesul e unul de durată
Când vă faceți strategia e bine să luați în calcul că procesul este unul de durată, deci activitatea nu trebuie să vă obosească prea tare. Atunci când suntem obosiți nu mai facem lucrurile cu plăcere, iar asta nu este de ajutor. E important să găsiți bucurie în toate activitățile pe care le faceți. Încetați să priviți cu entuziasm doar momentul final, destinația, bucurați-vă de întregul parcurs al călătoriei! La final vă veți bucura nu doar de ceea ce ați obținut, dar și de persoana în care v-ați transformat, de cine sunteți voi, cei care ați parcurs întregul proces. Așa-i că veți fi tare mândri de voi când veți reuși!?