de Traian Mihai
Monica Ghiuţă a fost o artistă cu un farmec aparte. Frumoasă, delicată, cu un păr lung care frapa, cu ochi având irizări albastru-verzui, cu o distincţie şi o eleganţă desăvârşite, actriţa a devenit foarte iubită. Născută în Bucovina, se pregătea să devină medic, fără să ştie că soarta avea să-i dăruiască o carieră artistică de peste 50 de ani, realizând mai bine de 100 de roluri în teatru şi film. Spre finalul anilor ’90, a devenit modelul de... bunică pe care şi-l doreau toţi copiii de la acea vreme. Actriţa Monica Ghiuţă - de la a cărei naştere se împlinesc, la 26 iulie, 83 de ani - rămâne, prin tot ce a dăruit în teatru şi film, un reper al artei româneşti.
„Mă trag din pământul sfânt al Bucovinei, unde cerul este mai albastru”
Monica Ghiuţă a venit pe lume la 26 iulie 1940, în familia diaconului Mitropoliei din Cernăuţi. În anii celui de-al Doilea Război Mondial, familia se refugiase de două ori, în 1940 şi în 1944, astfel încât Monica era născută la Câmpulung Moldovenesc, iar sora ei, Suzana, în Banat. În 1945, familia s-a stabilit în Bucureşti, tatăl devenind tenor la Opera din Capitală, iar mama - învăţătoare la Şcoala Centrală de Fete. Monica a urmat cursurile acestei şcoli. Tatăl îşi dorea ca Monica să devină medic. „Se spune că de acolo, de unde îţi tragi originile, îţi tragi şi comportamentul. Eu mă trag din pământul sfânt al Bucovinei, unde cerul este mai albastru, verdele pădurilor este mai verde, iar păsările cântă ca nicăieri în altă parte”, mărturisea actriţa. În vremea când era elevă la Şcoala Centrală (o şcoală cu internat, la acea vreme), lectura era obligatorie, însă multe dintre colegele Monicăi, care nu erau din Bucureşti, nu aveau cărţi. „Eram multe eleve din Bucureşti care aduceam cărţi din bibliotecile de acasă, pentru a le citi şi colegele noastre. Eu am descoperit poeziile lui Lucian Blaga în acea perioadă, dar nu aveam voie să aduc acea carte la şcoală, pentru că erau unele poezii cu tentă religioasă, precum «Povara lui Hristos». Mai era şi «Doina» lui Eminescu...”, îşi amintea Monica. Avea 16 ani când a văzut în ziare anunţul că se caută, pentru un film, fete şi băieţi. S-a dus la preselecţie şi a fost aleasă. „Am avut şansa de a fi întrebată, de acea echipă de filmare, dacă vreau să apar într-un film. Apoi m-au întrebat dacă vreau să fac teatru. Am început nişte cursuri de teatru şi aşa am învăţat poezia «La oglindă», de Coşbuc, având atunci prima apariţie în public. La şcoală am avut o extraordinară profesoară de limba română, care i-a spus mamei: «Să ştii că fiica ta recită foarte frumos». Cumva, această profesoară a pus o cărămidă la construcţia viitorului meu”, povestea Monica Ghiuţă.
Dilema Monicăi: medicină sau teatru?
În perioada liceului, Monica studia atât pentru teatru, cât şi pentru medicină. „Făceam pregătire pentru teatru cu un actor extraordinar, George Măruţă. Dar tata mă încuraja către medicină. Mama... ce să facă?! Mi-a găsit o profesoară pentru medicină, ca să învăţ... oasele. Aveam cursuri după-amiază la Şcoala Centrală şi treceam pe lângă o clădire care avea un geam deasupra trotuarului. Eram curioasă, voiam să aflu ce se întâmplă acolo. Am văzut că este o sală de disecţie. Era incitant. Seara, când ieşeam de la ore, mă uitam cum se făceau disecţii. Asta se întâmpla concomitent cu repetiţiile la domnul Măruţă. La un moment dat, am început să ajung mai târziu la repetiţii, iar domnul Măruţă m-a întrebat de ce am întârziat. I-am răspuns sincer: «Am fost la disecţie». Dumnealui mi-a zis: «Vrei să-ţi spun ceva? Să ştii că în teatru se fac disecţii pe sentimente». Acela a fost momentul în care am hotărât că voi merge la Teatru. Am avut o discuţie cu tata şi i-am spus că asta vreau”, mărturisea Monica Ghiuţă.
Admisă la Teatru abia a treia oară, pentru că tatăl era preot
Monica nu a intrat de prima dată la Teatru, din cauză că în acei ani era foarte importantă „originea socială”. Iar ea, fiind fiică de preot, nu întrunea „condiţiile”. „Am intrat în al treilea an la Teatru, originea socială burgheză m-a îndepărtat doi ani de admitere. Degeaba luam note mari în comisie, la minister ele deveneau note mici - ţinându-se seama de... «dosarul de cadre». După ce am dat prima oară examen la Teatru, pe dosarul meu - când s-a întors de la minister - era scris: «fiică de popă». Şi aveam nota 6 sau 5 - am văzut-o!… Deci am intrat în Institutul de Teatru în 1959”, îşi aducea aminte artista. În perioada studenţiei a fost la clasa lui Costache Antoniu, avându-l asistent pe Ion Cojar. Firea emotivă a Monicăi o făcea să fie foarte retrasă, uneori refuza să urce pe scenă. „Iani (n.r. - Ion Cojar) nu ştia ce să mai facă… Într-o zi mi-a spus: «Dacă vrei să faci teatru, trebuie să fii pe scenă şi scena trebuie să fie ca şi casa ta…». Şi am urcat pe scenă”, mărturisea actriţa.
„Actorul este cel mai blând, cel mai vulnerabil om”
Monica a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti în 1964, fiind colegă de promoţie cu Ovidiu Iuliu Moldovan, Ilinca Tomoroveanu, Valeria Seciu, Ion Caramitru. Prima scenă pe care a jucat, după ce a devenit actriţă „cu diplomă”, a fost cea a Teatrului de stat din Braşov, unde a apărut în piesa „Fii cuminte, Cristofor!”. Apoi, actorul Toma Caragiu - care era directorul Teatrului din Ploieşti - a invitat-o să joace în „Romeo şi Julieta”. În 1969 a venit la Teatrul Mic, pe scena căruia a dat viaţă unor personaje memorabile - atât din creaţia dramaturgilor români, cât şi din dramaturgia universală. Aici a interpretat roluri ca: Safta din „Maidanul cu dragoste”, Agnes în „Don Juan” sau Madame Orsola în „Piaţeta”. „Se spune că eşti legat de roluri ca şi de copii. La mine au existat mai multe roluri, deci mai mulţi copii - Julieta din piesa lui Shakespeare, regina din «Richard III», Caterina din «Diavolul şi bunul Dumnezeu»”, mărturisea artista. Monica adăuga că şi-a asumat hotărârea de a fi actriţă, precizând că atât ea, cât şi colegii săi au dus pe umeri „această cruce numită teatru”. „Pentru mine nu este o meserie, este un chin fără de care n-aş putea trăi”, spunea artista. Ea amintea „un crez al actorului”, pe care îl scrisese Shakespeare, în „Hamlet”: „Actorul este cel mai blând, este cel mai vulnerabil om, îl poţi distruge cu o petală de floare sau cu o vorbă spusă nelalocul ei”. La un moment dat se întreba: „De ce oamenii de cultură sunt tipăriţi pe bancnote? Dacă Eminescu e pe o bancnotă de 1.000 de lei (n.r. - valoarea bancnotelor aflate în circulaţie în anii ’90), atunci nu mai avem niciun fel de reper. Cultura, în ţara noastră, probabil, atât valorează”. Pe de altă parte, Monica spunea că, imediat după 1990, lumea nu mai venea la teatru „pentru că spectacolul străzii era mai interesant”. „Dar după câţiva ani, lucrurile s-au schimbat. Oamenii s-au reîntors la teatru”, declara actriţa. Ea menţiona că repertoriul teatral a devenit mai bogat, dar e nevoie de bani „pentru a crea un act de cultură”. La aniversarea a 50 de ani de la înfiinţarea Teatrului Mic, Monica Ghiuţă spunea că în acest teatru şi-a „cernut tinereţea, energia, succesele, iubirile, rolurile, aplauzele, chiar şi căderile, dacă au fost”, adăugând că şi-a iubit colegii şi a fost mereu recunoscătoare regizorilor. „Şi, totuşi, fără public nu aş fi existat ca slujitoare a acestui templu”, mai spunea Monica.
Valoarea actriţei, confirmată şi pe marele ecran
Primul rol în film al Monicăi Ghiuţă a fost în 1966, în „Vremea zăpezilor” - avea doar 26 de ani. Apoi a interpretat roluri în numeroase filme - soţia lui Patulea în „Cu mâinile curate”, soţia fotbalistului Dobre în „Totul despre fotbal”, Silvia din „Iarna bobocilor”, mama lui Ovidiu în „Filantropica”, soţia mareşalului Antonescu în „Oglinda - Începutul adevărului”, doamna Georgescu în pelicula „În fiecare zi e noapte”, contesa Filality în „Cocoşul decapitat”. Poate că unul dintre cele mai frumoase roluri din film ale sale a fost cel din „Decolarea” (1971). Atunci a interpretat rolul iubitei unui pilot (interpretat de Emil Hossu). Artista avea 31 de ani. Au mai fost şi alte roluri remarcabile, în mai bine de 60 de pelicule, precum: „Puterea şi adevărul”, „Dincolo de pod”, „Bietul Ioanide”, „Ştefan Luchian”, „E pericoloso sporgersi”, „O poveste de dragoste, Lindenfeld” şi altele. Talentul său în film a fost răsplătit, în 2015, cu o nominalizare la premiile Gopo pentru rolul din filmul „O poveste de dragoste, Lindenfeld”, regizat de Radu Gabrea.
„Cultura şi religia sunt legate ca printr-un cordon ombilical”
Artista spunea că educaţia are un rol important în modul în care este percepută cultura, subliniind că oamenii nu trebuie să uite cărţile. „Un om instruit ştie să discearnă. Nevoia de informaţie ne îndreaptă către citirea presei, dar nevoia de cultură ne îndreaptă către carte. Eu nu părăsesc cartea, ea e sprijinul moral fără de care n-aş putea trăi!”, afirma Monica. Pe de altă parte - fiind fiică de diacon -, ea considera că „acolo unde nu există credinţă, nimic nu este, se ajunge la deteriorarea relaţiilor umane”, aducând argumente conform cărora credinţa şi cultura sunt strâns legate. „Mari oameni de cultură din ţara noastră au activat în domeniul religiei - de la diaconul Coresi până la Ion Creangă... Să nu uităm că pe lângă biserici sau mănăstiri s-au înfiinţat tiparniţe, deci s-au tipărit cărţi... Cultura şi religia sunt legate ca printr-un cordon ombilical”, amintea actriţa.
I-ar fi plăcut să trăiască într-un castel. Fără telefon şi televizor
Monica Ghiuţă mărturisea că şi-ar fi dorit să trăiască într-o epocă mai puţin tehnologizată, „fără atâta aparatură”. „Societatea trebuie să meargă înainte, e un lucru firesc, dar eu aş fi vrut să trăiesc fără telefon, fără televizor, poate într-un castel, să am o grădină în care să mă plimb, să am o altfel de viaţă. Nu o viaţă cu lipsă de comunicare între oameni! Asta mă sperie cel mai mult, nu mai putem comunica”, spunea artista. Ea adăuga că această lipsă de comunicare duce la deteriorarea relaţiilor de prietenie, menţionând că „atunci când un prieten te roagă ceva, nu există ziua de mâine, prietenul este acela pe care îl poţi suna oricând, el vine când toţi ceilalţi pleacă. Cu fiecare dintre prietenii şi colegii mei am lucrat sau am împărţit gânduri, replici, emoţii, iubire. Dar există un gest de prietenie pe care nu l-am uitat niciodată. Când mama mea avea nevoie de un medicament care nu se găsea decât la o anumită farmacie, Anda Călugăreanu m-a ajutat, având acolo o cunoştinţă, mi-a procurat acel medicament!”.
A iubit tinerii actori
Monica şi-a iubit studenţii - fiind asistent la clasa profesoarei Sanda Manu (n.r. - la IATC), dar şi pe tinerii colegi actori. „Colegii mei mai tineri care au venit în teatru (n.r - la Teatrul Mic) sunt foarte talentaţi. Îi amintesc pe Ioana Macaria, Cristian Iacob. Eu iubesc tinerii, am lucrat cu ei”, spunea artista. Ea adăuga că actorii din generaţia actuală nu mai au şansa ca la finalul institutului să devină angajaţi ai unui teatru, ei „primesc un rol la un teatru, la radio, unii se mai angajează şi în alt loc care nu are legătură cu arta, pentru că trebuie să aibă bani să trăiască”.
Discretă până la finalul vieţii
După ce s-a retras din viaţa publică, Monica Ghiuţă a trecut printr-o experienţă nefericită. Memoria actriţei - care a reţinut, timp de peste 50 de ani, sute de replici din roluri în teatru şi film - s-a confruntat cu teribila boală Alzheimer. A fost internată într-o instituţie specializată atunci când nu a mai putut să se îngrijească singură, dar a murit alături de familie, acasă. „Monica Ghiuţă a fost o adevărată doamnă şi s-a respectat până în ultima parte a vieţii, când era conştientă”, spuneau apropiaţi ai marii artiste. A plecat de pe această lume la fel de discret cum a trăit. Împlinise 79 de ani la 26 iulie, iar două zile mai târziu, la 28 iulie 2019, firul vieţii sale s-a rupt. A fost înmormântată la Cimitirul Bellu, la 30 iulie.
A fost sau n-a fost acea dragoste devenită „legendă“?
S-au scris şi s-au spus multe despre o posibilă fostă relaţie a actriţei cu Ion Caramitru, care ar fi început - potrivit unor apropiaţi ai celor doi actori -, în perioada în care ei erau studenţi la Institutul de Teatru. Monica Ghiuţă a declarat, de multe ori, că meseria de actor presupune „multă indiscreţie - a oamenilor care ne văd pe scenă, la teatru, în film, la televizor şi care vor să ştie mai mult, dar şi o indiscreţie a presei”. Ea s-a ferit mereu să vorbească despre zvonurile legate de o posibilă fostă relaţie cu Ion Caramitru. „Eu am pus întotdeauna cariera mai presus de orice”, ar fi spus artista. Nici Ion Caramitru nu a vorbit despre acest subiect. Monica Ghiuţă a fost căsătorită de două ori, dar a păstrat discreţia în privinţa acestor căsnicii. Ea s-a retras de pe scenă după decesul celui de-al doilea soţ.
A fost „Bunica“ iubită de foarte mulţi copii
În anii ’90, Monica Ghiuţă a devenit un personaj cunoscut şi iubit de copii, ea fiind prezentă pe ecranul televizorului, în casele oamenilor, în rolul unei bunici vesele dintr-o reclamă la ulei. Prin felul plin de căldură în care vorbea pe micul ecran, a devenit „Bunica de la televizor” a celor mici. „Din respect pentru meseria de actor, dar şi pentru aceia care m-au solicitat să joc diferite roluri, nu am refuzat niciunul dintre acestea”, spunea actriţa, pentru care nu a contat niciodată dacă juca rolul principal dintr-o piesă sau dintr-un film, dacă juca un rol secundar sau... un „simplu” rol. Nu a deranjat-o nici să apară în acea reclamă a „Untdelemnului de la Bunica”, afirmând, amuzată: „Într-o perioadă, copiii mă strigau pe stradă «Bunica Monica». Mă bucuram că mă recunoşteau, chiar vorbeam cu ei”, spunea artista.