de Elena Şerban
12 ianuarie 1967 rămâne în istorie ca ziua în care s-a desfăşurat pentru prima dată criogenarea unui om. Persoana în cauză a fost psihologul James Bedford (foto), profesor la Universitatea din California. Procedura inedită a avut loc după decesul oficial al acestuia.
Scufundat în azot lichid
Povestea a început, în fapt, în iunie 1965, când Societatea Ev Cooper’s Life Extension (LES) se oferea să „conserve” gratuit, şi pe termen scurt, o persoană cu grave probleme de sănătate. Profesorul Bedford, născut la 20 aprilie 1893, avea atunci 72 de ani şi suferea de cancer la rinichi, cu metastaze la plămâni. Într-un cuvânt, era netratabil. În urma unor studii realizate de oamenii de ştiinţă de la LES s-a decis că Bedford era candidatul perfect.
Procesul de îngheţare a fost, la momentul respectiv, destul de... rudimentar. Cercetătorii i-au ridicat mai întâi temperatura corpului până la 79°C, apoi au redus-o treptat sub 0°C. În acest timp, în corpul profesorului a fost introdusă o anumită cantitate de dimetil sulfoxid, un solvent polar, iar la final a fost depus într-un container special plin cu azot lichid.
Echipa care a executat toate aceste manevre a fost compusă din Robert Prehoda, dr. Dante Brunol şi Robert Nelson. În urma acestei experienţe, Nelson a scris o carte al cărei titlu a fost chiar „Am îngheţat primul om”.
Din fericire, ştiinţa a progresat, însă, din nefericire, s-a constatat că dimetil sulfoxidul folosit în cazul profesorului afectează ireversibil activitatea creierului. Astfel, deşi, poate, organismul va supravieţui după dezgheţ, despre creier nu se poate spune încă, cu siguranţă, acelaşi lucru.
Plimbări post-mortem
Despre James Bedford se ştia că era un mare călător în timpul vieţii. Se pare că şi după moarte pasiunea pentru călătorii a rezistat. Cel puţin aceasta ar fi concluzia ce rezultă citind lunga listă de locuri în care a fost păstrat cadavrul: doi ani la Centrul Edward Hope în Phoenix, Arizona, patru ani la Galiso în California. Corpul a fost apoi mutat, în 1973, la Trans Time lângă Berkeley, California. Abia la zece ani de la deces, şi implicit de la criogenie, profesorul a ajuns acasă. La cererea fiului său, Norman, din 1977 până în 1982, psihologul a fost în grija membrilor familiei sale. Începând din anul 1982, Bedford „locuieşte” la Fundaţia pentru Prelungirea Vieţii Alcor.
200.000 de dolari, conservarea totală
Această fundaţie are 31 de ani de activitate şi cuprinde 656 de membri. A fost înfiinţată în 1972 de soţii Fred şi Linda Chamberlain, sub numele de Societatea pentru Hipotermie în Stare Solidă, având scopul declarat de a promova şi de a încuraja cercetările în domeniul criobiologiei, ştiinţă care studiază comportamentul materiei vii la temperaturi scăzute.
Aşa cum era de aşteptat, procedura nu se adresează tuturor categoriilor de persoane, ci numai celor cu venituri peste medie. Iată care sunt taxele solicitate de fundaţie:
- 150.000 de dolari pentru conservarea în întregime a corpului
- 80.000 de dolari neurocrioconservarea (procedura presupune conservarea doar a capului doritorului).
- 200.000 de dolari conservarea totală a organismului pentru persoanele care nu sunt membre Alcor.
Mai multe dezavantaje decât avantaje
Şi totuşi, de ce ar alege oamenii criogenia? Explicaţia este simplă. Teama de moarte. De aceea, mare parte dintre ei îşi imaginează (mai ales bolnavii incurabil) că ştiinţa va progresa atât de mult, încât afecţiunile lor vor fi vindecate. Totuşi, proporţia avantaje-dezavantaje în ceea ce priveşte criogenia este net favorabilă dezavantajelor. Există o serie de oameni de ştiinţă care consideră că îngheţarea unui organism nu rezolvă nicio problemă, ba mai mult, ei afirmă, pe bună dreptate, că organismul ar putea fi deteriorat şi mai tare în timpul procedurii. Pentru că gheaţa are un volum mai mare decât apa lichidă, şi cum o mare parte din corp este formată din apă, atunci când trupul e îngheţat, în interiorul celulelor iau naştere mici cristale de gheaţă care se extind şi le distrug. Adversarii conservării „la rece” mai susţin că, dacă şi-ar recăpăta funcţionalitatea, un corp îngheţat şi reînviat nu va mai avea probabil conştiinţă, memorie şi afecte, fiind un „mort viu”. Alte voci condamnă criogenia, invocând suprapopularea planetei. Un alt dezavantaj este incertitudinea în ceea ce priveşte viitorul.
Oamenii care au ales să fie criogenaţi se „odihnesc” în containere pline cu azot lichid la o temperatură de -196°C, cu capul în jos. Decizia de a fi introduşi în această poziţie are la bază următoarea explicaţie: în cazul unor disfuncţionalităţi ale sistemului de răcire, temperatura se menţine scăzută mai mult timp în partea de jos a containerului, iar picioarele sunt mai puţin importante decât capul sau toracele. Cei care au decis că vor să fie criogenaţi plătesc încă din timpul vieţii taxele solicitate. Imediat ce au achitat, primesc o brăţară de argint pe care trebuie să o poarte permanent la mână. Aceasta semnalează personalului medical din spitalele în care sunt internaţi că trupurile lor trebuie trimise, după moarte, la sediul fundaţiei, pentru „suspendarea crionică”.
Ştiaţi că...
... în prezent, una dintre ţările care realizează cercetări intensive în domeniul criogeniei este Rusia, unde s-a înfiinţat o companie care declară că are deja câţiva pacienţi „păstraţi” în nitrogen lichid?
... ziua în care a fost îngheţat Bedford a rămas în atenţia comunităţii ştiinţifice cu numele de „Ziua Bedford“?