de Elena Şerban
În topul celor mai sângeroase personaje din istorie, Ginghis Han, Atila Cuceritorul, Caligula, Pol Pot, Kim Il Sung, Osama Bin Laden, Vlad Ţepeş şi chiar Adolf Hitler ratează primul loc, învinşi fiind de Ioseb Djugaşvili, cunoscut mai târziu sub numele de Stalin.
Ioseb s-a născut în Gori, Georgia, la 18 decembrie 1878. La vârsta de 10 ani începe cursurile la şcoala bisericească, iar rezultatele excelente la învăţătură îi aduc ulterior o bursă la Seminarul Ortodox din Tbilisi. În 1899 este exmatriculat pentru neprezentare la examene, iar la scurt timp după aceea descoperă scrierile lui Lenin, urmând ca, în 1903, să se alăture revoluţionarilor bolşevici. În calitate de lider bolşevic în Caucaz îşi duce viaţa în afara legii, fiind arestat şi deportat în Siberia în mai multe rânduri. Decide să îşi schimbe numele în „De oţel”, şi astfel se „naşte” Iosif Vissarionovici Stalin. Participă, alături de Lenin, la Revoluţia din 1917 şi, încet-încet, avansează în cadrul Partidului Comunist, ajungând, în 1922, secretar general.
După moartea lui Lenin acaparează puterea, înlăturându-şi toţi adversarii. Şi astfel începe stalinizarea. Introduce cincinalul şi colectivizarea, dezvoltă spionajul, industrializează statul şi pune bazele învăţământului şi serviciilor medicale gratuite. Din păcate, asta nu a fost tot. Stalin era un tiran, care a dezvoltat cultul personalităţii, 17 oraşe din 12 ţări purtându-i numele. A deportat, a strămutat şi a condamnat la moarte zeci de milioane de oameni.
Conform arhivelor, numai în timpul Marii Epurării (1937-1938) au fost circa 700.000 de victime, dar numărul total nu poate fi calculat. În cel de-Al Doilea Război Mondial a semnat un pact de neagresiune cu Hilter, nerespectat de nazişti. URSS a reuşit totuşi să stopeze invazia germană, ba chiar a avansat spre Berlin, obţinând în final victoria alături de Aliaţi. După război, Stalin şi-a extins influenţa în întreaga zonă, dând naştere blocului comunist şi Războiului Rece. La 5 martie 1953, Stalin s-a stins din viaţă. Oficial, din cauza unei hemoragii cerebrale. Neoficial... a fost otrăvit.