de Elena Şerban
- La 13 februarie 2004 s-a descoperit cel mai mare „diamant” din galaxie
Printre miliardele de stele care strălucesc pe cerul nopţii există una specială: BPM 37093 sau V886 Centauri. Cunoscută mai bine ca Lucy, a atras atenţia astronomilor la 13 februarie 2004, în momentul în care s-a descoperit că este cel mai mare diamant cunoscut de omenire. Greutatea sa este de 10 miliarde de catralioane de catralioane de carate sau 1 urmat de 34 de zerouri.
Luna, „un pitic”
Diamantul enorm reprezintă nucleul unei stele pitice albe, situată la 54 de ani-lumină de Pământ, în constelaţia Centauri. Are un diametru de aproximativ 4.000 de kilometri, fiind mai mare decât Luna, care are 3.475 km. Cu miliarde de ani în urmă, steaua cu pricina era asemănătoare Soarelui nostru în toate privinţele. De atunci însă s-a stins, „pălind” şi micşorându-se. În prezent, luminozitatea ei este de aproximativ 60.000 de ori mai mică decât a Soarelui, diametrul - de 290.000 de ori mai mic, iar masa - cu zece procente mai mare!
O „inimă” cristalină
În anii ’60, cercetătorii teoretizau că în momentul în care o stea pitică se răceşte, materia primă din care este compusă se cristalizează, începând din centrul acesteia. Înainte de finalizarea procesului, respectivul corp ceresc emite pulsaţii. Acest lucru a permis unei echipe de la Centrul de Astrofizică Harvard-Smithsonian, din SUA, să determine structura internă a BPM 37093. Profesorul Travis Metclafe, coordonatorul proiectului, explică: „Prin măsurarea acestor pulsaţii am reuşit să aflăm ce se găseşte în nucleul stelei pitice. Metoda folosită se aseamănă cu aceea folosită de geologi pentru studierea interiorului Pământului, prin interpretarea rezultatelor oferite de seismografe la cutremure. Am stabilit că miezul de carbon al stelei pitice s-a solidificat, creând cel mai mare diamant din galaxia noastră”.
Carbonul este un produs secundar al fuziunii nucleare. Cel care intră în componenţa Terrei reprezintă resturi ale unor stele dispărute. De asemenea, carbonul, supus unor presiuni şi temperaturi extreme, se poate comprima, formând structuri cristaline foarte dense, mai bine cunoscute sub numele de diamante. În prezent, diamantul este cel mai dur material, dar şi cel care are cea mai bună conductivitate termică.
„Ar fi nevoie de o lupă de bijutier cu diametrul Soarelui pentru a putea evalua acest diamant“ - profesor Travis Metcalfe
• Lucy nu este numai o nestemată strălucitoare, ci şi un gigantic gong cosmic, emiţând pulsaţii sonice regulate.
• Nu este vizibilă cu ochiul liber, dar din Emisfera Sudică poate fi observată cu ajutorul unui telescop între martie şi iunie.
• Astronomii estimează că şi Soarele, după „moartea” sa, va deveni o stea pitică. Acest lucru se va întâmpla peste aproximativ 5 miliarde de ani, iar după alte 2 miliarde, nucleul său se va cristaliza, lăsând în urmă un diamant imens în centrul Sistemului Solar.
Pe Pământ, cel mai mare diamant a fost extras din Mina Premier, Africa de Sud. A fost botezat Cullinan, după numele proprietarului minei. Neşlefuit, acesta avea 3.106,75 carate (621,35 g). Cel care l-a găsit, Thomas Evan Powell, l-a predat superiorilor săi la 26 ianuarie 1905. Analiza premergătoare tăierii a fost realizată de Sir William Crookes, care a constatat claritatea deosebită a pietrei, dar şi o pată neagră în interior, care reprezenta o sursă de tensiuni interne, lucru neobişnuit pentru un diamant. Nestemata avea o destinaţie finală. Trebuia să devină una dintre bijuteriile Coroanei Marii Britanii. I-a fost dăruită Regelui Edward al VII-lea, cu ocazia zilei de naştere.
Transportul diamantului din Africa de Sud reprezenta însă o problemă. Piatra putea fi un adevărat magnet şi pentru nepoftiţi. Aşa că s-a pus la cale o stratagemă. Mai mulţi detectivi din Londra au fost îmbarcaţi pe un vapor cu aburi, cu rolul evident de a păzi tezaurul. Doar că, în timp ce ochii tuturor erau aţintiţi către vapor, Cullinan a fost trimis într-o cutie simplă de lemn, prin colet poştal.
Prelucrat de cel mai bun bijutier
Odată ajuns la Londra, olandezul Joseph Asscher, considerat cel mai bun tăietor de diamante al vremii, trebuia să transforme materialul brut în adevărate bijuterii. Se spune că atunci când a făcut acest lucru, Asscher a cerut să fie prezenţi un doctor şi o asistentă. La prima încercare, cuţitul folosit s-a rupt. În cele din urmă, olandezul a reuşit. A lovit piatra. S-a scindat perfect în două, iar tăietorul a leşinat. Lordul Ian Balfour, în cartea „Diamante celebre” (2000), contrazice varianta, spunând că „e mult mai probabil ca Asscher să fi sărbătorit cu o sticlă cu şampanie”.
Zvonuri şi supoziţii
Au existat şi zvonuri conform cărora piatra tăiată de Asscher era „un fragment, probabil mai mic de jumătate, dintr-un cristal octaedric deformat. Celelalte bucăţi aşteaptă să fie găsite de un alt miner norocos”. Crookes lăsa astfel să se înţeleagă că piatra originală s-ar fi spart în mod natural. Totuşi, în aceeaşi perioadă s-a speculat că, într-adevăr, în pământ s-a găsit un diamant dublu ca dimensiune, dar că acesta ar fi fost spart de managerul minei înainte de a fi predat proprietarului Sir Thomas Cullinan. Fragmentul sustras ar fi putut avea între 1.500 şi 2.000 de carate.
A fost unul. Acum sunt 105
Din diamantul Cullinan s-au obţinut, în final, nouă pietre mari şi 96 mici. Toate cele nouă piese mari fac parte din Bijuteriile Coroanei şi sunt montate în broşe, un colier şi un inel: Cullinan I (530,2 carate) are formă de pară şi este aşezat în vârful Sceptrului Coroanei, dar poate fi purtat şi ca pandantiv împreună cu Cullinan II; Cullinan II (317,4 carate) are formă de pernă dreptunghiulară şi este aşezat pe Coroana Marii Britanii; Cullinan III (94,4 carate) are formă de pară; Cullinan IV (63,6 carate) are formă de pernă pătrată; Cullinan V (18,8 carate) are formă de inimă; Cullinan VI (11,5 carate) are formă de marquise; Cullinan VII (8,8 carate) are formă de marquise; Cullinan VIII (6,8 carate) are formă de pernă şi Cullinan IX (4,4 carate) are formă de pară.