Main menu

header

21-01-1de Elena Şerban

Născut de Ziua Internaţională a Copiilor, la 1 iunie 1956, Mircea Cărtărescu este unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi şi publicişti români. Venit pe lume în Bucureşti, Mircea Cărtărescu a absolvit cursurile Liceului „Dimitrie Cantemir” şi ale Facultăţii de Limbă şi Literatură Română. A debutat la doar 16 ani, în revista „România Literară”. Totuşi, primul volum individual semnat Mircea Cărtărescu a apărut în 1980. Este vorba despre „Faruri, vitrine, fotografii”. Poetul este autorul unui proiect nerepetat de nimeni până în prezent în literatura română. Este vorba despre „Levantul”, o epopee eroicomică, dar şi un periplu prin istoria literaturii române.

Între anii 1980 şi 1989 a fost profesor de limba română la o şcoală generală din cartierul bucureştean Colentina, după aceea funcţionar la Uniunea Scriitorilor, iar apoi redactor la revista „Caiete Critice”. În 1991 a devenit lector la catedra de Istoria Literaturii Române a Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti, iar în 2004, conferenţiar la aceeaşi catedră. Printre lucrările care au făcut celebru numele Cărtărescu se numără „De ce iubim femeile”, „Travesti”, „Visul chimeric” sau „Orbitor”.

Mircea Cărtărescu este căsătorit cu poeta Ioana Nicolaie şi au împreună un fiu, Gabriel. Poetul mai are o fiică din căsătoria cu Cristina Ilinca.