Main menu

header

05-01-1de Elena Şerban

Numele său este sinonim cu puterea, cu inteligenţa, dar şi cu dictatura. Poate de aceea, Gaius Iulius Cezar este însă unul dintre cei mai controversaţi oameni din istorie. Mai ales că nu a avut nicio problemă în a se proclama dictator pe viaţă! Născut la 15 iulie în anul 100 î.Hr., el a fost omul care a schimbat forma de guvernare a Romei de la republică la imperiu.

Cezar s-a născut la Roma, într-o familie de aristocraţi nu foarte înstăriţi. Totuşi, datorită legăturilor de familie, s-a căsătorit, înainte să împlinească 20 de ani, cu Cornelia Cinnila, nimeni alta decât fiica lui Lucius Cornelius Cinna. Acesta era cel mai mare adversar al lui Lucius Cornelius Sulla, câştigător al războiului civil din Roma. De aceea, când Sulla a devenit numărul unu al Romei, lui Cezar i s-a impus să divorţeze. Pentru că a refuzat, a fost obligat să părăsească Cetatea Eternă. Ulterior, a fost graţiat, dar nu a revenit la Roma, ci a plecat, ca militar, în Asia Mică.

În 78 î.Hr., după moartea lui Sulla,s-a întors la Roma şi şi-a făcut debutul în Forul Roman, ca avocat. Apoi, a fost ales tribun militar, primul pas în viaţa politică. Treptat a trecut toate etapele, de la curator al Drumului Apian şi edil - poziţie ce îi permitea să organizeze celebrele circuri - până la mare preot şi împărat, în 60 î.Hr.

După moartea Corneliei, s-a însurat cu Pompeia Sulla, de care a divorţat câteva luni mai târziu. Cezar a avut numeroase relaţii cu femei, însă, de departe, cea mai cunoscută a fost cea cu Regina Cleopatra a Egiptului. A cunoscut-o în 47 î.Hr, dar nu i-a putut deveni soţie pentru că în acea vreme căsătoriile erau permise doar între doi cetăţeni romani.

La 15 martie 44 î.Hr., împăratul a fost asasinat în plină zi. Ucigaşii erau membri ai Senatului Roman care nu mai voiau ca el să aibă puteri de dictator. A lăsat în urma sa patru copii: Cezar August, Marcus Junius Brutus, Ptolemeu al XV-lea şi Julia Caesaris.

În afară de meritele militare, a scris mai multe opere, atât poeme, cât şi proză. Printre cele mai mari realizări ale sale se numără faptul că nu a pierdut niciodată un război, a modificat calendarul, a creat primul ziar de informaţie şi a promulgat o lege contra şantajului.