de Dana Purgaru
100 de ani au trecut de când o capsulă a timpului a fost îngropată, în prima biserică luterană din Oklahoma, SUA, de Societatea pentru Consiliere a Femeilor.
Obiectele găsite sunt intacte
Spre uimirea istoricilor care au adus la lumină capsula îngropată în 1913, în interior s-au găsit mai multe artefacte care sunt în stare perfectă. Acestea sunt: o hartă, o pereche de pantofi, un stilou care a aparţinut preşedintelui William McKinley şi un fonograf pe care erau înregistrate vocile câtorva oameni din acea perioadă. „Mă aşteptam să găsim câteva lucruri în stare proastă, însă avem de-a face cu o colecţie incredibilă. Este mult mai mult decât am sperat vreodată că vom găsi”, a declarat istoricul Chad Williams.
Toate obiectele care au fost descoperite în „comoara timpului” vor fi păstrate de Centrul de Istorie din Oklahoma şi vor atrage, cu siguranţă, nenumăraţi vizitatori.