Main menu

header

02-01-1de Elena Şerban

28 septembrie 1882 este data la care s-a născut unul dintre cei mai mari istorici români. Vasile Pârvan a venit pe lume la Perchiu, în fostul judeţ Tecuci (acum Bacău), în familia învăţătorului Andrei Pârvan. Pasionat de studiul trecutului încă din copilărie, Vasile Pârvan a urmat liceul la Bârlad, apoi s-a înscris, în 1900, la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti. În timpul studiilor universitare, Pârvan s-a îndrăgostit de istoria antică, poate şi datorită cursurilor pe care le-a avut cu Nicolae Iorga şi cu Dimitrie Onciul. După terminarea facultăţii, Vasile Pârvan a plecat în Germania, unde s-a specializat în istorie antică. S-a preocupat îndeosebi de arheologie, preistorie şi istoria civilizaţiei greco-romane. De aceea, ajutat de o serie de oameni de afaceri care i-au sponsorizat munca, Vasile Pârvan a organizat numeroase şantiere arheologice, dintre care cel mai important este cel de la Histria.

Datorită descoperirilor făcute, Pârvan a scris Getica (1926), o lucrare amplă în care a descris cu amănunte rolul politic şi cultural al daco-geţilor. Istoricii de mai târziu au criticat părţi din această lucrare, însă toţi au acceptat rolul uriaş al acestei sinteze în ceea ce priveşte istoria antică a poporului român. Pârvan a fost atât de pasionat de istorie şi de munca sa, încât şi-a neglijat sănătatea pe şantierele arheologice. Prefera să stea printre studenţii săi decât să meargă la spital să îşi trateze apendicita. La un moment dat însă a fost internat aproape cu forţa, dar era prea târziu. Chiar dacă a fost operat de urgenţă, nu a mai putut fi salvat. Istoricul a murit la 26 iunie 1927, la doar 45 de ani. Vasile Pârvan a fost căsătorit cu Silvia Christescu, fiica unui mare industriaş al acelor vremuri. Din păcate, ea a murit în perioada refugiului de la Odessa, în timpul Primului Război Mondial.