de Elena Şerban
- Inspiraţi de marele actor italian, trei muzicieni din Franţa au format o trupă care se numeşte chiar Bud Spencer
„Piedone în Egipt” a fost „Un detectiv cu greutate”. „I se spunea bulodezerul” când era „Un şerif extraterestru”. Este un italian care a cunoscut succesul purtând numele unei beri. Şi care a participat la două ediţii ale Jocurilor Olimpice. La Helsinki şi la Melbourne. Bud Spencer împlineşte, la 31 octombrie, 84 de ani.
A evoluat în echipa naţională de înot a Italiei
Carlo Pedersoli, pe numele său de italian adevărat, s-a născut la 31 octombrie 1929, în Santa Lucia, un sătuc de lângă Napoli. Şi cum marea era aproape, micul Carlo îşi petrecea cea mai mare parte a timpului pe plajă şi în apă. A fost remarcat de un antrenor de înot, care i-a propus copilului în vârstă de 8 ani să facă sport de performanţă. Entuziast, acesta a început antrenamente serioase, nestopate nici de faptul că, în 1940, Carlo s-a mutat cu familia la Roma. După terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial, familia Pedersoli s-a mutat din nou. De data aceasta în Argentina, unde a petrecut doi ani.
Carlo a continuat înotul de performanţă la revenirea în Italia şi, datorită seriozităţii, a ajuns primul italian care la 19 septembrie 1950 a înotat 100 m în mai puţin de un minut. Spectaculosul rezultat l-a dus în echipa naţională de înot a Italiei, cu care a participat la Olimpiadele din 1952 şi 1956.
După ce a revenit de la Jocurile Olimpice de la Helsinki, Carlo a fost cooptat în echipa de polo a Italiei. De asemenea, el a câştigat cu echipa SS Lazio campionatul Italiei în 1954. Şi deşi avea toate atuurile, actorul a primit abia în 2007, la vârsta de 78 de ani, licenţa de antrenor de nataţie din partea Federaţiei Italiene de Nataţie.
Salt din bazin pe platoul de filmare
Bine clădit, în urma miilor de antrenamente la bazinul de înot, Carlo atrăgea atenţia oricui. Cu o înălţime de 1,94 şi o greutate de peste 100 de kilograme, Carlo era un pachet de muşchi. Aşa că el a fost ales, în 1951, să joace un rol mic de membru al gărzii pretoriene în filmul „Quo Vadis”. Rolul nu a fost însă urmat de altele, aşa că tânărul, dezamăgit, a decis să se mute din nou în America de Sud, continent care îi era drag încă din copilărie. A lucrat în Argentina pentru o firmă americană care construia şosele, apoi pentru o fabrică de automobile din Caracas, Venezuela.
Are trei copii
La începutul anilor ’60 a revenit la Roma, unde s-a căsătorit cu Maria Amato, o frumoasă italiancă mai mică decât el cu 15 ani. Cei doi sunt părinţii a trei copii: Giuseppe (născut în 1961), Christine (1962) şi Diamante (1972). Şansa lui Carlo a venit în 1967, când un vechi amic de-al său, Giuseppe Colizzi, devenit regizor, i-a oferit un rol într-un film („Dumnezeu iartă... eu nu!”), alături de Terence Hill. Tot în acel an, Pedersoli şi-a schimbat numele în Bud Spencer, după numele actorului american Spencer Tracy şi al berii sale favorite, Budweiser. Există însă şi o altă versiune a alegerii acestui nume Bud. Se spune că actorului i s-a părut deosebit de amuzant să fie strigat Bud (boboc), în ciuda celor peste 100 de kilograme şi a înălţimii de aproape doi metri.
Un cuplu care a făcut carieră
După succesul filmului „Dumnezeu iartă, eu... nu”, cuplul Bud Spencer - Terence Hill a fost distribuit în nu mai puţin de 19 filme. Toate s-au bucurat de mare priză la public, iar cei doi italieni au devenit staruri în toată puterea cuvântului. Europenii mai ales se dădeau în vânt după aceste spaghetti-westernuri. Cele mai multe filmele jucate de cei doi au fost turnate în limba engleză, astfel că pentru Italia a fost nevoie de alte voci pentru subtitrare. De altfel, acest lucru a fost necesar şi pentru că versiunea pentru Italia a spaghetti-westernurilor era, de obicei, mai lungă decât cea pentru alte state. Glauco Onorato a fost unul dintre actorii care şi-au împrumutat vocea personajelor jucate pe micul ecran de Bud Spencer. Gurile rele spuneau că succesul de care s-a bucurat uriaşul actor se datora în mare parte omului cu vocea. Diferite erau şi numele filmelor. Ele depindeau în special de distribuitorii producţiilor.
Superiubit şi în România
Şi în ţara noastră, biletele la filmele în care erau relatate aventurile celor doi se vindeau ca pâinea caldă. Cozile erau uriaşe, iar cinematografele se luptau să aibă pe afişe producţiile în care jucau cei doi. Românii au urmărit cu sufletul la gură „Piedone, comisarul fără armă” (1973), „Comisarul Piedone la Hong-Kong” (1975), „Doi superpoliţişti” (1976), „I se spunea Buldozerul” (1978), „Piedone africanul” (1978), „Par şi impar” (1978), „Un şerif extraterestru” (1979), „Piedone în Egipt” (1979), „Toate mi se întâmplă numai mie” (1980), „Detectiv cu greutate” (1993).
A devenit pilot pe elicopter şi pe avion
Faptul că era implicat în diverse proiecte cinematografice nu l-a împiedicat pe Bud să îşi îndrepte atenţia şi către alte domenii. Unul dintre ele, afacerile. De altfel, profitând de faptul că în producţia „Più forte, ragazzi!”, Spencer juca rolul unui pilot, actorul şi-a luat brevet de zbor. Asta după ce a urmat cursuri serioase şi a devenit pilot atât pe elicopter, cât şi pe avion. Pasul următor a fost făcut uşor. Astfel, în 1984, a fondat compania aviatică „Mistral Air”. După ce i-a dat aripi, actorul a vândut compania, cu un câştig frumuşel, Poştei italiene. Din banii obţinuţi, Bud a pus pe picioare o fabrică de haine pentru copii. În plus, actorul patronează mai multe fundaţii de caritate pentru copii.
A vrut să fie politician
Obişnuit să fie în atenţia massmedia, actorul a făcut o schimbare radicală de carieră în 2005. În acel an, Silvio Berlusconi i-a propus starului să candideze pentru un post de consilier local în Lazio. Actorul a acceptat propunerea. El afirma atunci într-un interviu: „În viaţa mea am făcut tot ce se putea face. Mai puţin trei lucruri. Nu am fost balerin, jocheu şi om politic. Şi cum pe primele două e clar că nu am cum să le fac, îl voi încerca pe al treilea”. Spre surpriza tuturor, Bud Spencer a fost învins în alegeri.
• În tinereţe, actorul a urmat cursurile Facultăţii de Drept. Mai apoi, timp de câţiva ani, a lucrat la Ambasada Italiei din Brazilia
• Împreună cu Terence Hill, Bud a primit, în 2010, Premiul David di Donatello (echivalentul Oscarului în cinematografia italiană) pentru întreaga carieră
• Locuitorii unui orăşel din Germania au vrut să numească un tunel aflat în imediata apropiere a localităţii Bud Spencer, însă propunerea a fost refuzată de consilierii locali