de Andrei Dicu

România traversează „Epoca imitaţiei”, iar promotorii culturii naţionale ţin tot mai greu pasul, invocând adesea celebra sintagmă „forma fără fond”, inventată de Titu Maiorescu. Sărbătorim mai abitir Valentine’s Day decât Dragobetele, ne travestim la petreceri cu măşti veneţiene în loc de măşti tradiţionale neaoşe, mergem la shopping nu la cumpărături şi ne plictisim la breefinguri în loc de şedinţe. Totuşi, România pură încă există, iar creatorii de măşti populare autentice stau mărturie.

Paul Buta, actorul care a devenit etnograful judeţului Galaţi
Maestrul Paul Buta, din judeţul Galaţi, este unul dintre obişnuiţii târgurilor organizate de Muzeul Ţăranului Român. „Moş Scarlatache”, după cum se recomandă ca şi nume de scenă, se prezintă mereu îmbrăcat în straie populare din cap până-n picioare şi este dispus nu doar să-şi vândă marfa, constând într-o colecţie impresionantă de măşti populare, ci mai ales adoră să ţină adevărate prelegeri despre simbolismul creaţiilor sale. Paul Buta este un tip fermecător, un adevărat izvor de vorbe de duh, spuse în inconfundabilul grai moldovenesc. Meseria sa de bază este aceea de actor la Teatrul Muzical „Nicolae Leonard” din Galaţi, dar în decursul anilor şi-a dezvoltat aptitudinile de etnolog. În anii ’80, când a aflat că o serie de folclorişti consideră că judeţul Galaţi nu are specific etnografic, patriotismul local l-a determinat să facă o serie de cercetări proprii, pentru a infirma teoria. Mai întâi, a redescoperit măştile de înmormântare, apoi cele create pentru dansuri şi alte ceremonii şi obiceiuri vechi, dezvoltând astfel o întreagă etnografie a zonei şi devenind unul dintre puţinii specialişti gălăţeni în domeniu.

„A fi român, o mare mândrie naţională”
În timp, Buta a devenit un cunoscut creator de măşti populare şi se poate mândri cu expoziţii în ţară şi în străinătate: „Am reprezentat România la Carnavalul de la Veneţia, şi când intram cu masca de dimon în Piaţa San Marco, unde nu aveai loc să arunci un bănuţ de aglomerat ce era, încremenea totul. Camerele de filmat se dădeau la o parte ca să-mi facă loc să trec. Oamenii înţelegeau că nu este o mască tipică de carnaval, ci una tradiţională. Pentru mine, a fi român era o mare mândrie naţională”, spune artistul.
Maestrul Buta a studiat îndelung substratul mitologic al măştilor şi obiceiurile etnografice din sudul Moldovei. „Dacă, în prezent, măştile populare au mai degrabă un rol decorativ, altădată acestea erau învestite cu o putere simbolistică, având adesea o funcţie apotropaică, de apărare împotriva duhurilor rele. Din acest motiv, creez şi astăzi asemenea măşti”.
Cercetând colecţiile de măşti româneşti autentice, avem ocazia să aflăm că multe dintre acestea se numeau la ţară „dimoni”. Nu aveai voie să le ţii în casă, iar după ce erau folosite la jocuri, erau bătute cu ghioaga şi li se dădea foc. Exista şi un ritual de distrugere a lor, nu doar de confecţionare. Nu oricine putea să facă o mască, iar artizanii trebuiau să fie oameni curaţi, puri, să fie în stare să alunge duhurile rele. „Ca să-l alungi pe dracu’ din casă trebuie să faci o mască mai urâtă decât el”, spune şi maestrul Buta.

Cele de Anul Nou simbolizează ţiganii, beţivii şi leneşii
Şi totuşi, nu toate măştile sunt înfricoşătoare. Cele de Anul Nou întruchipează leneşii, ignoranţii („hiliziţii”), moşii şi babele, ţiganii, beţivii şi hoţii, cu toţii creând zarvă şi certându-se ca la uşa cortului. Datina spune că alaiul zgomotos alcătuit din purtătorii de măşti avea scopul de a trezi râsete din partea spectatorilor. „Fiindcă e vorba despre ultima zi a anului, măştile fac tot felul de exhibiţii în curtea gospodarilor, cu scopul de a-i înveseli. Este şi un fel de contrapondere faţă de colinde, care oferă o anumită sobrietate”, spune creatorul popular. Fiecare mască este unică, iar Paul Buta şi ceilalţi creatori (pentru că moda s-a răspândit recent şi au apărut o serie de artişti tineri care îşi încearcă norocul pe „piaţa măştilor”) încearcă să păstreze şi materialul originar folosit de înaintaşi la confecţionarea obiectelor. Totuşi, după cum mărturisesc cu toţii, cu greu mai pot fi obţinute culorile de odinioară, care serveau la „boirea” măştilor.

Muzeul Viu Vatra cu Dor sfidează industrializarea
După Revoluţie, Buta a scris proiectul „gospodăriei tradiţionale funcţionale”, în condiţiile în care, la Galaţi, nu exista nici măcar o secţie de etnografie în toate muzeele din oraş. Din păcate, administraţia locală nu i-a avizat propunerea. Nici proiectul construcţiei unui muzeu în pădurea Gârboavele, care urma să reproducă în mărime naturală şapte gospodării reale, selecţionate din satele din jurul Galaţiului, nu a fost aprobat, din lipsă de fonduri. Ei bine, în aceste condiţii, artistul s-a hotărât să acţioneze de capul său şi a înfiinţat Muzeul Viu Vatra cu Dor, din satul Şiviţa, la 20 de kilometri de furnalele combinatului siderurgic, sfidând astfel industrializarea prost înţeleasă. La trei ani de la inaugurarea edificiului, autorităţile gălăţene au preluat ideile lui Buta şi au ridicat un muzeu etnografic în pădurea Gârboavele, din fonduri europene. „Azi le avem pe toate, dar eu mă bucur că începem să ne întoarcem la obiceiurile vechi, dându-le şi alte conotaţii. Ne naştem cu aşa ceva. De ce ne plac? Nu ştiu... Ne plac măştile şi ştrumfii. Dar pe primele trebuie să le găsească nişte nebuni ca mine ca să le promoveze”, subliniază Paul Buta.

• La carnavalul veneţian din Piaţa San Marco, trecătorii făceau brazdă în faţa măştii lui Paul Buta. Ei şi-au dat seama că nu este o mască tipică de carnaval, ci una tradiţională

Simbol al satului arhaic ce întruchipează sufletul omului din popor

Vatra satului este scena pe care se desfăşoară jocurile populare cu măşti, spectatori fiind membrii colectivităţii. În zilele noastre există mai mulţi artişti cunoscuţi, iar „piaţa” este în continuă creştere. Artiştii nu vorbesc despre bani, considerând că „marfa” lor este „nepreţuită”. La o recentă ediţie a Taberei de creaţie „Vara pe uliţă”, Muzeul Satului a avut ca invitaţi mai mulţi meşteri, creatori de măşti, toţi provenind din Moldova, spaţiu binecunoscut ca păstrător al jocurilor de acest gen. Ieşeanul Bogdan Bârzu a prezentat o colecţie de creaţii expresive, confecţionate din blană de capră, oaie, nutrie, iască, lemn şi tablă de aramă, şi a realizat un inedit spectacol cu păpuşi intitulat „Dănilă Prepeleac”, iar Tudoriţa Lupaşcu, din comuna Nereju, judeţul Vrancea, a surprins asistenţa prin varietatea măştilor de cap şi a măştilor-costum. Şi totuşi, patima măştilor nu ocoleşte şi alte zone ale ţării, precum Maramureşul. Masca este un simbol al satului arhaic maramureşean şi a întruchipat din moşi-strămoşi sufletul omului din popor, cu toate trăirile sale: tristeţe sau bucurie, speranţă ori deznădejde, sensibilitate sau tărie. Concluzia ne este dată de bătrânii care transmit din generaţie în generaţie un singur mesaj: „Răul nu va putea cuprinde pământul cât timp va exista tradiţia”.