Main menu

header

08-01-1de Elena Şerban

La 29 decembrie 1800 a venit pe lume omul care a revoluţionat practic roata. Charles Goodyear s-a născut în New Haven, Connecticut, în familia formată din Amasa şi Stephen Goodyear.

Tatăl său era descendent al unei celebre şi bogate familii londoneze care a fondat colonia New Haven în 1638. La vârsta de 14 ani, Charles a părăsit casa natală pentru a învăţa ştiinţele economice la Philadelphia. Tatăl său spera să facă din el un demn urmaş în afacerea cu nasturi a familiei. Şi, într-adevăr, după terminarea studiilor, Charles a devenit partener la firma tatălui său. Totul a mers bine până în 1824, când Charles a decis să se însoare cu Clarissa Beecher. Ei au avut împreună doi copii. Viaţa de om de afaceri simplu a lui Charles s-a schimbat în 1831, când el a auzit de cauciuc. De atunci, timp de 14 ani, nu a făcut altceva decât să încerce să transforme cauciucul natural într-un material care să aibă aceleaşi calităţi, dar care să nu se degradeze în timp. Şi a reuşit în 1844. Totul părea perfect. Numele său era pe buzele tuturor şi propunerile de afaceri curgeau. A venit însă anul 1852, când americanul a făcut o excursie în Europa. Atunci, Goodyear l-a întâlnit pe Thomas Hancock, care pretindea că a inventat, nici mai mult, nici mai puţin, decât procedeul vulcanizării caucicului. Dar şi că a obţinut un patent de invenţie de la Curtea Regală. Goodyear nu s-a lăsat impresionat de declaraţiile britanicului şi l-a dat pe acesta în judecată. A pierdut însă. În ciuda acestui lucru, numele său a fost asociat de toată lumea cu cauciucul după ce un om de afaceri a pus pe picioare compania Goodyear anvelope şi cauciucuri. Charles Goodyear a murit la vârsta de 60 de ani, la puţin timp după ce a aflat de decesul fiicei sale. Este înmormântat în New Haven la Grove Street Cemetery. Goodyear a fost numit Cavaler de Onoare de Guvernul Franţei în 1855.