Main menu

header

904 3 1de Roxana Istudor şi Adrian Barna

Timothée Chalamet intră în istorie - este primul bărbat care a apărut pe coperta ediției britanice tipărite a revistei „Vogue” în cei 106 ani de când există publicația. Considerat emblema noului stil masculin de la Hollywood, tânărul star gestionează cât de bine poate o faimă care a apărut aproape peste noapte, aproape din nimic, și care crește colosal.

Un nou tip de vedetă masculină

Coperta de octombrie 2022 a celebrei reviste „Vogue”, ediția britanică, îl înfățișează pe actorul american Timothée Chalamet. „Pentru prima dată în istoria de 106 ani a British Vogue, un bărbat este singur pe copertă. La 26 de ani, Chalamet este deja o vedetă de cinema desăvârșită și cool, iar în numărul din octombrie 2022, Giles Hattersley pleacă în căutarea acestui băiat-minune”, arată un mesaj publicat de „Vogue” pe rețelele de socializare. Experții în domeniu consideră că această prezență aduce un nou tip de vedetă masculină pe prima scenă a celebrităților. Și asta pentru că reacția publicului s-a dovedit copleșitoare. Se vorbește deja despre „efectul Timothée” asupra stilului, pentru că milioanele de fani pe care îi are tânărul actor pe social media a creat grupuri dedicate, îl caută, îl imită, îi copiază nonșalanța și combinațiile vestimentare. Este un tsunami de admirație care face greu de crezut începutul incredibil de modest al celui care astăzi gestionează o astfel de reacție globală.

Seara nominalizat la Oscar, a doua zi fără slujbă

904 3 2A doua zi după Premiile Oscar din 2018, unde a primit o nominalizare pentru rolul din „Strigă-mă pe numele tău”, magia de peste noapte s-a transformat în realitatea de fiecare zi pentru Timothée Chalamet. Tânărul aspirant la celebritate, născut în 1995, s-a întors la New York fără card de credit, fără apartament și fără perspectiva sigură că va mai lucra ceva pentru a ieși din acea situație. Avea în buzunar câțiva cenți. Dar, așa cum mărturisește, „cel mai strălucit aspect al maturizării este descoperirea identității proprii”. Și chiar dacă Timothée nu știa încă, declicul se produsese - a devenit aproape instantaneu obiect de admirație, chiar de cult.

„Departe de droguri și de filme cu supereroi”

904 3 3Dinspre linia mamei sale, Nicole Flender, fostă dansatoare pe Broadway, Timothée este nepotul cuplului de producători și regizori Rodman Flender și Amy Lippman, așa că lumea filmului nu i-a fost necunoscută copilului Timothée. Dar de la „Iubind-o pe Leah”, din 2009, până la succesul fulminant de astăzi, Timothée a rămas în culisele luminilor strălucitoare ale prim-planului. Au urmat „Interstellar: Călătorind prin Univers” și „Lady Bird”, iar după nominalizarea la Premiul Oscar „Fiicele doctorului March” sau formidabilul succes de boxoffice „Dune” și traseul cinematografic al lui Timothée a devenit limpede. Pe de altă parte, atunci când a apărut în producția Netflix „Nu priviți în sus”, tânărul star mărturisea, într-un interviu, că Leonardo DiCaprio l-ar fi sfătuit „să stea departe de droguri și de filme cu supereroi”. Cu cârlionții săi rebeli, Timothée vine cu un stil mai relaxat, mai romantic, care rezonează cu problemele și atitudinea tineretului pe care îl reprezintă.

Alergare și yoga, pentru un corp fin și tonifiat

Deși afirmă că nu merge regulat la sala de fitness, și chiar dacă fizicul său natural îl ajută mult, suplețea evidentă a lui Timothée trebuie întreținută cu anumite antrenamente. Potrivit specialiștilor, actorul face exerciții care să-i mențină alura foarte fină, care includ alergare, sesiuni cardio de câteva ori pe săptămână, precum și exerciții cu greutăți, care accentuează musculatura fără să confere volum. Așa se explică liniile clare care ies în evidență de fiecare dată când actorul pășește pe covorul roșu în ținutele nonconformiste care l-au făcut celebru. De asemenea, trupul bine legat, dar foarte subțire și tonifiat al actorului implică yoga, de trei ori pe săptămână. 

Alimentație variată, fără diete drastice

Timothée Chalamet nu și-a dezvăluit niciodată public meniul sau preferințele culinare, dar experții arată că este puțin probabil ca felul în care arată tânărul actor să nu aibă de-a face cu un meniu zilnic echilibrat. Ca urmare, alături de îngăduința față de propria persoană, pe care starul din „Regele” o manifestă regulat, întrucât nu este un adept al regimurilor alimentare foarte drastice, Timothée bea foarte multă apă, ca să se mențină hidratat pe parcursul filmărilor care se pot prelungi ore întregi, și își asigură proteinele, vitaminele și mineralele din cereale de ovăz, salate, sucuri de fructe, legume, carne albă. La capitolul gustări, „vedete” sunt batoanele cu proteine, care îi asigură plusul de energie de care are nevoie și mențin sațietatea.

Cântă la muzicuță în cabana din pădure

904 3 4Copleșit de celebritatea care s-a năpustit peste el ca un val uriaș, Timothée Chalamet a decis să gestioneze efectele apelând la natură. Concret, a închiriat o căsuță într-o pădure din Woodstock și se retrage acolo de fiecare dată când are nevoie să fie singur, să se refacă sau pur și simplu să cânte la un instrument din cele două care îi plac, chitara și muzicuța. „Ador liniștea și nemișcarea de aici, soarele strecurându-se printre frunze”, spune actorul, care atunci când stă în această cabană doarme cât vrea, citește, se plimbă. Lucruri simple, pe care nu și le permite atunci când munca și celebritatea preiau prim-planul. „Aici îmi șterg aplicația de Instagram de pe telefon, nu mai postez nimic pe rețelele de socializare, ascult albume vechi”, spune starul din „Haos de Crăciun”.

„Mentalitatea mea naturală, de a fi împotriva tuturor, cu care mă lupt de când aveam 13 ani, nu m-a dus decât în singurătate și mânie“

„Cel mai influent om în modă“

Un alt aspect care a făcut din Timothée Chalamet un idol al tinerei generații este faptul că bunurile materiale nu l-au consumat. Actorul din „Hostiles: Inamici” este faimos pentru că nu are un stilist, deși are preferință pentru anumite case de modă. Starul nu a adunat un munte de haine - la un moment dat, faptul că îi place să împrumute piese vestimentare a făcut vâlvă -, nu are o mașină și nici casă pe numele său. Stilul lui Chalamet nu este revoluționar, dar reușește să iasă mereu în evidență, până acolo încât, în 2019, „Vogue” l-a declarat „cel mai influent om în modă”. Și nu întâmplător: după ce a purtat un hanorac împodobit cu cristale Swarovski la premiera filmului „Regele”, de la Londra, Lyst a înregistrat o creștere cu 192% a căutărilor pentru hanorace pentru bărbați, iar căutările pentru Haider Ackermann au crescut cu… 806% în săptămâna în care Chalamet a îmbrăcat unul dintre costumele brandului.