de Carmen Ciripoiu si Sorin Dumitrescu
Fie că este aruncat în secret (o privire rea), prin cuvântul spus sau scris (anatema) sau prin trimiterea unui obiect care poartă răul, un lucru este clar: blestemul există! Iar gândurile umane intense pot lua forme fizice malefice.
Se împlineşte când la mijloc există o nedreptate!
Specialiști de ieri și de astăzi încearcă să afle cât de adevărată este forța blestemelor, dacă acestea seamănă urgia, necazurile, boala și, nu în ultimul rând, moartea. Chiar dacă părerile sunt și acum împărțite, mereu apar întâmplări care sunt puse pe seama blestemelor. La fel de vechi ca istoria însăși, blestemele s-au moștenit din cele mai vechi timpuri, când au fost însoțite de practici specifice magiei negre. În acele vremuri au fost folosite obiecte magice care asigurau în totalitate împlinirea blestemului. Considerat una dintre cele mai vechi superstiții ale lumii, blestemul s-a transmis din generație în generație și a ajuns ca în secolul al XXI-lea chiar să se perfecționeze. Se spune că blestemele se împlinesc mai ales atunci când la mijloc există o nedreptate, iar cele aruncate asupra unui om nevinovat lovesc ca un bumerang asupra celui care le-a făcut. Dovadă că blestemele funcționează e faptul că necazurile se abat asupra celor ocărâți, încep să aibă tot felul de probleme fără niciun motiv, iar liniștea sufletească și pacea dispar.
Remediul: Taina Sfintei Spovedanii
Specialiștii în paranormal afirmă că multe boli cărora medicii nu le găsesc nicio explicație pot apărea ca urmare a unui blestem. Tot în urma unui blestem aruncat se destramă familii sau pot muri, în timp scurt, mai mulți membri ai unei familii. Unul dintre cele mai periculoase blesteme este cel al părinților către copii. Din această cauză se ivesc suferințe, eșecuri în viață, mulți nu se căsătoresc, iar dacă reușesc să o facă au doar probleme în mariaj și ajung într-un final tot la despărțire. Remediul cel mai eficient împotriva acestor blesteme transmisibile este Taina Sfintei Spovedanii făcută atât de părinţi, cât şi de copii. Apoi citirea rugăciunii celei mari de dezlegare asupra întregii familii, făcută de un slujitor al Bisericii. Dacă blestemele părinților asupra copiilor nu sunt dezlegate de preot când sunt în viaţă părinţii, pot produce foarte mari necazuri. De asemenea, spun Sfinții Părinți că acelui copil care şi-a lovit părintele mâna respectivă nu-i mai putrezește. Mai mult, pentru orice cuvânt ieșit, copilul sau părintele va da răspuns în ziua Judecății înaintea lui Dumnezeu.
O tăbliţă de cupru cu vorbe descoperită în Ierusalim
Cum se blestema în urmă cu 1.700 de ani? Acest lucru s-a aflat după ce a fost descoperită în ruinele unei vechi case romane din Ierusalim, în zona cunoscută ca Orașul lui David, o veche tăbliță magică de blesteme care a fost scrisă de un magician. Despre această locuință arheologii spun că are o suprafață de 2.000 mp și a fost folosită între secolul al III-lea și anul 363 d.Hr., când a fost distrusă de mai multe cutremure. Vechiul text a fost scris în limba greacă și este vorba despre o femeie pe nume Kyrilla care a invocat numele a șase zeci pentru a produce un blestem asupra unui bărbat pe nume Iennys. Se crede că pentru acest blestem magicianul a folosit un ciocan și niște cuie pentru a realiza un ritual magic extrem de eficient. Interesant este faptul că a bate cuie cu ajutorul unui ciocan este în blesteme o formă de a obține controlul asupra unei persoane. Cât privește traducerea blestemului, acesta sună astfel: „Te lovesc și îți bat un cui în limbă, în ochi, cu furie și mânie, Iennys!”. Oare ce efect a avut acest blestem asupra celui căruia i-a fost trimis?
Macbeth-ul lui Shakespeare aduce accidente și moarte
Mulți sunt cei care au auzit de Macbeth, celebra piesă a lui Shakespeare, dar puține persoane știu că aceasta a fost blestemată încă de la început. Istoria spune că autorul ar fi scris-o ca să-l impresioneze pe regele scoțian James I (care a scris o carte despre demonologie) și face referiri la vrăjitorie. De altfel, există multe voci care afirmă că descântecele rostite de vrăjitoare în piesă sunt autentice. Drept urmare, vrăjitoarele reale se crede că au fost lezate de acest lucru și au blestemat piesa. Iar vorbele lor au avut mare efect dacă se pune la socoteală faptul că Macbeth a avut probleme mari chiar înainte de premieră. Asta pentru că actorul care urma s-o interpreteze pe Lady Macbeth la prima reprezentare a murit cu puţin timp înainte de aceasta, și însuși William Shakespeare a fost nevoit să joace în piesă. Dar asta nu e tot. În anul 1672, actorul care evolua în rolul lui Macbeth a folosit un pumnal adevărat și și-a înjunghiat colegul care juca rolul lui Duncan. Victimă a piesei blestemate a fost chiar Abraham Lincoln. Se spune că acesta a citit câteva pasaje în timp ce a călătorit pe Fluviul Potomac în ziua în care a luat sfârșit războiul civil, iar cinci zile mai târziu a fost ucis. Nenorocirile nu s-au oprit aici. Când piesa Macbeth a fost pusă în scenă pe Broadway în anul 1988 au avut loc o serie întreagă de accidentări, iar nu mai puțin de 26 de oameni, printre care regizori, directori de scenă, arhitecți de lumini etc., s-au îmbolnăvit. Se spune că actorii cunosc acest blestem și nu pronunță numele piesei în incinta vreunui teatru…
Cum se scapă de energiile negative
Se crede că cel mai adesea blestemele acționează în cazul în care victima știe de existența lor. În această situaţie, persoana în cauză începe să refuze mâncarea și băutura, iar anxietatea acută influențează sistemul nervos simpatic. Tensiunea victimei începe să scadă, pulsul crește, iar plămânii nu mai pot produce oxigen. Există și cazuri în care persoana blestemată cade pradă morții. Sunt însă și practici păstrate din bătrâni prin care se scapă de blesteme: consumarea apei sfințite (agheazmă), purtarea unui ban de argint, sare sfințită pusă în încălțăminte, păstrarea unui cuțit tămâiat la piciorul patului.