de Roxana Istudor şi Sorin Dumitrescu
Fenomenul inexplicabil prin care mase mari de oameni ajung să aibă aceleași simptome - și acelea dintre cele mai stranii - a avut, de-a lungul timpului, câteva episoade de o gravitate ieșită din comun.
Epidemia de râs
În Tanganyika s-a înregistrat un episod isteric care a făcut înconjurul lumii. Satul Kashasha, din zona Lacului Victoria, a început să răsune de râsetele necontrolate ale unui număr tot mai mare de tineri. Totul a pornit de la o glumă și de la amuzamentul în cerc restrâns, dar hohotele au fost atât de contagioase, încât din școală s-au întins la alți copii din afară, la părinții acestora, și tot așa. Mii de oameni au fost atinși de acest fenomen, care a rămas de neexplicat până astăzi, deși a trecut mai bine de o jumătate de secol. Interesant este faptul că a dispărut la mai bine de un an de la debut, afectându-i serios pe mulți dintre cei atinși de febra râsului necontrolat, care au avut simptome de durere, leșin, probleme respiratorii, erupții cutanate sau au dat în plâns isteric.
„Miracolul laptelui”
În 1995, în zorii unei zile de toamnă, un preot hindus a dus o linguriță cu lapte la gura statuii Zeului Ganesha, aflată într-un templu din New Delhi. Lichidul a dispărut, iar preotul a fost convins că zeul a absorbit laptele. Vestea despre această minune s-a răspândit ca focul și, în doar câteva ore, toate statuile idolilor din nordul Indiei consumau lapte și întreaga lume credea cu strășnicie asta. Fenomenul a fost raportat a avea loc zile la rând, până în luna octombrie, fiind relatat chiar în presă - este adevărat, și cu opiniile scepticilor. Câțiva ani mai târziu, când tot în capitala Indiei au început să apară povești despre existența unui soi de om-maimuță care umblă liber prin oraș și atacă oamenii, miracolul laptelui a fost trecut la categoria isterie în masă.
Gândacul mușcător
Un soi de febră misterioasă erupea, în 1962, într-o fabrică de confecții din SUA. Tot mai multe persoane manifestau dezorientare, vărsături, amețeli și greață. Nu a durat mult până când a fost inventată și cauza potențială: un gândac care își mușca victimele. A fost suficient pentru ca un număr de 62 de muncitori să dezvolte misterioasa afecțiune. Unii au fost chiar spitalizați, iar presa a preluat cu nesaț și cu detalii întreaga poveste. Dar cercetările derulate de Departamentul de Sănătate Publică nu au concluzionat că ar fi fost vorba despre vreo insectă agresivă, cu atât mai mult cu cât niciunul dintre cei afectați nu avea semne de mușcături, ci că, mai degrabă, o anxietate convertită în isterie de masă ar fi condus la simptomele manifestate.
Obsesia telenovelei
Telenovela este „pâinea cea de toate zilele”, din perspectiva entertainmentului, pentru milioane de oameni din toată lumea. Și nu este vorba doar despre persoanele trecute de o anumită vârstă, ci și despre tineri, chiar adolescenți, care pot ajunge să dezvolte obsesii pentru personaje din acest tip de programe de televiziune. S-a întâmplat în Portugalia, unde telenovela „Morangos com Açúcar” a devenit atât de populară printre copii și adolescenți, încât s-a transformat într-un fenomen greu de controlat, cu manifestări dintre cele mai neobișnuite. În vara anului 2006, peste 300 de elevi din 14 școli afirmau că au simptome similare cu ale personajelor din programul cu pricina, care tocmai încheiaseră un episod în care erau bolnavi. Așa au apărut la copii cât se poate de obișnuiți presupuse dificultăți de respirație, erupții ale pielii și amețeli, care au dus la închiderea mai multor școli.
„Războiul lumilor” - panica prin radio
Unul dintre cazurile clasice de isterie în masă a rămas seara în care Orson Welles s-a apucat să relateze povestea lui George Orwell, „Războiul lumilor”, în noaptea de Halloween a anului 1938. Lumea era deja panicată de spectrul noului război mondial care se întrezărea, și oamenii nu au stat prea mult pe gânduri, la auzul reprezentației de la radio, până să creadă că a început conflagrația. Cetățenii americani au luat-o la fugă pe străzi, îngroziți, iar tensiunea se amplifica de fiecare dată când vreunul spunea că simte miros de gaz sau vede în zare avioane inamice. Teroarea a cuprins mare parte a Statelor Unite și a durat o vreme până când Poliția și ziarele au reușit să calmeze spiritele. Totuși, până la izbucnirea reală a celui de-Al Doilea Război Mondial nu a mai durat mult…
Febra dansului mortal
Sunt aproape 500 de ani de când a fost consemnat unul dintre cele mai cutremurătoare episoade de isterie în masă. Se întâmpla în Strasbourg, Franța, în 1518, când o femeie rămasă în istorie, Frau Troffea, a început să danseze frenetic în plină stradă. Unul câte unul, alți oameni au intrat în acest joc incredibil și fără vreo explicație logică; după o săptămână erau 34 de dansatori, după o lună, 400, notează cronicile timpului. În tot acest timp în care a continuat frenezia neîntreruptă, mulți au murit de atac de cord, de accidente vasculare cerebrale sau pur și simplu de epuizare. Nici azi nu se știe de unde a pornit dansul și cum de atâția oameni au fost contaminați de mișcarea care pe mulți i-a dus direct la groapă.
Apa „dulce“ era... pestilenţială
Incidentul petrecut în India în anul 2006 a ajuns să fie cunoscut ca fenomenul „apa dulce din Mumbai”. Unii locuitori din zonă au afirmat atunci, în mod surprinzător, că apa care venea de pe Vârful Mahim, unul dintre cele mai poluate izvoare ale țării, în care se deversează mari cantități de deșeuri industriale în fiecare zi, ar fi devenit brusc… dulce. În doar câteva ore, locuitorii dintr-o altă localitate au anunțat și ei că apa din zona plajei Teethal este, de asemenea, dintr-o dată, dulce. Comisia de control al poluării din Maharashtra a dat alarma, avertizând oamenii să stea deoparte de aceste ape „dulci”. Dar atenționarea a fost în van pentru mulți cetățeni, care s-au apucat să consume lichidul, apoi l-au adunat în sticle, ignorând mizeria care continua să se scurgă la vale. În ziua următoare, inexplicabil, oamenii au ajuns la concluzia că apa din zona plajei redevenise sărată…