de Andrei Dicu şi Adrian Barna
Legendele despre blesteme abundă în zilele noastre şi majoritatea nu pot fi verificate. Tocmai de aceea, dincolo de mister, ele trezesc spaimă şi, în acelaşi timp, întrebarea dacă am putea preveni nenorocirile care stau la pândă.
„Vulcanul” din peşteră
Când cineva credibil, un om de afaceri cu destul de mare succes, care nu s-ar compromite inventând o asemenea poveste, vorbeşte despre blesteme, mai ales că tot ce s-a întâmplat nu l-a afectat doar pe el, ci şi pe membrii familiei sale, putem presupune că în spatele relatării se găseşte o dramă. Personajul nostru se afla în Cehia, la Brno, la un seminar de afaceri, şi, pentru că ajunsese mai devreme, întregul grup de participanţi a hotărât vizitarea unei peşteri. La un moment dat, domnul X, pentru că aşa îl vom numi de aici înainte, a observat o piatră cenuşiu-verzuie, zgrunţuroasă, din granit. Era cam cât pumnul unui bărbat, iar natura îi dăduse o formă de-a dreptul incitantă, dreptunghiulară, ca şi cum ar fi fost sculptată de mâna unui om, iar una dintre feţe avea un con ascuţit, aidoma unui vulcan în miniatură. De când a văzut-o s-a şi întrebat ce întrebuinţare să-i dea, şi s-a gândit s-o transforme într-un presse-papier, pe care să-l aşeze pe biroul său. Profitând de întuneric şi de faptul că partenerii de călătorie şi ghidul se îndepărtaseră, s-a aplecat peste balustrada de lemn şi a luat piatra neobişnuită, pe care a ascuns-o sub haină.
Domnul X, între spital şi o călătorie înfiorătoare
Deşi domnul X era încântat de achiziţie, problemele au început chiar de a doua zi. De dimineaţă, când cobora scările spre restaurantul hotelului, s-a împiedicat de covorul care acoperea treptele şi a căzut de-a rostogolul pe scări, luxându-şi glezna stângă. Durerea era atroce, dar în grup era un medic care l-a asigurat că piciorul nu e rupt. A pus totul pe seama ghinionului... Seminarul era structurat pe patru sesiuni, şi pentru fiecare cumpărase un bilet contra sumei de 100 de dolari. Ca un făcut, după prima sesiune nu l-a mai găsit! În fine, a mai cheltuit încă 100, pentru alt bilet. Aproape de finalul seminarului, glezna i se umflase teribil, aşa că omul nostru a ajuns la spitalul din Brno, unde medicii i-au pus piciorul în ghips. Se împăcase cu gândul, deşi întreaga „operaţiune” îl costase 400 de dolari. „Ghinion”, şi-a spus. „Iar când ai ghinion, e bine să nu te gândeşti la el, ci la lucruri pozitive, care te binedispun”... Numai că, pe drumul de întoarcere, autocarul cu care a mers a avut nu mai puţin de patru pene de cauciuc şi una de motor. Maşina era „de firmă”, iar cei doi şoferi aveau experienţă îndelungată. Îşi făceau cruci şi spuneau că aşa ceva nu li s-a întâmplat niciodată... Până să ajungă la destinaţie au întârziat o zi şi jumătate.
Mâna fracturată şi traumatismul cranio-cerebral
Piatra buclucaşă şi-a ocupat locul pe biroul de acasă al domnului X, dar lui nu-i mai făcea plăcere s-o privească. Tot ce-i evoca era un şir enorm de probleme, o durere cruntă şi o oboseală teribilă. Cu piciorul în ghips nu se putea urca la volan, aşa că a rugat un angajat să-l ajute. Într-unul dintre drumurile prin oraş, a căzut pe capul său altă năpastă! Un şofer de autobuz a pierdut controlul volanului şi a intrat în plin în ei. X s-a ales cu mâna strângă fracturată, iar angajatul său a suferit un traumatism cranio-cerebral serios. Deja era prea mult... După 12 ore petrecute la spital, domnul X s-a întors acasă. Soţia şi fiica sa erau teribil de îngrijorate. A doua zi, dis-de-dimineaţă, secretara l-a anunţat că le-a luat foc depozitul de materiale! Era de ajuns! Imediat, cu toată încrederea în sine de care ştia că dă dovadă în situaţii de criză, nu s-a putut abţine să nu se întrebe dacă nu cumva peste viaţa sa şi a familiei se abătuse un blestem. Nevasta sa era revoltată şi speriată. A încercat s-o liniştească, dar şi-a dat seama că şi lui îi era cumplit de frică. Din nou se gândea la posibilitatea unui blestem, iar asta l-a înspăimântat şi mai tare, pentru că nu ştia cum să lupte cu blestemele.
Slujbă de curăţire, cu rugăciuni şi lumânări
X i-a telefonat secretarei, pentru că la firmă era un adevărat haos. Doi dintre angajaţi voiau să demisioneze din pricina necazurilor care i se întâmplau lui şi care, credeau ei, aveau să se întoarcă împotriva lor şi a familiilor lor. Afaceristul şi-a rugat secretara să-l caute pe preotul în a cărui parohie era şi să-l roage să-l viziteze acasă. „Dacă mă lovise un blestem, numai Bunul Dumnezeu şi preotul erau cei care mai puteau îndrepta necazurile!”, s-a gândit. Preotul a sosit rapid. Mai intrase în casa lui doar o dată, însă X nu apucase să-i vorbească. Părintele răspândea în jur o stare de bunătate de-a dreptul apostolică. X i-a povestit prin ce trecuse, iar preotul s-a oferit să ţină o slujbă de curăţire. Şi-a pus patrafirul şi a scos din geantă o carte veche, legată în scoarţe de piele, mâncate la colţuri şi la cotor. Citea pe un ton moale, ca şi când ar fi recitat o litanie doar pentru el însuşi. Apoi, a început să se plimbe. A cerut o lumânare aprinsă şi a trecut prin toate încăperile, însoţit de soţia domnului X, pentru că acesta nu se putea ridica din pat. Ceea ce avea să se petreacă din momentul în care părintele a ajuns în biroul afaceristului este cutremurător şi inexplicabil. Vorba lui Winston Churchill: „Triumful judecăţii asupra materiei nu pare încă desăvârşit”...
Demonul a fugit! Unde oare?...
Când a ajuns în centrul biroului, preotul s-a oprit brusc în mijlocul unui pasaj pe care îl citea din cartea sfântă. Soţia lui X era în spate şi nu-i vedea faţa, dar i-a remarcat starea de încordare. I se părea că se transformă într-un animal la pândă. „În camera asta e ceva care a fost atins de necuratul, şi de aici se trag toate necazurile voastre!”, a spus el. Apoi a cerut iar o lumânare, rugând-o pe doamnă s-o aprindă. A luat-o cu mâna dreaptă. Tremura tot. Păşea încet, spunând aceeaşi rugăciune. A plimbat lumânarea pe lângă bibliotecă, dar nu s-a întâmplat nimic. Când a ajuns la birou, a trecut lumânarea pe lângă piatră şi, brusc, flacăra s-a stins! Preotul i-a spus femeii să reaprindă focul. Cu ochii holbaţi de spaimă, au privit amândoi cum flacăra s-a stins iarăşi. A treia oară, doamna a observat cum preotul împingea lumânarea greoi, ca şi când o forţă invizibilă i s-ar fi opus. Acum el recita rugăciunea tare, cu patos, dar flacăra s-a stins din nou. De data asta, preotul a reaprins-o el, dar când s-a apropiat de roca blestemată, mâna sa părea să lovească într-un zid. Femeia era înspăimântată! La un moment dat, forţa necurată din piatră s-a revoltat, iar biroul a început să vibreze. Până la urmă, preotul a izbutit să ducă rugăciunea la bun sfârşit, şi o pace binefăcătoare a cuprins atmosfera. Părintele i-a mai vizitat de trei ori, le-a făcut o moliftă şi le-a adus icoane şi o candelă care a rămas aprinsă 30 de zile. Când l-au întrebat de unde au apărut atâtea grozăvii, le-a răspuns: „Un demon sălăşluia în piatra asta cine ştie de când. L-am făcut să plece!”. „Unde?”, au întrebat. Nu le-a răspuns. Apoi soţii X au vândut roca şi s-au mutat în altă casă...