de Mariana Borloveanu
Aşa cum cerul înstelat este catapeteasma naturală pe care Dumnezeu a creat-o pentru noi, oamenii, catapeteasma din biserică este chip al Împărăţiei Cerurilor.
În vechime, iconostasul era doar un grilaj
Catapeteasma este numită şi iconostas, fiind un perete despărţitor, compus din icoane care separă altarul de naos. În primul se săvârşeşte Sfânta Taină a Euharistiei, iar în naos se află comunitatea credincioşilor.
Dacă în vechime iconostasul era un fel de grilaj de aproximativ un metru şi jumătate înălţime, cu timpul s-au adăugat la coloanele ce susţineau gratiile acestuia alte coloane mici. Acestea erau unite prin icoane şi fixate printr-o grindă orizontală, pe care se aflau crucea şi reprezentarea răstignirii Mântuitorului. O dată cu stabilirea cultului icoanelor, pe catapeteasmă au început să se adauge şi alte rânduri, pe care în Erminii le găsim sub denumirea de registre şi astfel s-a ajuns la forma pe care o vedem cu toţii astăzi.
„Uşa milostivirii deschide-o nouă…”
Înainte de începerea Sfintei Liturghii, preotul se roagă astfel: „Uşa milostivirii deschide-o nouă, Binecuvântată Născătoare de Dumnezeu…“. De aceea, orice catapeteasmă este prevăzută cu trei uşi. Cele din mijloc poartă denumirea de împărăteşti, pentru că prin ele, la Sfânta Liturghie, intră Iisus Hristos Împăratul Cerurilor, sub forma Sfintelor Daruri. Pe aceste două uşi se zugrăveşte Icoana Bunei Vestiri, astfel încât cele două personaje ale scenei - Sfânta Fecioară şi Sfântul Arhanghel Gavriil - să fie faţă în faţă (de obicei, Sfânta Fecioară în dreapta şi Sfântul Arhanghel în stânga). Maica Domnului este zugrăvită aici pentru că ea este cea care ne-a deschis calea milostivirii Cerului. Cele două uşi laterale poartă numele de diaconeşti, deoarece prin ele intră şi ies diaconii în anumite momente ale slujbei.
Partea de deasupra uşilor împărăteşti este acoperită cu o perdea de pânză de diferite culori, numită dveră, care se trage în lateral sau se ridică în momentele rânduite din cursul slujbei. Pe acestea se pictează chipurile Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, ca păzitori ai uşilor Raiului.
Icoanele împărăteşti, făcătoare de minuni
Pe spaţiile dintre uşile împărăteşti şi cele laterale se pictează întotdeauna, în dreapta, Icoana Mântuitorului şi în stânga, Icoana Maicii Domnului (şezând pe tron, cu Pruncul în braţe). Aceste două personaje principale din istoria omenirii sunt înfăţişate în slava lor cerească, motiv pentru care încadrează acest spaţiu important. Cele două icoane împărăteşti sunt venerate atât de clerici, cât şi de laici, şi-ntotdeauna rugăciunea cu lacrimi fierbinţi, rostită în faţa acestora, se-nalţă până în slava Cerurilor, aducând mângâiere pentru toţi cei care îşi înalţă rugămintea spre Bunul Dumnezeu.
În continuarea aceluiaşi registru, pe spaţiul din dreapta uşii laterale dinspre sud este pictată icoana sfântului patron al bisericii respective, iar în extremitatea opusă se află reprezentările unor sfinţi veneraţi mai mult în regiunea respectivă, ca Sfântul Nicolae, Sfântul Ioan Botezătorul, Cuvioasa Parascheva şi alţii.
Chipul Mântuitorului, imprimat pe Cărămida Craiului Abgar al Edesei
Registrul icoanelor împărăteşti cuprinde patru teme esenţiale din Istoria biblică a Vechiului Testament: slujirea la templu a lui Zaharia (tatăl Sfântului Ioan Botezătorul), înălţarea şarpelui de aramă în pustie, ca simbol al Crucii salvatoare, sacrificiul lui Avraam, ca preînchipuire a jertfei lui Hristos, şi ofranda de pâine şi vin adusă lui Melchisedec de Salem, regele Ierusalimului, ca preînchipuire a jertfei euharistice.
Monumentale sunt cele 12 praznice împărăteşti, în mijlocul cărora, într-un medalion, este zugrăvită Învierea Domnului, ca fiind cel mai mare dintre praznice. Dacă între corpul de bază al catapetesmei şi registrul icoanelor praznicale este un mic spaţiu liber, în acesta se aşază icoana cea nefăcută de mână a Mântuitorului, adică Mahrama Sfintei Veronica ori chipul Mântuitorului imprimat pe Cărămida Craiului Abgar al Edesei.
În mijloc se află cei 12 sfinţi apostoli şi Iisus
În registrul din mijloc al catapetesmei se zugrăvesc chipurile celor 12 sfinţi apostoli, în mijlocul cărora se află icoana Mântuitorului. Pe următorul rând sunt pictaţi 12 prooroci mari şi mici ai Vechiului Testament, purtând în mâini diferite simboluri (Moise - tablele legii, David - chivotul, Isaia - cleştele), iar în mijlocul lor se află icoana Maicii Domnului cu Pruncul. Deasupra tâmplei se înalţă Crucea, pe care este zugrăvit Răscumpărătorul, iar la picioarele ei, în două iconiţe mai mici, îi găsim pe Maica Domnului şi Sfântul Apostol Ioan.
Iconostasul, ca monumental ansamblu arhitectural şi iconografic, trebuie să aibă prestanţă şi să impună evlavie.
„Coloanele de pe iconostas reprezintă firmamentul ce separă lumea spirituală de cea sensibilă. El semnifică unirea prin iubire a Cerului cu pământul“ (Sfântul Simeon al Tesalonicului)
