de Adela Stăncescu

- Este sărbătorit în aceeaşi zi cu Sfânta Iustina, care l-a învins prin credinţă

La 2 octombrie, numeroşi credincioşi vin la Biserica Zlătari din Bucureşti ca să îl cinstească şi să se închine la mâna dreaptă a Sfântului Ciprian, făcătoare de minuni. În timpul vieţii, el a fost întâi un vrăjitor vestit, dar apoi s-a convertit la creştinism şi a ajuns chiar episcop. A decis să-i slujească lui Iisus Hristos după ce a văzut că lucrările sale diavoleşti nu au niciun efect asupra Iustinei, o fecioară foarte credincioasă.

Un filosof prieten cu diavolii
Sfântul Ciprian s-a născut într-o familie bogată din Antiohia. Părinţi săi erau necredincioşi şi l-au trimis de când era mic să slujească în templele zeului Apollo. La vârsta de 7 ani a început să înveţe meşteşugul vrăjitoriei, iar când a împlinit 10 ani a ajuns în Grecia pentru a săvârşi jertfe în Muntele Olimp. Aici a deprins multe dintre cunoştinţele sale: ştia să stârnească vântul, tunetele şi ploile, să tulbure valurile mării, să provoace pagube în grădini şi în câmpii. Apoi a mers în diferite cetăţi pentru a afla mai multe taine diavoleşti. Astfel, la 20 de ani a mers în oraşul Memfis ca să studieze misterele egiptene, iar peste zece ani a plecat la caldeeni pentru a învăţa să citească în stele. Multă vreme a stat şi în Antiohia, unde a ucis mulţi oameni cu otrăvuri şi cu farmece, iar pe copii îi jertfea diavolilor.

Fecioara credincioasă din Antiohia
În acea vreme, în Antiohia trăia o fecioară frumoasă, care se numea Iustina, născută din părinţi păgâni. Auzind întâmplător propovăduirea unui diacon, a vrut să înveţe mai multe de la el. Nu a îndrăznit să-l caute, dar a mers în taină la biserică, unde a ascultat cuvintele lui Dumnezeu şi a crezut în Hristos. În scurtă vreme, Iustina i-a adus la credinţă şi pe părinţii săi, iar apoi au fost botezaţi toţi trei. După un timp, văzând episcopul că tatăl fetei sporea în credinţă, l-a făcut preot. Iustina a continuat să se nevoiască, trăind în post, rugăciuni şi în mare înfrânare. Într-una dintre zile, când mergea la biserică, a văzut-o un tânăr desfrânat, pe nume Aglaid, care s-a îndrăgostit de ea. De atunci a pândit-o şi a tot încercat să o convingă să-i fie soţie. Dar de fiecare dată ea l-a respins, spunându-i că mirele ei este Hristos, căruia îi slujeşte şi vrea să îşi păstreze fecioria. Atunci, Aglaid a răpit-o şi a dus-o acasă, dar au salvat-o vecinii când i-au auzit strigătele.

Lucrările satanice, distruse de semnul crucii
Pentru că nu ştia ce să mai facă, Aglaid a mers la marele vrăjitor şi fermecător Ciprian şi i-a promis mult aur şi argint. Acesta i-a spus tânărului că dorinţa sa va fi îndeplinită şi i-a dat un vas plin cu o licoare diavolească pentru ca să stropească locuinţa Iustinei. Şi noaptea, când s-a trezit să se roage, Iustina a fost cuprinsă de pofte trupeşti şi gândul îi era la Aglaid. Dar ea a înţeles că toate acestea erau de la diavol, şi astfel şi-a făcut semnul crucii şi a început să se roage cu tărie lui Hristos. Aşa a reuşit să zdrobească puterea diavolului care o chinuia. Atunci, Ciprian a făcut vrăji şi mai puternice, dar şi Iustina a luptat cu postul, înfrânarea şi rugăciunea stăruitoare şi a scăpat şi de data aceasta. Atunci, Ciprian i-a trimis din nou demoni nu doar ei, ci şi familiei, însă Iustina a biruit din nou.

Convertit la creştinism, a murit ca mucenic
Cum toate vrăjile pe care le credea de neînvins au fost destrămate de o tânără fecioară, Ciprian a început să pună la îndoială puterea diavolilor şi a încercat să-i alunge. Când aceştia au vrut să-l sugrume, el şi-a amintit de Iustina şi şi-a făcut semnul crucii. Aşa a înţeles puterea credinţei în Iisus Hristos. Apoi a mers la episcop şi i-a povestit tot ce a făcut până atunci; a luat cu el şi cărţile despre vrăjitorie ca să le ardă. A fost botezat, iar apoi a ajuns citeţ, diacon, iar după un an a fost hirotonit preot. Mai târziu, când Ciprian a fost făcut episcop, a învăţat mulţi oameni să creadă în Iisus, iar pe Iustina a făcut-o diaconiţă şi stareţă într-o mănăstire de fecioare. Însă conducătorul cetăţii i-a trimis pe amândoi în temniţă, unde li s-au zdrobit coastele şi au fost aruncaţi într-o găleată cu apă fiartă. Au răbdat toate chinurile şi nu au renunţat la credinţa lor, iar la 2 octombrie 304 li s-au tăiat capetele cu sabia. Trupurile lor au zăcut timp de şase zile neîngropate, apoi au fost luate de nişte străini, care le-au dus la Roma, şi acolo le-au dat unei femei cinstite, pentru a le îngropa. La mormântul lor, mulţi oameni bolnavi au fost tămăduiţi.

Biserica Zlătari, lăcaş sfânt pentru dezlegări de farmece

Situată pe Calea Victoriei din Bucureşti, Biserica Zlătari are ca hram Sfântul Ciprian şi poartă numele meşterilor aurari şi argintari care au construit-o în secolul al XVII-lea. Prima clădire a fost probabil din lemn, iar la jumătatea secolul al XVIII-lea a fost ridicat din temelii alt lăcaş de cult, cu ajutorul Spătarului Mihai Cantacuzino. A fost înzestrat de ctitor cu prăvălii, pivniţe şi moşii, fiind la acea vreme una dintre cele mai bogate mănăstiri din ţară. Mai târziu a fost pictată de Gheorghe Tăttărescu cu scene biblice grupate în panouri mari. Din 1888 a devenit biserică parohială, comoara ei cea mai de preţ fiind racla cu mâna dreaptă a Sfântului Mucenic Ciprian, care este făcătoare de minuni. Creştinii de pretutindeni vin ca să se închine cu evlavie la moaştele sale şi participă la Sfântul Maslu şi la alte slujbe care se săvârşesc aici, primind astfel vindecare de boli trupeşti şi sufleteşti şi dezlegare de vrăji şi de farmece.

• Când cei doi sfinţi au fost ucişi, un om oarecare, Teoctist, a căzut în genunchi lângă ei şi s-a mărturisit creştin. A fost imediat omorât, prin tăiere, iar acum este pomenit ca sfânt la 3 octombrie.