de Anda Postolache
- Demolarea Bisericii Albă-Postăvari, o poveste tristă din cartierul Uranus al Capitalei
Biserica Albă-Postăvari s-a aflat pe locul Pieţei Constituţiei, pe Strada Bateriilor, în fostul cartier bucureştean Uranus. Construită în 1564 de jupâneasa Caplea şi reconstruită în 1856-1857, această biserică în care s-a rugat Mihai Viteazul a fost demolată de Nicolae Ceauşescu în 1984.
Salvarea de la moarte a viitorului domnitor
Biserica Albă-Postăvari a fost numită astfel pentru a fi deosebită de Biserica Albă de pe Calea Victoriei. Povestea lăcaşului din cartierul în care locuiau cândva postăvarii este veche, dar mai ales interesantă, întrucât ne oferă date despre domnitorul Mihai Viteazul. În 1564, pe locul unde se afla acea biserică era incinta unui schit, iar vechea biserică adăpostea o icoană a Sfântului Nicolae, care a devenit celebră în urma unui episod istoric. Mihai Viteazul, care era pe atunci Ban al Craiovei, trecea pe lângă biserică, înconjurat de gărzile lui Alexandru Vodă cel Rău, fiind dus la decapitare. Mergând spre eşafodul din piaţa de la Curtea Veche, Mihai a cerut să fie lăsat să se roage în Biserica Albă-Postăvari. S-a rugat la icoana Sfântului Nicolae atât de intens şi cu atâta putere, încât Sfântul Nicolae a făcut minunea: l-a salvat de la moarte. Faptul este relatat ca atare de Nicolae Bălcescu în „Românii supt Mihai Voievod Viteazul”. Ajungând Mihai la eşafod, gâdele a spus că nu poate să taie capul acestui bărbat care îl impresionase în aşa măsură, încât a aruncat securea. Mihai a scăpat cu viaţă şi a construit în apropiere mănăstirea cu hramul Sfântului Nicolae, aşa cum a promis atunci când s-a rugat. Acea mănăstire a avut de suferit şi ea în vremea comunismului, a fost mutată din locul ei şi transformată în biserică de mir. Este biserica pe care o ştim azi drept „Mihai Vodă”.
Solitară, între mormane de moloz…
În casa parohială a Bisericii Albă-Postăvari, cândva semeaţă şi frumoasă, a copilărit preotul profesor Florin Şerbănescu, ca fiu al parohului Nicolae Şerbănescu. Profesor la rândul său, iubit şi apreciat de cei care l-au cunoscut, preotul Nicolae n-a părăsit biserica până în ultima clipă. Fiul acestuia, părintele Florin Şerbănescu, are amintiri despre momentele triste ale demolării. „Locul pe care era Biserica Albă-Postăvari era exact unde este acum Piaţa Constituţiei, în partea carosabilă din faţa Casei Poporului. Biserica, împreună cu casa ei parohială - construită în 1907 - era aşezată aproximativ în zona axului acestui semicerc al pieţei, cădea un pic în stânga. Demolarea ei a fost un episod dramatic. Biserica era din cărămidă şi a fost atacată cu buldozerele. Zvonul că se intenţionează restructurarea cartierului Arsenalului începuse să circule prin ’78-’79. Lucrurile au căpătat o tentă din ce în ce mai dramatică, iar locuitorii din zonă erau vizitaţi de tot felul de activişti care îi presau să se mute din case. Trăiau sub o stare de presiune extraordinară. Am văzut cu ochii mei cum oamenii plecau din casele lor cu lacrimi în ochi. Au şi murit mulţi atunci, de durere”, şi-a amintit profesor doctor Florin Şerbănescu. „Mai întâi au fost demolate clădirile din jur, iar biserica, la urmă. Încet-încet, se făcuse câmp liber. Începuseră excavatoarele să reconstruiască arhitectura dealului, niveleau locul pentru a se începe construcţia Casei Poporului. Biserica Albă-Postăvari a fost printre ultimele construcţii demolate în zonă. În 1981 i s-a întrerupt alimentarea cu apă, electricitate şi gaze, aşa încât tatei i-a fost foarte greu să mai facă slujbe acolo. A stat cât a putut în casa parohială, după care s-a mutat, dar a slujit în biserică până în 1984. Povestea cu mare durere în glas această dramă pe care a trăit-o în ultima parte a vieţii. A slujit ultima liturghie la 25 februarie 1984. După care, la 18 martie, a fost demolată biserica. Rămăsese singură între mormane de moloz şi pământ…”, ne-a mai povestit, cu tristeţe, părintele Şerbănescu.
• Icoana făcătoare de minuni a Sfântului Nicolae a ajuns în Muzeul Mănăstirii Antim.
Unele obiecte de cult şi patrimoniu au fost recuperate
În casa parohială, copil fiind, preotul Şerbănescu a cunoscut mari personalităţi, printre care Mitropolitul Tit Simedrea şi academicianul Nicolae M. Popescu, „un motiv în plus ca biserica aceasta şi locurile de acolo să-mi rămână foarte apropiate sufletului”, după cum ne-a mai spus acesta. În biserică se afla şi o icoană a Maicii Domnului pictată de Nicolae Grigorescu, iar celelalte fresce erau realizate în stil neoclasic de Anton Serafim.
Mobilierul bisericii, împreună cu obiectele de cult, catapeteasma sculptată în lemn de tei, cu icoane pictate în tinereţe de pictorul Nicolae Grigorescu, candelabrul principal, lucrat de Nicolae Faur din Brăneşti, cărţi bisericeşti din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea au fost cedate Bisericii Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din Popeşti-Leordeni, reconstruită după cutremurul din 1977. Tot la această biserică a fost dus şi unul dintre clopotele Bisericii Albă-Postăvari.
Capul domnitorului va rămâne în cripta Mănăstirii Dealu
Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei, a declarat recent că doreşte să aducă în oraşul oltean rămăşiţele pământeşti ale domnitorului Mihai Viteazul, unde acesta a fost o vreme Ban al Craiovei. Istoricii au criticat dur ideea, susţinând că, pe lângă faptul că nu există argumente plauzibile pentru această mutare, ar mai trebui şi să se cunoască locul unde este înhumat trupul domnitorului. La auzul ciudatei dorinţe, Arhiepiscopia Târgovişte a dat un răspuns cât se poate de ferm: „După tragica şi martirica moarte a marelui voievod, la 9/19 august 1601, pe Câmpia Turzii, aşa cum afirmă întreaga noastră istoriografie, corpul i-a rămas la locul asasinatului, fără a se cunoaşte, din nefericire, până astăzi, ceva referitor la locul în care se află. Însă, capul voievodului a fost luat de Radu Buzescu Clucerul şi adus, în anul 1603, la Mănăstirea Dealu, importantă necropolă voievodală a Ţării Româneşti. Aici a rămas, de atunci, pe vecie, ca un important loc de pelerinaj naţional pentru toţi românii”. În acest an se împlinesc 420 de ani de la urcarea pe tron a voievodului martir Mihai Viteazul, primul unificator al românilor într-un singur stat (1593).
