de Andrei Dicu
La 29 iunie, lumea creştină îi sărbătoreşte pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Călătoriile misionare ale Apostolului Pavel ni-l înfăţişează pe acesta drept un propovăduitor al creştinismului în Asia Mică şi în jurul Mării Egee. El nu doar i-a convins pe păgâni să adopte religia lui Iisus, ci a şi întemeiat biserici.
La început a fost... Saul din Tars
Sfântul Apostol Pavel s-a născut în anul 5 d.Hr., la Tars. Ştim despre el că a scris cea mai mare parte a Noului Testament şi că a fost venerat, deopotrivă, atât de lumea creştină, cât şi de cea islamică. Este cunoscut şi sub numele de „Saul din Tars” (Saul, în ebraică, este sinonim cu „Paul” şi „Pavel”), iar episoadele din viaţa sa sunt cunoscute din scrisori şi din cartea neotestamentară „Faptele Apostolilor”, considerată în mod tradiţional ca fiind scrisă de ucenicul său Luca. Nu se cunosc date din copilăria şi din adolescenţa sa, dar se spune că avea un temperament vulcanic, chiar violent. Iniţial, s-a alăturat prigoanei împotriva creştinilor, însă în timp ce mergea către Damasc s-au petrecut revelaţia şi celebrul episod al convertirii sale instantanee. Apariţia lui Iisus, care i-a spus, calm, „Saule, Saule, de ce mă prigoneşti?” (după unii cercetători „Saule, Saule, de ce mă cauţi?”), l-a transformat brusc din persecutor în misionar.
Bătrânul cu oul de aur l-a îndreptat spre Macedonia
Dacă am porni pe urmele Sfântului Apostol Pavel, drumul ne-ar purta, la început, către Asia Mică, la sud de Capadochia şi Cilicia, apoi înspre Grecia, mai exact spre Kavala şi spre Insula Thassos. Pe urmă am purcede spre Malta şi la final către Roma, prin Siracusa. În prima şi în cea de-a treia călătorie am trece prin Ierusalim, cel mai sudic punct atins de Apostol. Paul şi-a început peregrinările în anul 50 d.Hr. (după alte date anul 44 sau 51) şi totul a plecat de la o viziune. În faţa sa a apărut un om îmbrăcat în straie macedonene, care i-a spus: „Vino în Macedonia, vino şi ne ajută!” În acea clipă, Sfântul Pavel a decis imediat să plece. A interpretat visul ca pe o revelaţie prin care Iisus îl chema pe pământul macedonean. Precizăm, dacă mai este nevoie, că vorbim despre teritoriile fostului imperiu creat de Alexandru cel Mare, şi nu de zona în care se află, astăzi, Republica Macedonia. Apostolul a pornit împreună cu Barnaba şi cu Ioan Marcu, din Antiohia Siriei. Din Seleucia au navigat înspre Cipru şi apoi au mers spre Pafos. Momentul revelaţiei s-a petrecut în Troia. În vis, bărbatul macedonean avea o înfăţişare apropiată de aceea a unui înger şi părea să ţină în braţe un ou de aur.
Grecoaica Lidia, primul european creştinat
În cea de-a doua călătorie, Pavel a ajuns la Neapolis, vechiul nume al urbei greceşti Kavala de azi. Kavala este un oraş levantin, orientat cu totul către port. La prânz, oamenii închid toate prăvăliile, se duc să mănânce şi să-şi facă siesta. Atmosfera este şi acum una liniştită, caldă, de bivuac. Până la criza financiară din zilele noastre, Kavala a fost timp de sute de ani leagănul liniştii în bătrâna Eladă. Oamenii nu duceau grija zilei de mâine şi după muncă huzureau ore în şir la soare, cu câte un pahar cu vin în mână. În acest paradis, care sclipea ca o mică bijuterie printre dinţii albi ai munţilor Olimpului, a poposit Pavel. Inimile localnicilor erau deschise către Dumnezeu, aşa că au ales să se boteze. Printre ei era o femeie din Tiatira, Lidia. Se spunea că ea a fost prima grecoaică şi primul european creştinat! Personificând un pic lucrurile, această Lidia, ea însăşi, a fost Lucrarea minunată a întregului grup apostolic.
Caz unic în istoria iniţierilor
Pavel avea cunoştinţe de greacă, de filosofie şi aparţinea, prin naştere, tribului Veniamin (sau Beniamin), precum se arată şi în Capitolul III din „Filipeni”, din care pornise primul rege al lui Israel, pe numele său tot Saul (nu este o coincidenţă întâmplătoare, ci revenirea arhetipului). Pavel şi-a şlefuit aptitudinile în şcolile de retorică ale cosmopolitului oraş Tars. Dar trebuie să ţinem cont că iniţierea sa a venit direct de la „sursă”, adică de la însuşi Mântuitorul. Cazul său a fost aproape unic în istoria iniţierii. Cel care „a coborât” în calea lui Saul din Tars era chiar Hristos. Iar iniţierea lui nu s-a produs, ca în cazul celorlalţi apostoli şi evanghelişti, de către un Hristos aflat în trup, în timpul vieţuirii sale ca om, în Cana Galileii, din Ierusalim. Iniţierea lui Pavel de către Hristos s-a petrecut înăuntrul neamului iudaic, dar în afara spaţiului tradiţional al Noului Testament. Şi este una dintre puţinele interpelări atestate - şi confirmate absolut - în care Hristos coboară pe axa lumii - şi i se arată unui „nemerituos” prigonitor al creştinilor. S-a scris mult despre iniţierea lui Pavel „în vis”, însă chiar dacă nu era „pipăibil cu mâna”, Hristos era pipăibil cu sufletul.
Arestat în Epir şi decapitat la Roma
În cea de-a treia călătorie, Apostolul a pornit din Antiohia, probabil în anul 54 d.Hr., şi a călătorit pe uscat în Galatia Frigiei, înspre Efes, înfiinţând biserica de aici. A menţinut legătura cu biserica din Corint prin Mesageri, dar se spune că a şi vizitat acest oraş, unul dintre leagănele civilizaţiei antice. A călătorit în Ahaia, unde a rămas trei luni. Ajuns apoi în Milet, Pavel s-a despărţit de bătrânii bisericii din Efes care îl urmaseră. A navigat apoi prin Cos şi Rodos, către Patara. Din Tir a navigat spre Cezareea şi, în ciuda avertizărilor referitoare la ostaşii romani care erau pe urmele sale, şi-a continuat drumul către Ierusalim. Acolo s-a încheiat ultima călătorie misionară a Apostolului Pavel, care a fost arestat imediat după aceea, la Nicopole, în Epir, şi dus la Roma. A fost decapitat în anul 67 d.Hr., iar în privinţa martiriului său, nici aici lucrurile nu sunt sigure. Unii îi venerează mormântul la „Tre Fontane”, iar alţii la „Bazilica Ostiense”.
• Sfântul Apostol Pavel este venerat atât de lumea creştină, cât şi de cea islamică.
Sfinţii Petru şi Pavel, ocrotitorii închisorilor
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi împreună, deoarece sunt consideraţi ocrotitorii închisorilor. Ambii au suferit câte o moarte martirică în acelaşi an. La început, Petru s-a numit Simon, iar când a fost acceptat ca apostol a primit numele de „Chifa” (echivalentul lui Petru în aramaică; înseamnă „piatră”). A fost pescar, iar când şi-a început activitatea publică era deja căsătorit. Şi-a luat soţia în călătoriile misionare, dar textele canonice nu ne spun dacă a avut copii. În schimb, „Faptele” apocrife ale lui Petru vorbesc despre fiica sa. Arestat de romani împreună cu Pavel, în vremea persecuţiei neroniene, Petru a fost răstignit, la cererea sa, cu capul în jos şi a fost înmormântat pe dealul Vaticanului.