de Roxana Istudor
Tehnologia deschide o nouă cale pentru însănătoșirea persoanelor afectate de boli neurologice grave. Este vorba despre lansarea unui implant spinal revoluționar, care ar putea face visul bolnavilor de paralizie, acela de a se ridica din scaunul cu rotile, o posibilitate a viitorului nu foarte îndepărtat.
Inspirat chiar de organismul uman
Un dispozitiv inovativ, creat de specialiștii elvețieni, este pe cale să realizeze o revoluție în segmentul persoanelor afectate de paralizie. Este vorba despre implantul numit e-Dura, care stimulează coloana vertebrală a pacienților prin inter- mediul impulsurilor electrice. Dezvoltat de cercetătorii de la Școala Politehnică Federală din Lausanne, a demonstrat deja capacitatea de a reface mișcarea în cazul unor cobai cu afecțiuni ale coloanei vertebrale. În timp ce implanturile fixe pot deteriora rapid coloana vertebrală din cauza frecării, noul dispozitiv este inspirat chiar de flexibilitatea organismului uman, fiind foarte compatibil cu pielea, explică cercetătoarea Stéphanie P. Lacour, care conduce laboratorul de interfațe bioelectronice al instituției. În acest fel, e-Dura poate evita procesele inflamatorii și escarele, succese dovedite în experimentele pe animale. „Acest dispozitiv este o realizare care depășește o frontieră și poate deschide o nouă eră în tratamentul bolilor neurologice”, este de părere Dusko Ilic, cercetător în cadrul „King’s College”, din Londra.
Studiile pe oameni, în următorii doi-trei ani
Dispozitivul are calități speciale și a fost conceput pentru a suplini rupturile nervoase de la nivelul structurii neurale din coloana vertebrală. Implantul poate reda funcțiile motorii persoanelor care suferă de paralizie și se conectează direct pe măduva spinării. Are șanse foarte mari să fie soluția viitorului pentru rezolvarea cazurilor de paralizie. Revoluționar este chiar materialul din care este confecționat, acesta având proprietatea de a se întinde așa cum o fac țesuturile vii. Echipa a folosit un polimer special și aur pentru electrozi. Implantul are mici canale incluse, care pot permite infiltrațiile de medicamente și controlul structurii protetice. Testele de laborator s-au concentrat pe capacitatea implantului de a transmite impulsurile nervoase motorii, iar dispozitivul, susținut cu activitate fizică și cu o serie de medicamente, a funcționat. S-au folosit însă stimuli exteriori, aspect asupra căruia cercetătorii continuă lucrul. Studiile clinice pentru adaptarea acestui dispozitiv la utilizarea în cazul oamenilor vor începe în următorii doi-trei ani.