de Roxana Istudor şi Sorin Dumitrescu
Nu există nici cauze cunoscute și nici tratament specific pentru condiția care poartă numele fibromialgie. Se manifestă prin dureri frecvente, probleme musculare și oboseală accentuată. Studiile specialiștilor arată că alimentația este factorul principal în combaterea acestor stări negative ale corpului.
Persoanele de sex feminin sunt cel mai supuse riscului
Potrivit medicalnewstoday.com, fibromialgia este o suferinţă noninflamatorie care constă în durere cronică, asociată cu alte simptome - oboseală, tulburări de somn, anxietate, depresie. Deşi fibromialgia nu este o boală nouă, a fost mult timp considerată un reumatism având la bază probleme psihice netratate. Cauzele precise ale acestor manifestări au rămas cvasinecunoscute, astfel încât la baza diagnosticului stau de regulă observații cum ar fi declarațiile pacienților care arată că debutul simptomelor s-a produs după un traumatism fizic sau un episod de stres psihic, legăturile apariției afecțiunii cu prezența la alți membri ai familiei, unele infecții. Persoanele de sex feminin sunt cel mai supuse riscului, precum şi cele de vârsta a doua și peste, cele care au în istoricul de familie această boală, precum și cei care suferă de alte afecțiuni, în special inflamatoare.
Cercetătorii, de acord cu o dietă antiinflamatoare
Ca în cazul multor altor afecțiuni, regimul alimentar poate agrava sau, dimpotrivă, ameliora starea de suferință a organismului, care reacționează cu simptomele fibromialgiei. Deși nu sunt parte a tratamentului standard care se recomandă suferinzilor afectați de această boală, specialiștii au constatat că nutriția îmbunătățește stilul de viață și starea generală de sănătate, cu efect direct asupra simptomelor fibromialgiei. Cercetătorii de la clinica din Cleveland, SUA, recomandă o dietă antiinflamatoare, cu impact direct asupra episoadelor de durere cronică. „Chiar dacă acest tip de dietă nu înseamnă automat și o scădere în greutate, ea reprezintă o bună modalitate de a ține greutatea la niveluri suficient de bune, ceea ce este un mare be- neficiu pentru persoanele care suferă de fibromialgie”, arată specialiștii americani.
Broccoli şi varza, un pachet redutabil de substanțe nutritive
Persoanele care suferă de fibromialgie au posibilitatea să aleagă alimente cu urmări directe și benefice asupra organismului. De exemplu, este recomandat să fie consumate opt-nouă porții de fructe și legume zilnic. Cu cât sunt mai puternic colorate, cu atât aduc organismului mai mulți nutrienți. Astfel, varza (alături de varietatea de Bruxelles), broccoli și conopida sunt un pachet redutabil de substanțe nutritive cu efect țintit. De asemenea, gălbenușul, sucul de portocale, carnea de ton sau de pește spadă și iaurtul îmbogățit cu vitamina D pot completa cu succes o dietă care să atenueze semnificativ simptomele fibromialgiei. Nu în ultimul rând, produsele din cereale integrale, cunoscute pentru efectele antiinflamatoare, sunt recomandate grație aportului de fibre și implicit a întăririi sistemului imunitar prin buna funcționare a digestiei.
Lactatele, glutenul și zahărul - de evitat
Adoptarea unei diete care să lupte cu fibromialgia implică și evitarea unor alimente. În top se află zahărul, un inflamator arhicunoscut, lactatele, ce conțin calciu, mineral care, de asemenea, poate cauza inflamații, glutenul (și în general produsele realizate din făină albă), precum și carnea roșie. Aceasta din urmă nu trebuie neapărat exclusă din alimentație, ci pur și simplu înlocuită cu carne de pui, de curcan sau de pește. „Aditivii alimentari pot agrava simptomele fibromialgiei. Aceștia se găsesc de regulă în ceea ce este cunoscut ca înlocuitori de zahăr sau în produse congelate de origine asiatică. Elimina- rea acestor substanțe din dietă a însemnat pentru mulți pacienți o micșorare semnificativă a durerilor provocate de boală”, arată Fundația pentru Artrită din SUA, care adaugă că suferinzii de această afecțiune pot ține un jurnal în care să noteze în urma căror alimente reacțiile sunt de ameliorare sau, dimpotrivă, de agravare.
Suplimentele, la indicația medicului!
În cazul în care cei care suferă de fibromialgie nu pot furniza organismului toți nutrienții necesari îmbunătățirii acestei stări, suplimentele cu vitamina D sunt recomandate, arată Institutul Național de Sănătate din Statele Unite: „Deși alimentele și suplimentele cu un aport sporit de vitamina D nu au efect garantat și valabil pentru toți cei care suferă de această afecțiune, administrarea lor este benefică, întrucât contribuie la buna sănătate a oaselor”. În orice caz, persoanele cu fibromialgie trebuie să consulte medicul înainte de a apela la suplimente, chiar și în cazul în care acestea poartă eticheta „natural”. Motivele sunt multiple: se poate depăși măsura, suplimentele pot interfera negativ cu substanțele administrate pentru alte afecțiuni etc. De exemplu, persoanele care suferă de fibromialgie iau deseori antidepresive, iar unele componente ale acestora interacționează cu substanțe din suplimente.
Fibromialgia afectează între 3% şi 6% din populația globului, cu 10 milioane de suferinzi doar în Statele Unite. Peste 75% dintre pacienți sunt femei
Schimbări benefice ale modului de viaţă
Pentru ameliorarea simptomelor fibromialgiei, specialiștii recomandă, pe lângă dietă, medicație și suplimente administrate la recomandarea medicului, alte mijloace cu efecte dintre cele mai benefice. De pildă, s-a demonstrat că exercițiile de gimnastică aerobică reduc semnificativ simptomele bolii, arată Academia Americană a Medicilor de Familie. Alte tipuri de exerciții fizice sunt ridicarea de greutăți, tai-chi sau practicile yoga. În plus, un program zilnic disciplinat, cu ore de odihnă, meditație și alocarea unui răgaz pentru hobby-uri, precum și acupunctura și ședințele de masaj sunt alte metode de a lupta cu fibromialgia.