de Daniela Arnăutu şi Florica Pintea
În 2010, la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva era premiată cu aur o invenţie românească realizată de o echipă medicală coordonată de renumitul nefro- log profesor doctor Alexandru Ciocâlteu (foto), şeful Clinicii de Nefrologie şi Hemodializă a Spitalului Clinic de Urgenţă „Sfântul Ioan” din București, ce ar reduce de zece ori costul tratamentului pacienţilor a căror viaţă depinde de dializă. De atunci au trecut şapte ani, şi niciun investitor nu a avut curaj să bage bani în ceva ce urma să lupte cu o industrie puternică: cea a dializei.
„Dispozitivul ar funcționa cel puțin zece ani”
- Cum s-a născut ideea şi în ce constă?
- În 2009, eu împreună cu doi medici mai tineri, Cristina David şi Alexandru Ionel Checheriţă, tot de la Spitalul „Sfântul Ioan” din Bucureşti, am reuşit să realizăm o metodă revoluţionară de dializă: peritoneofiltrarea. Practic, peritoneul pacientului devine membrană de dializă şi nu mai este necesar dializorul. De asemenea, un aspect deloc de neglijat este confortul pacientului, care nu ar mai fi nevoit să facă drumuri, periodice sau chiar zilnice, la un centru de dializă unde stă cu orele legat de un aparat. Prin abord chirurgical laparoscopic se introduc în organismul pacientului două microechipamente, unul cu rol de a produce urina şi altul de a elimina lichidul prin vezică. Din 2011 am primit brevet naţional pentru această invenţie, dar de atunci nu s-a mai mişcat nimic. Noi visam să începem teste clinice, să obţinem brevet internaţional etc.
- Care sunt beneficiile concrete pentru pacient?
- Sunt multe şi mari. Practic, chirurgul îi montează pacientului un manşon realizat dintr-un material biocompatibil, care comprimă vena portă. Astfel se scot toxinele din corp şi se elimină prin vezica urinară, printr-o valvă unidirecţională. Pacientul scapă de ţeava din burtă prin care, în dializa peritoneală, i se toarnă doi litri de soluţie la fiecare şase ore sau de drumurile la centrul de dializă pentru bolnavii care fac hemodializă. În plus, prin noua metodă, pacienţii îşi reduc semnificativ riscul de infecţii, de fluctuaţii ale tensiunii arteriale sau de insuficienţă cardiacă. Teoretic, acest dispozitiv, din momentul implantării, ar trebui să funcţioneze cel puţin zece ani, timp în care pacientul ar duce o viaţă cvasinormală.
„Am tot aşteptat să apară sponsori, dar nu s-a întâmplat acest lucru”
- De ce nu s-a arătat nimeni interesat să investească?
- Simplu: invenţia, care ar reduce de zece ori costurile dializei, nu se poate lua la trântă cu o industrie de 400 de milioane de euro pe an. Am tot aşteptat să apară sponsori, dar nu s-a întâmplat acest lucru. Chiar şi cei care se entuziasmaseră la început au făcut un pas în spate şi nu ne-au mai finanţat studiile clinice. Asta poate pentru că invenţia noastră, deşi a fost premiată cu medalia de aur la Geneva, deranjează o afacere mondială de peste 65 de miliarde de euro. Prin 2011 speram că totul va fi bine. Găsisem un sponsor, în persoana inginerului Florin Nuţă, de la General Turbo SA, care a oferit o sponsorizare de 80.000 de lei pentru demararea studiilor experimentale. Găsisem pacienţi dispuşi să le implantăm dispozitivul şi constituisem şi o echipă medicală în care erau conferențiar doctor Ion Dina, gastroenterolog, chirurgii Mircea Liţescu şi Rubin Munteanu, urologul Victor Cauni şi doctor Alin Bartoi, de la catedra de Chirurgie a Facultăţii de Medicină Veterinară.
- Ați putut ajunge la faza studiilor clinice?
- Din păcate, după această etapă s-a blocat totul, pentru că nimeni nu s-a mai arătat dispus să investească în continuare în dezvoltarea acestui nou sistem de dializă, deşi studiile efectuate arătaseră că metoda este viabilă, reduce de zece ori costurile dializei şi îmbunătăţeşte considerabil viaţa pacienţilor care depind de această procedură. A mai fost o încercare de studii clinice prin 2015, dar şi acolo lucrurile s-au terminat înainte de a le începe. Am avut întâlniri cu toţi decidenţii din România şi cu investitorii puternici din punct de vedere financiar. Nu a făcut nimeni nimic.
„Nu am renunţat“
- V-aţi resemnat?
- Din 1975 profesez în domeniul dializei. Nu m-am resemnat total, dar am renunţat să mai lupt, cel puţin pe moment. Pare că pe nimeni nu interesează că medicii români au reușit să găsească o alternativă pentru dializă, inventând un dispozitiv care presează organismul să lucreze singur. Am încetat să „lupt cu morile de vânt”, dar în sufletul meu nu am renunţat la idee atât pentru mine, cât şi pentru cei peste 10.000 de dializaţi din ţara noastră, pentru cei peste 300.000 de dializaţi din Europa şi pentru cei peste un milion din întreaga lume. Dar am înţeles foarte clar că această nouă tehnică de dializă poate da peste cap socotelile marilor companii. Nu îmi pun problema să reuşesc eu. Nu este o problemă de orgoliu personal.