de Cătălina Tăgârţă
Reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) recomandă alăptarea exclusivă în primele şase luni de viaţă şi continuarea, în paralel cu mâncarea, până la doi ani. Faptul că nu au lapte suficient, că acesta nu e bun sau nu satură copilul nu sunt scuze acceptate de medici, care afirmă că 98% dintre femei, inclusiv mamele adoptive, pot alăpta dacă au sprijin şi informaţii corecte. În plus, de mii de ani, femeile şi-au hrănit copiii la piept, ceea ce înseamnă că reuşeau să găsească soluţii în natură pentru problemele pe care le întâmpinau. Medicul homeopat Mihaela Georgia Cîmpian (foto), reprezentanta site-ului www.homeo.ro, ne-a spus mai multe despre efectele benefice ale medicamentelor naturale asupra lactaţiei.
„Abordarea este holistică”
- Doamna doctor, înainte de toate aş vrea să le explicăm cititorilor în ce constă homeopatia!
- În homeopatie, abordarea este holistică, organismul este privit ca un întreg. Homeopatia caută cauza şi o tratează cu remedii asemănătoare. Practic se dă bolnavului un remediu homeopat - natural, netoxic - preparat dintr-o substanţă care, administrată într-o cantitate mare unui om sănătos, ar produce exact simptomele pe care le are pacientul. Pe principiul „cui pe cui se scoate”. Însă de multe ori problema e profundă, nu merge să dăm remedii generale. Tratamentul este individualizat - două persoane cu aceeaşi boală pot primi formule de tratament diferite.
- Deci, plantele şi substanţele folosite pentru crearea remediului sunt alese în funcţie de simptomele pe care le prezintă pacientul.
- Simptomele sunt semnele unui dezechilibru interior, sunt cuvintele cu care corpul îşi spune păsul. Aşa că rolul homeopatului este să asculte semnele date de corp, să facă asocieri, să rezolve puzzle-ul şi aşa se va rezolva şi problema.
„Părinţii trebuie să fie sănătoşi şi liniştiţi în momentul conceperii”
- Cum stau lucrurile când vine vorba despre alăptare?
- Ideea e simplă. Să începi să tratezi înainte de a alăpta, preferabil chiar înainte de a concepe. Viitorii părinţi trebuie să-şi reechilibreze organismul şi să primească remediul constituţional. Atât mama, cât şi tatăl joacă un rol important, aşa că trebuie să fie sănătoşi şi liniştiţi în momentul conceperii. Dacă e o sarcină programată, pot cere ajutor în momentul planificării. Dacă nu, se pot adresa unui homeopat în timpul sarcinii. Remediile sunt de obicei granule, care se iau fie zilnic, fie săptămânal, depinde de caz.
- Ce fel de probleme pot fi tratate pe timpul sarcinii?
- Homeopatia poate trata - de la greţurile din primul trimestru de sarcină şi infecţiile urinare sau candidozele vaginale care apar destul de frecvent în această perioadă şi până la afecţiuni mai grave, cum ar fi preeclampsia. De asemenea, sunt cazuri în care gravida suferă decepţii, are probleme şi trece prin stări emoţionale puternice, pe care le transmite fătului, aşa că trebuie ajutată să le facă faţă, să se echilibreze, pentru a nu îşi face rău ei sau copilului. Apoi, e bine de ştiut că există remedii pentru o naştere mai uşoară, rapidă şi fără complicaţii. De exemplu, în loc de un travaliu de zece ore, mama poate naşte în doar două-trei ore, ceea ce înseamnă scutire de efort şi suferinţă. Şi, nu în ultimul rând, femeile însărcinate care au indicaţie de cezariană pentru că fătul este într-o poziţie anormală e bine să ştie că acest lucru poate fi rezolvat cu remedii homeopate chiar şi cu doar câteva săptămâni înainte de naştere.
„Nimeni nu va fabrica lapte mai bun decât natura”
- Ce se întâmplă când mămicile au prea puţin lapte sau când acesta nu e bun?
- Nimeni, niciodată, nu va putea fabrica lapte mai bun decât natura. În plus, mama îl hrăneşte pe bebeluş şi emoţional, nu-i dă doar lapte, ci şi emoţii. Dacă bebe e bine, mama e bine, atunci nu se intervine. Însă dacă apar probleme, de orice fel, trebuie căutată cauza. De exemplu, dacă scade secreţia lactată din cauza stării emoţionale a mamei se poate recomanda Ignatia sau Sepia, iar în caz de epuizare fizică se poate prescrie China sau Phosphoric acid. Acestea sunt doar exemple, căci numai homeopatul poate stabili care este medicamentul cel mai potrivit şi în ce diluţie trebuie luat. Mai există situaţii în care laptele: fie e sărac în nutrienţi sau nu e suficient, bebe nu se satură, plânge şi cere des sânul - şi atunci se poate prescrie Pulsatilla sau Calcarea carbonica, fie are gust neplăcut şi copilul refuză sânul, caz în care se prescriu remedii homeopate cum sunt Silicea sau Mercurius.
- Ce mai trebuie să ştim?
- Tot legat de perioada de lactaţie, mai trebuie menţionată şi mastita - inflamaţie a glandei mamare numită şi febra sau furia laptelui -, când de obicei se recomandă întreruperea alăptării şi se dau antibiotice. Homeopatic, cu remedii ca Belladonna sau Phytolacca, de exemplu, inflamaţia se retrage fără tratamente agresive, iar alăptarea nu este întreruptă. Ideal este ca mama să ia din timp remediul său constituţional, preîntâmpinând astfel toate aceste probleme.
Remedii şi pentru colici
- Există vreun remediu şi pentru colici?
- Da. Fie li se dă remediul lor constituţional, fie, de multe ori, mama primeşte remediul homeopat pe care starea sa fizică şi emoţională îl solicită. Multe mămici sunt uimite că vin să trateze copilul, iar eu le dau lor tratament homeopat, dar când revin la control îmi spun că problema s-a rezolvat.
- Cât costă consultul şi medicamentele homeopate, comparativ cu cele clasice?
- Consultaţia iniţială, care durează de obicei o oră, costă 80 de lei, iar controlul, care se face după aproximativ o lună, 60 de lei. Un flacon de granule care ajunge pentru două-trei săptămâni de tratament costă între 3 şi 15 lei.
Sânul, stimulat cu ajutorul unei pompiţe
Chiar dacă au născut prin cezariană iar medicii le-au recomandat în spital să-şi hrănească bebeluşul cu lapte praf, e bine de ştiut că lactaţia poate reveni dacă există dorinţă, răbdare şi dragoste pentru copil. „Oricine poate alăpta. Chiar şi mamele adoptive o pot face. Eu am trecut prin această experienţă cu cel de-al doilea copil. Am avut unele probleme după naştere, trei luni a fost hrănit artificial, dar nu m-am dat bătută. Sânul poate fi stimulat cu ajutorul unei pompiţe care se ataşează la el. La mine a funcţionat”, ne-a spus Sorana Mureşan, consultant în lactaţie şi reprezentanta Asociaţiei ProMama.
Ştiaţi că...
... laptele de mamă îşi schimbă compoziţia în funcţie de nevoile copilului, şi fiecare mamă are laptele perfect pentru puiul său?
... cu cât bebeluşul suge mai mult, cu atât mama produce mai mult lapte?
... laptele matern este steril, pe când cel praf poate fi contaminat în timpul procesului de fabricaţie?
... cu cât alăptarea este mai îndelungată, cu atât scade riscul de cancer mamar?