Main menu

header

de Elena Şerban

Diabetul este o afecţiune care se poate solda cu complicaţii grave pentru bolnavi. Nu de puţine ori, suferinzii de diabet au fost obligaţi să fie de acord cu amputarea unor membre, pentru a-şi salva viaţa. Pentru aceşti oameni ar putea fi o speranţă: ciorapii speciali pentru picioare, trataţi cu o bacterie care trăieşte în mod normal numai în noroiul din Antarctica. Conform Daily Mail, diabeticii care poartă ciorapii speciali îşi diminuează cu 60% riscul de a ajunge la amputare.

Senzaţiile de la nivelul picioarelor sunt reduse
Unul dintre simptomele diabetului e circulaţia deficitară, cauzată de depozitele de grăsime din artere. Pielea prin care sângele nu circulă suficient nici nu se vindecă aşa cum ar trebui şi apar infecţiile. În plus, nivelul mare de zahăr din sânge afectează terminaţiile nervoase, astfel că, în timp, senzaţiile de la nivelul picioarelor sunt reduse. În consecinţă, mulţi diabetici nu simt atunci când se rănesc la picioare sau se aleg cu infecţii, şi ajung la spital când situaţia a degenerat deja.

Tratamente de 33 de zile, repetate de cinci ori pe an
Ciorapul poate fi folosit trei zile şi se comercializează împreună cu mai multe capsule ce conţin ingredientele active. Acestea sunt amestecate cu apă şi în soluţia formată se înmoaie şosetele. După ce se usucă natural se încalţă ca orice alte şosete.
În Marea Britanie, o pereche de astfel de ciorapi va fi comercializată la preţul de 1,50 lire sterline (aproximativ 2 euro). Testele de până acum au arătat că tratamentele de 33 de zile sunt eficiente, mai ales dacă sunt repetate de cinci ori pe an.