Main menu

header

de Dana Purgaru

Ordinul pentru aprobarea procedurilor de anulare a oblgaţiilor fiscale, cunoscut sub numele Legea amnistiei fiscale, a fost publicat recent în Monitorul Oficial, iar la 24 august au intrat în vigoare procedurile de aplicare ale acestuia. Legea aduce scutirea la plata unor obligaţii fiscale pentru mai multe categorii de contribuabili.

Mai multe categorii vizate

Legea amnistiei fiscale se referă la anularea unor obligaţii fiscale, cum ar fi cele pentru salariaţii care au primit diurne, considerate de Fisc ca fiind asimilate salariilor, şi pentru persoanele care au obţinut venituri sub nivelul salariului minim pe economie şi au fost obligate să achite contribuţii de sănătate la nivelul salariului minim pe economie.

De amnistie vor beneficia şi 3 milioane de români care au fost somaţi să plătească sute de lei pe an, contribuţii sociale, deşi nu au încasat decât sume foarte mici ca dobândă sau dividende încasate de la SIF-uri. Asta în condiţiile în care ei nu obţinuseră venituri mult mai mici decât salariul minim pe economie, care era de 700 de lei în 2012.

Valabilă pentru veniturile realizate până la 1 iunie 2015

De asemenea, legea prevede anularea sumelor cerute de Fisc şi de la angajaţi, şi de la angajatori pentru anii trecuţi, după ce a reîncadrat veniturile obţinute din activităţi independente şi drepturi de autor drept salarii. Aici se încadrează profesiile liberale, de la avocaţi la arhitecţi şi farmacişti, cei cu venituri din drepturi de autor şi persoanele fizice autorizate - în total 600.000 de români.

Altă categorie de venituri la care se anulează impozitele şi contribuţiile stabilite suplimentar de Fisc sunt diurnele primite de şoferii care fac curse internaţionale şi de angajaţii agenţiilor de muncă temporară.

Amnistia este valabilă pentru veniturile realizate până la 1 iunie 2015.

Ordinul pentru aprobarea procedurilor de anulare a obligaţiilor fiscale ce fac obiectul prevederilor Legii nr. 209/2015 privind anularea unor obligaţii fiscale a fost publicat, împreună cu Legea nr. 225/2015 privind anularea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru anumite categorii de persoane fizice, în Monitorul Oficial numărul 0367 din 21 august