de Ştefania Băcanu şi Sorin Dumitrescu

„Ne îmbolnăvim singuri”, „Ne facem rău singuri” nu sunt niște mituri, reprezintă un adevăr dureros. Stresul continuu la care ne supunem, refuzul sau teama de exteriorizare, atunci când ne confruntăm cu probleme emoționale severe, sunt doar doi dintre factorii declanșatori ai afecțiunilor fizice, ai bolilor psihosomatice. Psihologul Andra Tănăsescu (foto) ne-a vorbit despre aceste probleme, tot mai des întâlnite, unde își au punctul de pornire, cum le putem gestiona, dar mai ales cum le putem trata.

„Pierderea unor persoane poate atrage o afecţiune”

- Ce sunt bolile psihosomatice?

- Bolile și afecțiunile de natură psihosomatică sunt cauzate de factori psihologici și emoționali, suprasolicitanți sau ignorați. De exemplu, perioadele de stres înde- lungat, stările de teamă sau de anxietate pronunțate, schimbările prea dese, ce nu permit acomodarea și creează un disconfort psihic și emoțional, pierderea unor persoane, fie pe motiv de despărțire sau deces, pot fi cauze care să declanșeze bolile de natură psihosomatică.

- Care sunt acestea?

- Studiile au arătat că majoritatea bolilor autoimune, cancerul, diabetul precum și disfuncții ale sistemului reproducător, digestiv sau respirator pot avea o cauză, mai mult sau mai puțin, emoțională. De asemenea, a fost demonstrat că bolile de piele, atunci când sunt de natură psiho-emoțională, arată un conflict de separare și/sau pierdere a iubirii de sine sau a unei persoane iubite.

„Este vorba despre o suferință mascată ce se cere auzită”

- Vorbim despre nişte suferinţe reprimate?

- În cazurile studiate până acum, este vorba despre o suferință mascată, ignorată sau reprimată care „cere să se facă auzită” prin modul în care funcționează sau nu prea corpul sau diferite organe.

- Cum se manifestă aceste afecţiuni psihosomatice?

- În funcție de nuanța conflictului și de persoană, se pot manifesta până la un an distanță de la evenimentul cu impact emoțional puternic. În majoritatea cazurilor, debutul în corpul fizic apare după ce șocul inițial a trecut, iar creierul percepe realitatea ca fiind „în siguranță să revin la funcțiile normale”. Atunci când iese din zona de luptă/fugi, organele care au fost suprasolicitate în perioada de stres manifestă efectele trăirii emoționale intense și atunci apare, practic, afecțiunea psihosomatică. Motivul este că, atunci când întregul organism este în „luptă sau fugi”, la nivel hormonal sunt declanșați hormonii stresului care au ca scop să ne impulsioneze, astfel încât noi să supraviețuim pericolului și să fim capabili să fugim sau să atacăm, pentru a ne păstra viața. Acest lucru se întâmplă atât în cazul situațiilor concrete care ne pun viața în pericol: accident, război, atac etc., cât și în ceea ce subconștientul nostru percepe ca fiind periculos pentru supraviețuire: pierderea iubirii, a apartenenței, a identității.

„Cele mai dese sunt la nivelul spatelui și al capului”

- Care sunt cele mai afectate organe ale corpului?

- Cred că cele mai întâlnite de mine sunt sistemul digestiv, sistemul cardiovascular și cel respirator. Cumva, cele trei tind să se interconecteze. În ceea ce privește corpul concret, cele mai dese afecțiuni sunt la nivelul spatelui și ale capului.

- Cum ştim că suferim de o boală psihosomatică?

- Pentru mine, primul semnal de alarmă a fost când, după „n” investigații la medici de renume, analize și toate cele, nu mi-au putut găsi nimic în neregulă. Nu spun că nu exista un factor medical, însă am realizat că am nevoie să sap mai profund. Un mod de a ne da seama dacă o reacție din corpul fizic este una la o trăire interioară este să observăm când apare cel mai evident.

„Singuri puteţi să începeţi de la procesul de conștientizare”

- Cum ar trebui să ne manifestăm astfel încât să nu dezvoltăm alte afecţiuni?

- În primul rând, toate stările de stres, de melancolie, de tristețe, de teamă, de nesiguranță sau, per ansamblu, neplăcute, care persistă pentru ceva timp, sunt semne ale creierului că este ceva ce provoacă un deranj interior. Dacă ne dăm voie să luăm pauzele atunci când avem nevoie de ele, dacă ne dăm voie să plângem sau să vorbim despre ce ne-a deranjat, dacă mergem și lucrăm cu acele stări care ne „lovesc din senin” și căutăm să le înțelegem sursa, atunci creierul nostru nu are nevoie să le „descarce” la nivelul corpului fizic. Până la urmă, bolile de natură psihosomatică sunt, de fapt, modul creierului nostru de a ne face atenți la un conflict emoțional puternic, eventual vechi, pe care noi îl ignorăm, dar care are nevoie să fie eliberat din sistem.

- Cum facem asta dacă avem anumite blocaje?

- Recomandarea mea ar fi să apelaţi la un specialist care să aibă o idee despre cum funcționează această conexiune dintre minte, emoții și corp. Nu aș recomanda în mod deosebit să lucraţi singuri pe cauzele afecțiunilor psihosomatice pentru că, dacă nu aveţi puțin noțiunea despre cum funcționează, e posibil să accentuaţi anumite simptome. Ce puteţi face singuri, este să începeţi de la procesul de conștientizare, să citiţi puțin mai multe despre cum funcționează întregul proces, care sunt asocierile descoperite de specialiști între organe/afecțiuni și conflicte emoționale și să observaţi ce anume rezonează cu lumea voastră interioară și exterioară. Iar încurajarea mea este că, dacă ați ales un terapeut și n-a făcut clic din prima, să vă dați șansa să descoperiți pe altcineva cu care să puteți rezona. Căutați detalii despre ce a făcut ca formări, ce specializări are, dar mai ales despre cum este ca om, ce și cum scrie, cum îi sună vocea prin ceea ce scrie, ce fel de postări are pe social media, care par să-i fie interesele, dacă are podcasturi sau clipuri postate pe undeva, cum vorbește, cum își poartă corpul.

„Bolile de natură psihosomatică sunt, de fapt, modul creierului nostru de a ne face atenți la un conflict emoțional puternic, eventual vechi, pe care noi îl ignorăm, dar care are nevoie să fie eliberat din sistem“

„Mai toţi oamenii poartă o umbră după ei“

- Interiorizarea este generată cumva şi de alte traume din trecut?

- Interiorizarea poate avea multe cauze. Cele mai multe vin cumva ca programe sau convingeri din trecut, învățate din familie sau de la oamenii de influență: bunici, bone, profesori, prieteni de familie. Reacțiile de genul „nu mai plânge”, „te faci de rușine”, „ce vor zice ceilalți despre tine”, „trebuie să fii puternic/ă”, „nu te mai smiorcăi”, precum și multe alte exemple, pot duce la o interiorizare și inhibare în ceea ce privește deschiderea de a comunica trăirile interioare. Un alt aspect este că trăim cu senzația că suntem singurii care suferim, singurii speriați, singurii „slabi”, singurii care sunt „tot ce nu este văzut bine pe lumea asta”. În realitate, însă, majoritatea trăieşte un conflict interior, mai mare sau mai mic. Dacă am realiza că mai toți oamenii poartă o umbră după ei, în bezna căreia se pot ascunde frici, suferințe, dureri, doruri, pierderi, ură, furie, atunci poate am învăța cum să fim mai blânzi cu noi înșine, ca în final să putem fi mai blânzi cu restul din jurul nostru.