de Silviu Ghering și Adrian Barna
Dealul Valea Radului se ridică la 6 kilometri de satul Vâlcelele din județul Argeș. În Vâlcele ajungeți pe DJ704H, drumul județean care se „rupe” la stânga din șoseaua națională DN7C în satul Merișani, la 16 kilometri după Pitești spre Curtea de Argeș. Acolo, pe dealul Valea Radului se înalță cu rugă sfântă spre Dumnezeu Biserica Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul și Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, cunoscută drept „Biserica Izvoarelor de Leac”. I se spune așa în popor pentru că este înconjurată de un complex de izvoare, troițe și mici capele ortodoxe. Nu mai puțin de 7 izvoare țâșnesc din pământul dealului, într-un peisaj de poveste, în mijlocul unei păduri parcă neatinsă de povara timpului și vitregia hrăpăreață a oamenilor.
Legendele povestesc că „Desfundă spre auz urechile surzilor și dezleagă spre grai limbile muților”
Apele „Izvoarelor de Leac” sunt cunoscute ca tămăduitoare din vechimi istorice, legendele povestind din generație în generație că „desfundă spre auz urechile surzilor și dezleagă spre grai limbile muților”. Se povestește cu mândrie în zonă că în răcoarea și limpezimea lor și-au găsit alinarea domnitori ca Mircea cel Bătrân și nepotul său preabinecunoscut în toată lumea, Vlad Țepeș. Zeci de mii de pelerini s-au oprit de-a lungul secolelor să se odihnească și să-și potolească setea și oarece beteșuguri trupești la aceste ape, în drumul lor spre mănăstirile Cotmeana, Tutana sau „minunea” meşterului Manole de la Curtea de Argeș.
O mulțime de monumente istorice vă așteaptă în apropiere
În Vâlcelele mai puteți vizita Biserica „Sfântul Nicolae” (1868), iar în satele învecinate Biserica „Sfinții Mihail și Gavriil” (1810) din Dobrogostea, curtea boierilor Vărzaru (1653) și Biserica „Sfântul Nicolae și Cuvioasa Parascheva” din Vărzaru, Biserica „Sfântul Nicolae” (1753) și ansamblul conacului Stătescu (1753) din Borlești, gara (1880), curtea boierească (secolele XVIII–XIX, conac, pavilioane, anexă, grajduri, parc și zid de incintă cu poartă), Biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1808) din satul Merișani.
Obiceiul locului impune fiecărui credincios care vine să ia apă de la „Izvoarele de Leac“, atât la dus, cât și la întors, pe o rază de un kilometru să păstreze taina tăcerii pe drum și să se roage cât mai mult la Bunul Dumnezeu pentru cea mai mare dorință pe care o are