Dacă ajungi măcar pentru o clipă în Bucureşti, pe Dealul Patriarhiei, vei simţi cum sfinţenia locului te învăluie uşor, zburând parcă din mâna Sfântului Dimitrie Cel Nou în toate colţurile lumii. Iar parfumul acesteia îţi va stărui neîncetat în minte.
Noaptea de 26 spre 27 octombrie nu pare ca toate celelalte nopţi în care Dumnezeu ne îngăduie bucuria de a slăvi numele Lui. E o noapte adâncă şi răcoroasă, ca de început de lume, cu stelele atât de jos, încât parcă le poţi culege cu palma. Este noaptea Sfântului Dimitrie Basarabov, ale cărui minuni nu vor înceta niciodată.
Între Bucureşti şi Ploieşti, pe malul lacului cu nume sugestiv, Lacul Maicilor, se ridică falnică şi frumoasă Mănăstirea Ţigăneşti. Lăcaş vestit de rugăciune, atestat documentar în anul 1780, mănăstirea este un furnicar de vrednicie împletită cu cântarea şi ruga către Dumnezeu.
doamna sa, Stanca. Aceasta ar confirma şi faptul că ar fi fost construită de călugări veniţi aici de la Muntele Athos. Mai întâi, pe locul acesta, aflat între copacii falnici ai Codrilor Vlăsiei, a fost un schit cu o biserică de lemn, păstrându-se de atunci icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe. Schitul Ţigăneşti, populat în acele vremuri de călugări, a trecut sub oblăduirea Mănăstirii Căldăruşani, monahii rămânând în acel sfânt lăcaş. Ulterior, la Schitul Ţigăneşti au fost aduse maici de la Schitul Turbaţi-Siliştea Snagovului şi Schitul Maicilor din Bucureşti.
Clopotniţa cu trei clopote 
- Biserica de Răsărit a suprapus sărbătoarea Sfintei Cuvioase Paraschiva peste cea a Zeiţei Venera. Popular, această zi mai este numită Vinerea Mare, Nunta oilor sau Năpustitul berbecilor. Acum se amestecă berbecii cu oile, pentru a se împerechea; 
La 14 octombrie, ortodocşii din ţara noastră o serbează pe Cuvioasa Paraschiva, sfânta ale cărei moaşte se află la Iaşi, în catedrala mitropolitană. Viaţa acestei sfinte, care a trecut tânără în împărăţia lui Dumnezeu, a influenţat în bine mulţi oameni, aducându-i la dreapta credinţă.
Pelerinaj la Iaşi
Toţi cei care merg la Iaşi sunt surprinşi de felul familiar în care locuitorii „dulcelui târg al Ieşilor” vorbesc despre Sfânta Paraschiva. Ai spune că se duc să-i dea bineţe unei apropiate. Şi, într-adevăr, le este prietenă această sfântă, prietenă, la rândul ei, cu Dumnezeu. Oamenii merg la racla cu moaştele sfintei şi se roagă să le împlinească fel şi fel de rugăminţi. Unii sunt bolnavi şi nu au altă şansă decât mijlocirea ei la tronul ceresc, alţii se roagă pentru rude sau prieteni, unii pentru iertarea păcatelor. Cei mai mulţi cer o minune. Şi dacă rugăciunea lor este din inimă curată şi sinceră, de cele mai multe ori minunile nu întârzie să apară. Mai multe astfel de întâmplări 
extraordinare le-am găsit consemnate în cartea „Din viaţa Părintelui Cleopa”, fostul duhovnic de la Mănăstirea Sihăstria. Vom reda aici câteva dintre acestea.
De la părintele Cleopa adunate
„Mi-a mai povestit părintele Laurenţiu Popovici că în tinereţea lui a văzut două minuni ale Cuvioasei Paraschiva. Într-un sat din apropierea Iaşiului au apărut omizi care rodeau tot. Atunci preotul satului şi credincioşii au cerut la Mitropolie să le-o dea pe Cuvioasa, să o ducă în livezile lor, ca să-i scape de această nenorocire. Li s-a aprobat. Au mers cu sobor de preoţi şi credincioşi şi au pus-o pe Sfânta Paraschiva într-o grădină sub un copac, care nu mai avea frunze, ci numai omizi. În apropierea grădinii curgea o apă şi în partea cealaltă era şoseaua naţională. După ce au început rugăciunile, toţi au văzut cum omizile coborau din copac şi mergeau la apă, se aruncau în apă şi mureau, iar altele mergeau pe şosea, se opreau acolo şi mureau strivite de maşini şi de căruţe. Când s-au terminat Sfântul Maslu şi rugăciunile, nu mai era nicio omidă pe copac şi nici în grădini. Le izgonise Cuvioasa Paraschiva. După aceea au mai zăbovit vreo două ore de i-au adus mulţumire lui Dumnezeu şi Sfintei Cuvioase Paraschiva pentru minunea făcută.”
O descoperire ce pare desprinsă dintr-un film de aventuri cu Indiana Jones a fost anunţată recent de o echipă de arheologi iordanieni. Ei afirmă că în localitatea iordaniană Rihab, aflată în apropierea graniţei cu Siria, au descoperit cea mai veche biserică creştină din lume.
Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Dorna-Arini este ridicată într-un cadru natural montan, care ar fi pe placul oricui şi este construită din lemn, cu o arhitectură zveltă şi elegantă, ce îţi poartă imediat privirea şi mintea spre înălţimile cerului. Este un aşezământ de maici, în care pelerinii pot petrece o noapte în condiţii bune de cazare. Turiştii, în schimb, pot sta şi mai multe zile la mănăstirea din Dorna-Arini, în regim de pensiune, casa de oapseţi fiind mai mult decât încăpătoare, oferind 40 de camere. Mănăstirea este situată la aproximativ cinci kilometri de staţiunea Vatra Dornei. Prin mijlocul satului trece Râul Bistriţa, Dorna-Arini fiind la altitudinea de 1.100 metri, la zona de întâlnire a Munţilor Bistriţei cu Rarăul. Pe cele două maluri ale râului străjuiesc arinii, de unde vine şi numele locului. Cei care merg la Dorna-Arini pot vizita, trecând prin satele Gheorhiteni şi Rusca, şi Broştenii lui Ion Creangă. 
În mijlocul Capitalei, ascunsă parcă de ochii curioşilor, Mănăstirea „Radu Vodă” ascunde o comoară de pictură, arhitectură românească, dar mai ales multă şi nepreţuită sfinţenie. Un monument ridicat în numele Sfintei Troiţe, avându-l alături pe Sfântul Nectarie, binecunoscut în toată lumea pentru minunile săvârşite.
Primul ctitor, Alexandru Voievod
Ridicată „spre slava lui Dumnezeu în numele Sfintei Troiţe”, începuturile mănăstirii se situează în veacul al XVI-lea. Astfel, primul ctitor, Alexandru Voievod, începe să zidească biserica în 1568, pe ruinele alteia mai vechi, ca apoi, în 1595, turcii lui Sinan Paşa să ardă tot. Rezidită între anii 1614 şi 1645 de Radu Voievod, mănăstirea poartă de atunci numele marelui conducător. Un document din 1586 ne spune că pentru a avea bani de reconstrucţie: „Domnul a vândut pe timp de un an vama de sare de la Ocnele Telega şi Ghiţişoara, cu care bani a făcut chiliile bisericii”. La rândul lui, Sinan Paşa, vrând să transforme ţara în paşalâc turcesc, fortifică Mănăstirea şi zidul cimitirului, întărindu-le cu pământ şi cu trunchiuri de stejar.